Premii – Pro Universitaria
1. Premiul Dimitrie Gusti pentru lucrarea Statul bunastarii intre supravietuire, reforma si integrare europeana, autor CSI Simona Maria Stanescu.
CS1 Simona Maria Stănescu, Academia Română a primit premiul Dimitrie Gusti pentru lucrarea Statul bunăstării între supravieţuire, reformă şi integrare europeană.
2. Editura Pro Universitaria, premiu special pentru performanta in “Topul National al Firmelor Private din Romania”
Vineri, 3 noiembrie 2017, Editura Pro Universitaria a obţinut o importantă distincţie la unul dintre evenimentele majore care premiază performanţa în business. Este vorba despre premiul special pentru „Performanţă şi calitate în domeniul editorial” în cadrul “Topului Naţional al Firmelor Private din România”. Manifestarea, cu o tradiţie de 25 de ani, a fost organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
“Top-ul reprezintă un eveniment de o deosebită importanţă pentru întreprinzătorii din România, transpunând bunele practici internaţionale în domeniu şi bucurându-se de recunoaştere la nivel european şi internaţional a Uniunii Europene a Artizanatului şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (UEAPME) şi a Asociaţiei mondiale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (WASME). În cadrul topului sunt recunoscute meritele întreprinzătorilor şi promovate cele mai performante întreprinderi din anul 2016”, au menţionat public organizatorii.
Firmele participante la “Topul Naţional al Firmelor Private din România” au o cifră de afaceri cumulată în 2016 de peste zece miliarde de lei, un profit brut de peste un miliard de lei şi peste 33.000 de salariaţi.
Companiile au fost premiate, pe categorii distincte, în funcție de profitul brut, cifra de afaceri, productivitate și performanța globală: Naționale generale (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate); Naționale pe domenii de activitate – cod CAEN (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate); Regionale generale (micro, mici, mijlocii, mari și pentru cele nou înființate).
3. Autorul Adrian Gorun – premiul pentru domeniul invatamant la Gala Celebritatilor anului 2014
În data de 17 decembrie, începând cu ora 19:30, la Ambasad’or din Bucureşti, s-a desfăşurat Gala Celebrităţilor anului 2014. Într-un spaţiu de excepţie, au fost decernate premiile celor mai importante personalităţi ale anului.
La „Gala Celebrităţilor anului 2014” au primit premii personalităţi precum actorii Florin Zamfirescu şi Cezara Dafinescu, realizatori ai unor emisiuni TV de succes, sportivii de aur ai României, Simona Halep, Elisabeta Lipă precum şi Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB.
Juriul a nominalizat şi a înmânat premiul pentru domeniul învăţământ Preşedintelui Senatului Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză – prof. univ. dr. Adrian Gorun. Juriul l-a premiat pe Adrian Gorun pentru cele cinci volume în care a analizat evoluţia legislaţiei din domeniul învăţământului, volume ce au fost publicate la Editura Didactică şi Pedagogică (1 volum) şi Editura Pro Universitaria (4 volume – Fundamente normative ale modernizării învăţământului românesc 1864-1918, O perspectivă istorico-cociologică asupra legislaţiei din învăţământul românesc, Regimul communist din România şi legiferarea din educaţie, O nouă paradigmă educaţiei? Construcţii normative după 1989).
4. Premiul „Ioan Chirilă” – „Rapidismul: istoria unui fenomen sportiv”
„Rapidismul: istoria unui fenomen sportiv”, de Pompiliu Nicolae Constantin, Premiul „Ioan Chirilă”, pentru cea mai bună carte sportivă a anului 2020! Joi, 20 mai, APSR – Asociația Presei Sportive i-a premiat pe cei mai merituoși gazetari sportivi, prilej cu care a decernat și prestigioasa distincție lui Pompiliu Nicolae Constantin, istoric și jurnalist sportiv, pentru incitanta lucrare de profil publicată la Editura Pro Universitaria. Evenimentul a avut loc la Ministerul Tineretului și Sportului, în Sala „Nadia Comăneci”. Felicitări, Pompiliu Nicolae Constantin!