Descriere

Psihologia dezvoltarii este domeniul psihologiei centrat pe studiul schimbarilor psihologice si comportamentale care au loc de-a lungul vietii omului, de la conceptie pana la moarte. Psihologia dezvoltarii examineaza aspecte diverse ale dezvoltarii, de la abilitatile motorii ale nou-nascutului pana la deteriorarile cognitive intalnite la batranete. Principalul obiectiv de studiu al acestei discipline este cresterea nivelului de cunoastere cu privire la modul in care evolueaza dezvoltarea umana de-a lungul vietii, principiile generale de dezvoltare si diferentele si similitudinile dezvoltarii indivizilor. In psihologia romaneasca, T. Cretu (2009) defineste psihologia dezvoltarii drept „acea ramura care studiaza conditiile si legile de aparitie, evolutie, maturizare si schimbare a vietii psihice a omului de-a lungul intregii sale existente”.

De-a lungul timpului, psihologia dezvoltarii a incercat sa explice fenomenele aflate la un anumit nivel de organizare a vietii psihice prin raportare reductiva la termeni asociati cu un alt nivel. Bijou si Baer (1961) au incercat sa explice toate fenomenele asociate dezvoltarii psihologice si comportamentale din perioada primului an de viata si cea a copilariei printr-o reducere la principiile conditionarii clasice si celei operante. Rowe (1994) a incercat sa reduca relatiile parinte-copil si, de fapt toate experientele de socializare ale copilariei prin raportare la mostenirea genetica.

Pana de curand, trendul cercetarii dezvoltarii umane din ultimele trei decenii s-a indreptat spre o fragmentare tot mai ridicata a subiectului studiat. Incepand cu anii 1980, examinarea dezvoltarii umane s-a indreptat spre o analiza a comporta-mentului uman din punct de vedere biologic, cultural si biocultural, avand loc totodata o segmentare a cercetarii axate pe module innascute ale mintii, pe cognitii particulare si pe functionarea comunicativa si instrumentala. Ceea ce s-a pierdut in caracterul exclusiv al acestor proiecte a fost persoana ca centru integrat, vital, al intentiei si actiunii. Este vorba despre persoana – care functioneaza asemenea unui sistem dinamic de actiune auto-organizat – care se proiecteaza in mod expresiv asupra lumii si care comunica in mod instrumental propriului sine si lumii ganduri, sentimente, dorinte si credinte. Aceasta este persoana care se formeaza in urma relatiei cu lumea biologico-culturala, transformandu-si astfel prin dezvoltare propria functionare expresiva si adaptativa.