Descriere
Volumul de fata reprezinta o pledoarie pentru adoptarea unor perspective transdisciplinare si transnationale asupra fenomenului comunist din Romania si din fostul Bloc Sovietic, precum si asupra divereselor procese de rememorare a acestui fenomen in postcomunism. Analiza fenomenului comunist nu mai constituie de mult apanajul istoricilor, politologilor sau sociologilor. Cercetarile realizate din perspective diverse – cum ar fi arte vizuale si studii culturale, muzicale, de teatru sau de cinematografie si pana la studii de inginerie, geografie, educatie fizica si sport – pot oferi interpretari inovative cu privire la perioada postbelica, la schimbarea de regim din 1989 si la procesul complicat al remememorarii, atat a perioadei comuniste, cat si a Revolutiei din decembrie 1989.
Perspectiva transnationala este cu atat mai utila cu cat istoria politica și-a epuizat in mare parte potentialul explicativ cu privire la perioada 1945-1989. Actorii marunti ai istoriei mari si viata lor cotidiana, cu bucurii si drame, cu stradaniile de a transgresa granitele Romaniei comuniste prin imaginatie, pe calea undelor sau prin calatorii constituie un camp de cercetare insuficient explorat. Istoria transnationala se apleaca asupra influentelor subtile pe care contactele informale cu „strainii,” adeseori documentate de informatorii Securitatii, si circulatia persoanelor, ideilor si bunurilor materiale peste granitele nationale le-au avut asupra unor fenomene precum rezistenta armata, protestul public, disidenta anticomunista, emularea modelului cultural occidental sau dezvoltarea unei identitati europene.
Studiile din acest volum au fost grupate in trei sectiuni, care, din considerente teoretice si metodologice, au fost definite pe baza a trei opozitii, dupa cum urmeaza: (1) Memorie vs. Istorie; (2) Cultura vs. Politica; si (3) Transnational vs. National. In loc de concluzii, volumul se incheie cu un text memorabil despre relevanta studiilor romanesti, si anume, versiunea in limba romana a discursului de receptie rostit de profesorul american Daniel Chirot cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.