Prouniversitaria.ro

Universitatea „Titu Maiorescu” din București se situează în topul universităților din România! 

În luna noiembrie 2020, colectivul Revistei Pro Universitaria a avut bucuria de a o intervieva pe doamna prof. univ. dr. Smaranda Angheni, Vicepreședintele Consiliului de Administrație al Universității „Titu Maiorescu” din București. Mai jos puteți citi integral conținutul articolului tipărit în paginile revistei.

Stimată doamnă Profesor Smaranda Angheni, ați marcat cu prezența Dumneavoastră întregul circuit din top managementul instituției, fiind Decan al Facultății de Drept a Universității, Rector și actualmente Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie. Sunteți conducător de doctorat, ați fost judecător și avocat, ați predat în diverse structuri academice naționale și internaționale, dar ați fost din start, cum se spune, în ”ochiul furtunii”, în organigrama Universității „Titu Maiorescu” din București fiind martora celor mai multe dintre prefaceri. Cum vă amintiți acele momente de începuturi ale acestei instituții? 

Este un prilej deosebit pentru mine de a-mi aminti, într-adevăr, momentele de început ale Universității „Titu Maiorescu” din București, la acea vreme Universitatea Independentă ”Titu Maiorescu”. Este drept, sunt în Universitate de 30 de ani. Consider că am contribuit substanţial la evoluţia academică a acesteia, dar şi la dimensiunea organizatorică a ei. Începuturile, așa cum mi le amintesc eu? În anul 1990, un grup de cadre didactice de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, de la Academia de Studii Economice, printre care mă număr și eu, dar şi de la Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, a gândit cu entuziasm și timiditate, o alternativă la învăţământul de stat binecunoscut, alăturându-se ideii de înființare a unei universități particulare. Ideea de bază a apaținut primului rector al universităţii, de altfel, și membru fondator, renumitul prof. univ. dr. Avram Filipaş, care, din nefericire, ne-a părăsit în urmă cu 14 ani. A fost o personalitate care a însemnat foarte mult, nu doar pentru Universitatea noastră, ci pentru întregul sistem de învăţământ privat din România. Practic, domnia sa a pus bazele legislaţiei privind universităţile particulare. El este cel care s-a luptat cu credinţă, cu ambiţie şi cu dăruire să schimbe în bine învăţământul universitar din România, creând, iată, o nouă structură de învăţământ privat – Universitatea ”Titu Maiorescu” din București, cea pe care a condus-o timp de 16 ani, din 1990 până în 2006. A fost sufletul și promotorul acestei Universităţi, conducerea fiind preluată apoi de prof. univ. dr. Iosif Urs, care a creat și dezvoltat un management modern, cu o bază materială comparabilă cu cele care există la universități din străinătate. 

Sigur, universitatea a crescut în timp, în aşa fel încât, în prezent, dispune de 18 programe de studii de licenţă, peste 23 de programe de master și 3 şcoli doctorale – Şcoala Doctorală de la Facultatea de Drept, Şcoala Doctorală de la Medicină şi Şcoala Doctorală de la Medicină Dentară. Avem relaţii internaţionale solide, programe de cercetare, un corp academic de cadre didactice recunoscut și valoros.  

Ce ar trebui spus aici despre studenţi, absolvenţi și cadre didactice? 

Despre studenți pot spune cu mândrie că cea mai mare parte dintre ei sunt motivați și ancorați în realitățile socio-economice, că avem atât studenți români cât și străini, evidențiind cele două programe de studii în limba engleză de la Facultatea de Medicină și Facultatea de Medicină Dentară.  

În provința absolvenților, în prezent, la toate facultăţile, la toate programele de studii, avem absolvenţi care au reuşit să confirme în viața lor profesională ulterioară, fie ca magistraţi, ca avocaţi, notari sau executori judecătorești (dacă mă refer la profesiile juridice), fie ca medici, fie ca psihologi. Trebuie să adaug aici pe cei care termină Facultatea de Ştiinţe Economice sau Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale. De asemenea, Facultatea de Informatică este foarte vizibilă, ceea ce ne îndreptățește să spunem că, în prezent, Universitatea ”Titu Maiorescu” din București este o universitate complexă, una căutată, recunoscută atât pe plan intern cât și pe plan internațional, râvnită și invidiată, poate și pentru faptul că suntem singura universitatea privată în care domeniul Sănătate este acoperit în integralitate prin programele de studii de medicină generală, asistență medicală generală, medicină dentară, tehnică dentară și farmacie.  

