Descriere
Despre istoria Spaniei in anii Razboiului Civil Spaniol si ai celui de Al Doilea
Razboi Mondial, cititorii din tara noastra au putut lua cunostinta, pana acum,
atat din traducerea in limba romana a unor lucrari stiintifice, literare sau
memorialistice dedicate acestui subiect, cat si datorita cercetarilor intreprinse
de istorici romani sau din marturisirile unor memorialisti aflati – unii dintre ei –
direct pe campul de lupta, iar altii ca observatori din departare ai evenimentelor
ce se derulau in Peninsula Iberica.
Lucrarea Spania si Franco pe care Gabriel Chirca a realizat-o – si doresc sa remarc acest
lucru de la inceput – este prima cercetare din istoriografia romaneasca dedicata
acestei teme si, totodata, realizata la asemenea dimensiuni.
Pentru a usura cititorului intelegerea imaginii – deseori contradictorie – pe
care cei doi factori analizati in lucrare – Spania si Franco – au avut-o in lumea
occidentala in complexul si delicatul deceniu 1936-1945, autorul prezinta la
inceputul lucrarii, diverse opinii privind formarea imaginilor si a reprezentarilor
faptelor istorice, precum si rolul major al reprezentarilor sociale in formarea
imaginii „Celuilalt” si in cadrul proceselor de comunicare specifice secolului XX.
In noianul de evenimente si imagini asociate ce caracterizeaza anii 1936-
1939, in care informatiile se suprapun si de cele mai multe ori se contrazic,
Gabriel Chirca isi propune mai intai sa restabileasca adevarul pentru a vedea
apoi modul in care acesta a fost receptat de contemporani, dar si de istorici. As
dori sa remarc consideratiile deosebit de interesante ale autorului privind
tacticile folosite de cele doua tabere in lupta, rolul trupelor marocane si
comportamentul lor, precum si personalitatea lui Franco, nu numai ca militar,
dar si ca om politic.
Cu o documentare bogata, cu concluzii riguros argumentate si un stil de
prezentare care face ca textul lucrarii sa fie citit cu interes, si chiar cu placere,
cartea scrisa de Gabriel Chirca este, categoric, o reusita.
Prof. univ. dr.
Ion CALAFETEANU
Referenti stiintifici:
Prof. univ. dr. Ion Calafeteanu
Prof. univ. dr. Gheorghe Sbarna
Recenzii
Nu există recenzii până acum.