Descriere

O incursiune in istoria gandirii pedagogice nu reprezinta doar un act de reconstituire a trecutului paideutic, ci și un prilej de a releva dimensiunile valoroase ale unei tradiții, care ne poate impulsiona și inspira in continuare.
Noile abordari nu apar pe un teren gol, ci se construiesc pornind de la ceea ce au realizat mai valoros generațiile trecute. Eforturile de inovare nu pot incepe prin a ignora astfel de realizari, deoarece orice demers inovator presupune și o valorificare, o intregire, o ducere mai departe a unui patrimoniu consolidat in timp.

Istoria ideilor pedagogice face proba coparticiparii trecutului la arhitectura prezenta a educației. Doar temporal experiențele trecutului nu ne aparțin, valoric insa, ele constituie o dimensiune a ceea ce suntem acum. Se ințelege ca intotdeauna o doctrina pedagogica s-a structurat in funcție de imprejurarile istorice, prin prisma carora trebuie judecata și apreciata. In educație se restrang și se concentreaza nevoile, ideologiile, tendințele și aspirațiile societații in și prin care tind sa se realizeze.
Scopurile educației au fost dintotdeauna și scopurile societații, cristalizate in idei generale proprii epocii respective, iar mijloacele prin care s-a urmarit realizarea lor au reflectat condițiile de viața specifice timpului.

Astfel, unele dintre ideile constitutive ale diverselor doctrine pedagogice ne apar acum ca fiind desuete, caci ele au raspuns nevoilor epocii in care au fost propuse și nivelului respectiv de dezvoltare al știintei, altele insa ca regasindu-se reexprimate intr-o forma noua, dezvoltata și așezata pe alte fundamente, mult mai solide, in abordarile pedagogice actuale. De aceea, recursul la istoria doctrinelor pedagogice ne poate clarifica imaginea asupra unor filiere ideatice, asupra originii unor probleme specifice educației și soluțiilor ce le-au fost aduse, asigurandu-se, in acest fel, o temelie trainica pentru noi elaborari teoretice și, implicit, pentru noi abordari practice.