Avem, cum spuneam, cadre didactice cu recunoaștere profesională pe plan internațional, cu care ne mândrim. Sigur, poate nu este o lipsă de modestie, eu însămi 16 ani am fost cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii din Orleans, am predat la Paris-Dauphine, la Bourges, la Châteauroux, am avut colaborări, în aşa fel încât am reuşit să reprezint Dreptul românesc în plan european la universităţi de prestigiu, unde nu de puţine ori profesorii au remarcat, exclamând: „Iată ce şcoală de Drept există în România!”. Cu mândrie am spus că reprezint nu numai şcoala de drept românească, ci şi învăţământul academic din Universitatea ”Titu Maiorescu” din București! 

Dacă vorbim despre trecut, suntem la fel de îndreptățiți să spunem câteva lucruri și despre viitor. Ce aveți în vedere pe termen scurt și mediu? 

Avem foarte multe proiecte de viitor. Unul dintre acestea, pe care deja l-am început în urmă cu câţiva ani și pe care îl continuăm, este Centrul de Reuşită Universitară Francofonă. De ce un astfel de Centru? Pentru că, în urmă cu mai mulţi ani, am reuşit să fim cooptați ca membru asociat în Agenţia Universităţilor Francofone. Şi pentru că, într-adevăr, am străbătut foarte mult pământul Hexagonului, ajungând să cunosc bine universităţile din Franţa, să creez chiar un master cu dublă diplomă, diplomă delocalizată – cum spun francezii, și pot să spun aici și acum, cu mândrie, că Ministerul Educaţiei din Franţa a eliberat diplome franceze absolvenţilor Universităţii ”Titu Maiorescu” din București în cadrul acelui Master de Drept al Afacerilor. Aici, iată, am creat acel Centre de Réussite des Université Francophone – Centrul de Reuşită Universitară Francofonă.  

Am început de anul trecut seria de conferinţe cu profesori invitați din Belgia și din Franţa, dar mai nou, datorită măsurilor de distanțare fizică impuse, trecem totul în sistem online, așa cum am și anunţat deja în programul de conferinţe.  

O altă dimensiune a acestui Centru de Reuşită Universitară Francofonă se referă la interviurile pe care le vom lua cadrelor didactice, studenţilor români, francezi, italieni şi din alte state francofone, interviuri prin care reuşim să ne cunoaştem, să schimbăm impresii, idei, legate nu numai de învăţământ, ci și de dimensiunea academică și culturală a parcursului nostru profesional. Noi avem în permanenţă în vedere multilingvismul, multiculturalismul, promovând ideea francofoniei în spaţiul european şi internaţional. Ne propunem un ciclu de lecţii de limbă franceză, deci formarea unor cadre didactice și a unor studenți în limba franceză, în aşa fel încât acest Centru să se dezvolte şi Universitatea ”Titu Maiorescu” din București să puncteze, să fie evaluată pozitiv şi din acest punct de vedere.  

Revenind la drumul sinuos, de 30 de ani, al instituției, ce momente de cotitură ați putea menționa? 

Un moment deosebit de important a fost momentul acreditării Universităţii. S-a întâmplat în anul 2002, după ce, în prealabil, printr-o Ordonanţă de Guvern, fuseseră acreditate cinci universităţi, printre care și Universitatea noastră. Definitivarea acreditării s-a realizat prin Legea 239/2002. Putem spune că a fost o decizie esențială, un moment de cotitură! 

Un alt moment important în traiectoria ascendentă a Universităţii a fost crearea celor trei cicluri de învăţământ –  licență, masterat și apoi, a școlilor doctorale, în condiţiile în care nici măcar universităţile de stat nu aveau, toate, această dimensiune academică.  

O altă etapă a fost deschisă prin crearea relaţiilor internaţionale. Am fost permanent conştienţi de faptul că un învăţământ modern, un învăţământ de calitate, nu poate exista separat de omologii din lume, de colegii de peste hotare. Începând cu 2003, am reuşit să dezvoltăm relaţii internaţionale nu doar în cadrul Facultății de Drept, ci și în cadrul polurilor de învăţământ economic şi de medicină. Facultăţile de medicină au la această oră relaţii internaţionale remarcabile nu doar în Europa, ci şi în America, în Israel, în diverse state africane – locuri de unde ne și sosesc studenți pentru programele noastre de studii. 

Au fost multe momente importante, unele tensionate și de cumpănă, cu multe emoţii şi bătăi de cap generate în permanenţă de reevaluări academice ale programelor de studii, reevaluări instituţionale. Ne-am bucurat nespus, de fiecare dată, atunci când am reuşit să obţinem, deja de două ori, calificativul maxim, ”grad de încredere ridicat” pentru Universitatea noastră. Toate momentele de satisfacție au fost, practic, un rod, un corolar al pasiunii, muncii, competenţei, talentului și onestității colectivului de oameni dăruiți, care mișcă lucrurile în Universitate. 

Cum credeți că se situează, din perspectiva Dumneavoastră, Universitatea ”Titu Maiorescu” din București în ansamblul sistemului de învăţământ superior românesc? 

