Descriere

”Profesorii iți deschid ușa. Dar de intrat, trebuie sa intri singur”
(proverb chinezesc)

Dedicam acest volum formatorilor și colegilor noștri, care au contribuit la viziunea noastra integrativa asupra psihoterapiei: Peter John Hawkins, Joannis Nestoros, Richard Page, Maria Catharina Gilbert, Ken Evans, John Parr, Andre Moreau, Jure Yoram Biechonsky, Frans Peeters, John Beilby și Daniel Minuchin. Mulțumim Mariei Gilbert, care ne-a incurajat sa realizam modelul integrativ strategic, lui Richard Page, care ne-a „ordonat” sa scriem și mai ales regretatului Peter J. Hawkins, care a fost mentorul nostru.

Autorii

Cele mai multe studii arata ca rezultatul cercetarilor in psihoterapie este influențat in proporție de 70% de loialitatea terapeutului fața de o anumita școala de psihoterapie (Messer și Wampold, 2002). Ca urmare, in decursul timpului au existat mai multe curente de opinie privitor la modelele psihoterapeutice. Proponenții modelului terapiei validate empiric susțin ca trebuie sa stabilim care forme de psihoterapie sunt eficace pentru o anumita tulburare și sa folosim preferențial acele psihoterapii (Chambless și colab., 1998). Susținatorii modelului factorilor comuni spun ca a fost deja stabilit științific faptul ca psihoterapia este in general eficienta, toate psihoterapiile avand eficacitate egala, iar factorii comuni tuturor psihoterapiilor sunt cei responsabili de schimbarea terapeutica, nu o anumita tehnica care aparține unei anumite școli de psihoterapie (Beutler, 2000). In sfarșit, proponenții modelului recuperarii susțin ca pacienții/clienții ar trebui sa aiba o mai mare libertate in alegerea tratamentului și ar trebui sa participe activ la sistemul de sanatate mentala (Frese, Stanley, Krass și Vogel-Scibilla, 2001), opinie bazata pe faptul ca atunci cand clientul are putere in cadrul sistemului de sanatate mentala, crește locusul intern al controlului, astfel ca este imbunatațita sanatatea psihologica.

In secolul 21 s-a ajuns la „un acord puternic in randul experților ca psihoterapiile au rezultate similare și problemele, in general, nu raspund mai bine la tehnicile terapeutice specifice comparativ cu cele nespecifice” (Boisvert și Faust, 2003) (p. 511). Exista insa mai multe ipoteze privitor la motivul pentru care diversele psihoterapii au eficacitate aparent egala (Sprenkle și Blow, 2004):

– diversele modele psihoterapeutice ajung la rezultate similare, dar prin mecanisme ale schimbarii care sunt diferite (totuși, exista dovezi care sprijina ipoteza ca mecanismele schimbarii se suprapun in mare masura in ciuda orientarilor psihoterapeutice diferite) (Henggeler și Sheidow, 2002);
– nu avem metode de cercetare adecvate pentru a scoate in evidența diferențele de eficacitate a variatelor forme de psihoterapie (dar se pare ca aceste diferențe nu sunt suficient de mari pentru a considera ca o psihoterapie este superioara altora) (Sprenkle, 2002); și
– exista mecanisme comune ale schimbarii in toate psihoterapiile (Wampold, 2001).

Factorii comuni in psihoterapie au fost definiți ca aspecte nespecifice ale modelelor de tratament, incluzand dimensiuni cum sunt clientul, psihoterapeutul, relația terapeutica și expectanța (Sprenkle și Blow, 2004). „…orice formare in psihoterapia integrativa bazata pe abordarea factorilor comuni ne va forța sa decidem care factori comuni vor fi studiați in cursul formarii și ce dimensiuni ale intervențiilor terapeutice vor fi considerate importante in practica și in supervizare (…). Pe de alta parte, nu putem formula un caz și realiza un plan de tratament numai pe baza factorilor comuni. Cat de mult ar ajuta pe cineva daca supervizorul sau i-ar spune: Bine, acum du-te și creaza o buna alianța terapeutica? Pentru ca un psihoterapeut sa știe ce sa faca și ce sa nu faca pentru a crea o buna alianța terapeutica, trebuie sa se bazeze pe o ințelegere explicita sau implicita a problemelor clientului, respectiv pe un anumit cadru teoretic. In consecința, vom avea nevoie de un model al funcționarii și schimbarii psihologice umane, fie ca este vorba de un model integrativ, fie de un alt model psihoterapeutic.” (Castonguay, 2000) (p.265). Pentru un program de formare in psihoterapie integrativa va fi necesar sa combinam o teorie integrativa cu abordarea factorilor comuni.