”Săptămâna Bobocilor” la Universitatea din Oradea
“Săptămâna bobocilor” este un eveniment care vine în sprijinul studenților din anul 1, proaspăt ajunși în campusul orădean și dornici să cunoască ce poate oferi viața de student.Astfel, asociațiile studențești locale, în colaborare cu Universitatea din Oradea, aduc în față un
Accace lansează YoDA powered by Accace, primul program intensiv de pregătire a studenților pentru o carieră în salarizare și resurse umane
București, 23 septembrie 2022: Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, anunță lansarea YoDA powered by Accace, un program dezvoltat de specialiștii Accace România pentru studenții care își
Universitatea din Oradea, prima în topul național al alocărilor financiare destinate proiectelor de mobilitate Erasmus +
Universitatea din Oradea își reconfirmă opțiunea fermă în direcția internaționalizării. De această dată, instituția academică orădeană se situează în fruntea clasamentului național al finanțării proiectelor de mobilitate din domeniul universitar, proiecte susținute din fondurile politicii externe ale Uniunii Europene.Agenția
Ambasadorul Republicii Slovace, E.S. Karol Mistrik, în vizită la Universitatea din Oradea
Ambasadorul Republicii Slovace, E.S. Karol Mistrik, în vizită la Universitatea din Oradea „Vom urmări, la nivel de Ambasadă, ca propunerile dumneavoastră, în ceea ce privește relațiile academice, să se concretizeze”, a spus diplomatul acreditat la București Ambasadorul Republicii Slovace la București, E.S.
Universitatea din Oradea: Facultatea de Litere organizează cea de a IV-a ediție a „Școlii de toamnă”
Pentru că „Toamna se numără bobocii”, Facultatea de Litere a Universității din Oradea organizează a IV-a ediție a proiectului intitulat „Școala de toamnă“.Evenimentul va avea loc în perioada 23-30 septembrie 2022 și este destinat studenților „boboci”, admiși la programele de
Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea – Admitere studii Licență
Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității din Oradea își deschide porțile pentru sesiunea de Admitere Toamnă 2022. Înscrierile au loc în perioada 05 -15 septembrie 2022. Vă anunțăm că cele mai multe locuri rămase disponibile sunt la specializările
Simpozion studențesc organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop Dr. Vasile Coman”, Universitatea din Oradea
În contextul manifestărilor științifice prilejuite de proclamarea anului 2022, ca Anul omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, în Patriarhia Română, cu
O delegație a Universității „Naresuan”, din Tailanda, a venit să dezvolte relațiile de colaborare cu Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil Constantin Bungău a primit, luni, 5 septembrie 2022, o largă delegație de reprezentanți ai Facultății Afaceri, Economie și Comunicare a Universității „Naresuan” din Tailanda, una din universitățile de top ale regatului
Criminalitatea violentă. Semnificații şi implicații sociale
Dr. Simona Mihaiu este cercetător științific gr. III în cadrul Institutului pentru Cercetarea Calității Vieții din București.. A absolvit în 2010 cursurile de master, specializarea Devianță socială și criminalitate la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. În
Universitatea din Oradea: Studenții de la Departamentul de Arhitectură al Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură descoperă „Memoria urbană a Șteiului”
Coordonați de criticul de artă conf. univ. dr. Ramona Novicov și lect. univ. dr. arh. Cristian Savu, studenții Departamentului de Arhitectură al Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură (FCCA) a Universității din Oradea au petrecut câteva zile de practică în