Pentru că am făcut parte, o lungă perioadă de timp, din structuri ale Ministerului Educaţiei (CNATDCU) şi ARACIS, am putut să văd cu precizie unde se situează Universitatea ”Titu Maiorescu” din București în peisajul universităţilor din România. Pot spune, fără falsă modestie, că între universităţile private din România, Universitatea ”Titu Maiorescu”  din București se plasează la nivelul cel mai înalt, chiar și în comparație cu universităţile de stat înfiinţate după 1990. Am depăşit foarte multe dintre ele la cele mai multe dintre capitole. Concluzia este aceea că Universitatea ”Titu Maiorescu” din București se situează în topul universităţilor din România! 

Ce a contribuit și condus, într-un final, la ocuparea acestui loc fruntaş în clasamentul național al instituțiilor de învățămât superior? 

Vorbim aici, în primul rând, despre calitatea și competenţa corpului profesoral. Am avut în permanenţă cadre didactice de elită. Am avut academicieni, oameni de ştiinţă, de cultură, oameni care au reprezentat învăţământul românesc în România şi înainte de anii 1990, care au considerat că pot face ceva şi pentru învăţământul privat din România. 

Vorbesc apoi despre calitatea personalului administrativ pe care noi ne-am bazat cu încredere.  Secretariatele competente au contribuit direct la succesul nostru!  

A contat, desigur, și buna comunicare cu studenţii, cu celelalte universităţi, cu institutele de cercetare, felul în care ştii să te comporţi, felul în care ştii să transmiţi ceea vrei, ceea ce este valoros. Comunicarea pentru mine a contat foarte mult în tot ceea ce am numit reuşită.   

Cum se atinge excelenţa academică, Doamna Profesor?

Excelenţă academică este prea mult spus. Am căutat să mă privesc şi să mă analizez cu modestie, deși marele meu mentor, academicianul Tudor Radu Popescu, spunea că modestia nu este o calitate. Până la urmă, trebuie să fii conştient de ceea ce poţi, de valoarea pe care o ai! Cred că, lăsând modestia la o parte, aș putea spune că excelenţa academică se realizează numai prin muncă, prin perseverenţă, prin talent. Contează modul în care te adresezi, modul în care te comporţi, dacă poți sau nu să fii în permanenţă un model, un exemplu pentru cei care se află în faţa ta.  

Pe de altă parte, este esențială acumularea în timp a cunoştinţelor, dorinţa de autodepăşire, pentru că altfel, practic, nu te recunoaşte lumea. Aduni nopţi nedormite, de scris și cercetare, trebuie să dovedești disponibilitate pentru toate solicitările, să participi la conferinţe, la congrese internaţionale.  

Este incredibil – poate nu mulţi realizează cât de important este să ai și să demonstrezi curaj. Îmi aduc aminte că prin 1993-1994, la Universitatea din Orleans, decanul Facultăţii de Drept m-a întrebat, la un moment dat, dacă m-aș simți în stare să ţin un curs de Drept Comparat la anul IV din Facultatea de Drept. Am cutezat și am acceptat să evoluez în fața altor cadre didactice native, în fața unor reprezentanţi de la Bruxelles, a studenților… . În fața unui amfiteatru plin a trebuit să-mi stăpânesc emoțiile, m-am referit la adagii în limba latină, iar sala s-a ridicat în picioare şi m-a aplaudat. Decanul însuși a exclamat: „Iată Școala de Drept românească!”. De atunci mi s-au deschis foarte multe uşi și cu timpul am devenit profesor invitat.  

După trei decenii de ”istorie” a Universității este cazul să vă provocăm să ne spuneţi, pe scurt, care este perspectiva Dumneavoastră cu privire la viitorul ei? 

În primul rând, îmi doresc să fim sănătoşi toţi şi să reușim să ne adaptăm, pe cât posibil, noilor rigori, pentru că viaţa ne obligă. Trebuie să schimbăm în bine metodele de învăţare! Deşi eu prețuiesc enorm interacțiunea offline cu colegii și studenții, fiecare parte de dialog, fiecare expresie a feței – grimasă ori surâs, suntem datori să căutăm să facem faţă măsurilor de distanțare. Așa vom reuși să continuăm procesul educațional, dar și dezvoltarea relaţiilor internaţionale, o prioritate pentru noi, pentru mine.  

De asemenea, cercetarea ştiinţifică trebuie să meargă mai departe – toate proiectele de cercetare ştiinţifică, la toate facultăţile şi la nivel de Universitate. Vorbim aici despre o a doua dimensiune pe care o avem în vedere. În al treilea rând, avem ambiția de a ne impune serios în domeniul Sănătate, fiindcă dispunem de toate specializările, de toate dotările și planurile revoluționare în această direcție, despre care vom vorbi public în scurtă vreme!