Descriere

Prezenta lucrare se adreseaza in primul rand celor care studiaza limba
japoneza si doresc sa isi formeze o prima idee despre specificul literaturii
japoneze vechi. Nu este o istorie a literaturii, ci mai degraba o culegere de
studii despre conceptiile estetice ale japonezilor si despre genurile literare
pe care acestia le-au produs, deoarece am considerat ca este important ca
studentii sa aiba la indemana niste instrumente de apreciere a textului
literar pe care le pot aplica oricand. Am incercat sa dam cat mai multe
exemple din opere importante, alaturand uneori originalul si traducerea
romaneasca. Am dat multe exemple de poezie nu numai fiindca era pretuita
in cel mai inalt grad, ca o conditie sine qua non a elegantei si cel mai bun
mod de comunicare intre oameni, ci si pentru faptul ca, prin scurtimea ei si
relativa simplitate stilistica, este usor de inteles pentru cititorul incepator.

Ca anexe am atasat cateva traduceri ale unor opere clasice de critica
literara japoneza, pe care le-am considerat utile in intelegerea literaturii
clasice, realizate prin intermediul limbii engleze de studenti din anul II, in
cadrul pregatirii lor la seminar.

Textele literare prezentate au fost abordate din doua perspective: una
istorica, incercand o explicare a aparitiei lor ca productii ale unui anumit
mediu social si cultural si una formala, identificand structuri narative, figuri
de stil specifice (fara insa a face vreo comparatie cu categorii similare din
alte culturi). Motivul pentru care nu am insistat in a prezenta istoria
literaturii japoneze ca pe un sir de autori si opere discrete, intre care exista
continuitate si stranse relatii cauzale – deci sa o interpretez cu amprenta
mentala a rationalismului cultural al secolului XIX, se afla in insusi
caracterul acestei literaturi si al realitatii: discontinua, simultana si plina de
mistere inca neelucidate. A te apropia cu presupozitia ca istoria evolueaza,
de la forme “primitive” la unele complexe, de o literatura care “incepe” cu
un roman de profunzimea, complexitatea si modernitatea lui “Genji
Monogatari” (comparat cu opera lui Marcel Proust, In cautarea timpului
pierdut) nu este poate cea mai buna atitudine. Abordarea noastra, tinand cont de distinctia pe care o face Roland Barthes1 intre opera si text, se
apropie de literatura japoneza ca de un text, ba chiar ca si cum aceasta ar fi
un unic si urias intertext.