Description

Televiziunea contemporana ne proiecteaza in spectacolul cotidianului. Chiar daca nu
ofera decat o reconstructie dramatica a realitatii, o realitate mediatica, in fond, o
telerealitate, televiziunea promite adeseori accesul imediat si total la realitatea
inconjuratoare.

Televiziunea poate prezenta o functionalitate democratica in spatiul public
reconfigurat. De exemplu, talk-show-uri ca programele TV de dezbatere cu audienta pot
facilita accesul mai larg in spatiul public televizual si, totodata, pot contribui la
constructia telespectatorului obisnuit ca „cetatean” si la emergenta unei „democratii
discursive”.

Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca „democratizarea” operata de televiziunea
contemporana ramane mai curand aservita logicii comerciale a televiziunii, accesul este,
in continuare, relativ limitat in spatiul public (chiar daca se ofera, in acest sens, anumite
oportunitati pentru categoriile sociale defavorizate), iar participarea este marcata de
controlul exercitat prin intermediul dispozitivelor TV vizuale si verbale si prin asimetria
profunda intre rolurile jucate de moderatori si cele atribuite cetatenilor obisnuiti invitati
pe platourile TV.

Ambele modele de spatiu public (conflictual si consensual) pot avea o
functionalitate democratica in societatea contemporana, cu toate ca fiecare prezinta
particularitati, avantaje si riscuri distincte. Desi necesita un management diferit (in spatiul
public consensual accentul cade pe reducerea inegalitatilor in timp ce in spatiul public
conflictual accentul se plaseaza pe echilibrarea diferentelor si divergentelor de interese),
ambele tipuri de spatiu public se pot mentine si pot juca un rol democratic. Totusi, in
ultimul timp, din cauza depolitizarii masive a publicului larg (criza democratiei
reprezentative, absenteismul ridicat etc.) si a fragmentarii excesive a spatiului public
conflictual, se constata o revenire a modelului spatiului public burghez consensual,
invocat cel putin la modul normativ. Astfel de probleme sunt discutate in cadrul lucrarii
de fata, un interes special fiind acordat evaluarii functionalitatii democratice (sau nu) a
spatiului public televizual.

Dincolo de evaluarea abordarilor recente referitoare la spatiul public si la televiziune
(si de sistematizarea si centralizarea informatiilor in diverse tabele de sinteza), alte
contributii teoretice apar in aceasta lucrare in legatura cu unele genuri specifice neoteleviziunii,
in special in raport cu talk-show-urile (tipologizarea talk-show-urilor).

In ceea ce priveste cercetarea inclusa in lucrarea de fata, aceasta a incercat sa
analizeze spatiul public televizual (caracteristic neo-televiziunii si unuia dintre genurile
sale preferate: talk-show-urile) si oportunitatile de acces si/sau participare democratica
oferite. Studiul de fata are in vedere, intr-o abordare semiodiscursiva, analiza calitativa a
talk-show-urilor/dezbaterilor electorale televizate, difuzate in contextul alegerilor
generale din toamna anului 2004, pe principalele canale TV (TVR 1, Antena 1 si PRO TV). Sunt selectate pentru analiza ultimele editii ale talk-show-urilor/dezbaterilor
electorale televizate la care au participat candidatii la Presedintie. O astfel de analiza
semiodiscursiva, complexa, nuantata, dar si riguros structurata, permite surprinderea unor
aspecte semnificative ale imaginarelor socio-discursive care alimenteaza sistemul
mediatic (televizual) si, totodata, evaluarea impactului si controlului exercitat prin
intermediul dispozitivelor TV de scenarizare vizuala si verbala asupra comunicarii
electorale.