Subiectele specifice diplomației publice
Autor: Gabriel MICU
Ceea ce este cert și observabil este că opinia publică poate fi modelată sau cel puțin influențată, ceea ce contează în procesul decizional din politică, iar oamenii de stat ar trebui să ia în considerare pozițiile exprimate de aceasta. În actuala ordine mondială, în care teoriile liberale și-au făcut tot mai mult simțite prezența, iar modelul democratic de organizare statală este tot mai răspândit, opinia publică joacă de multe ori un rol determinant.
Conștientizarea emergentă a maselor, combinată cu extinderea concomitentă a statisticilor ca instrument de cunoaștere socială, a pus bazele formei moderne de cercetare empirică a opiniei, care avea să prospere în secolul al XX-lea, deoarece metodele și modelele de sondare urmau să devină din ce în ce mai sofisticate.
Formarea consensului politic în națiunile democratice moderne – cum ar fi campaniile și sondajele electorale – nu promovează, ci chiar pot suprima, discuția publică rațională caracteristică unei adevărate sfere publice, deși pot asigura o presiune asupra guvernelor pentru a face acest lucru. Democrația electorală a transformat relația provocatoare în mod tradițional dintre popor și guvernul acestuia într-una de dependență.
În concluzie, relația dintre opinia publică și acțiunea guvernamentală, ce constituie esența diplomației publice, încorporează foarte multe interacțiuni simultane între lideri, mass-media și cetățeni, care determină cine influențează pe cine, aspect ce rămâne în continuare o mare provocare intelectuală.
În actuala ordine mondială, „relațiile internaționale sunt definite atât prin prezența statelor suverane ca actori primari, cât și prin absența unei puteri/autorități suverane care să guverneze sistemul însuși”, iar etapa politică internațională la care se află umanitatea poate fi privită ca o colecție disparată de centre și mecanisme de luare a deciziilor relativ neconectate, sau, mai pe scurt, ca o „anarhie structurală”.
Una dintre definițiile societății civile enumeră rolurile pe care aceasta le poate juca în diplomație: „cercetare; mobilizare educaţie; advocacy și promovarea normelor; stabilirea agendei; efectuarea de lobby pentru guverne și organizații interguvernamentale pentru a adopta și a modifica/completa/nuanța legile, politicile și cursurile de acțiune; implementarea programelor și livrarea de servicii și asistență umanitară; monitorizarea implementării angajamentelor internaționale; și acțiune directă”.
Societatea civilă este prezentă în multe domenii ale diplomației moderne, activiștii civici contribuind la introducerea de noi preocupări pe agenda diplomatică, la încadrarea acestora în moduri care să poată mobiliza oamenii la acțiune, precum și la identificarea de soluții inedite pentru rezolvarea unor probleme internaționale speciale.
Prin capacitatea societății civile de a modela agendele internaționale și apoi de a urmări îndeaproape negocierile purtate la acest nivel, reprezentanții săi au complicat diplomația internațională, aducând noi idei și introducând în această ecuație voci noi.
Societatea civilă pare cea mai puțin relevantă pentru negocierile directe între reprezentanții guvernamentali, domeniu rezervat diplomației clasice.
Cu toate acestea, negocierea este puternic modelată de conștientizarea că societatea civilă îi acordă atenție și a schimbat atât agenda negocierilor diplomatice, cât și șansele pe care negocierea acordurilor le are pentru a se ajunge la respectarea conduitei convenite la nivel oficial.
Lucrarea poate fi achiziționată de aici.
Despre autor
Gabriel Micu este ministru plenipotențiar în Ministerul Afacerilor Externe și cadru didactic și cercetător în domeniul relațiilor internaționale, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Este cadru didactic asociat la mai multe instituții de învățământ superior, universități și colegii naționale. A publicat 9 volume de unic autor și peste 30 de articole în reviste de specialitate de drept și relații internaționale. A obținut titlul de doctor atât în domeniul istorie, cât și în cel al dreptului. Lucrările sale au la bază nu doar o analiză științifică aprofundată a temelor alese spre cercetare, dar mai ales o îndelungată experiență practică în diplomație și activitatea de relații internaționale. Domeniul său de interes prioritar este prevenirea și gestionarea conflictelor, urmând în această direcție mai multe specializări. A adus o importantă contribuție la promovarea și implementarea politicii Guvernului României în domeniul minorităților naționale, a analizat îndeaproape atât geopolitica bazinului mediteraneean, unde a lucrat ca șef de misiune în R. Cipru, cât și situația din vecinătatea estică a României. A coordonat procesul de dezghețare a relațiilor diplomatice dintre România și Republica Moldova, într-o perioadă în care la Chișinău se încerca restaurarea unor practici care aveau să servească un regim politic ostil relațiilor de bună vecinătate cu țara noastră. A elaborat strategia de implementare a aquis-ului Schengen pentru componenta de vize din cadrul procesului de pregătire a României pentru aderarea la acest spațiu, evaluarea tehnică fiind trecută cu succes, încă din anul 2009. Activitatea sa în domeniul relațiilor internaționale s-a desfășurat atât în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în Centrală și în serviciul exterior, cât și ca detașat în aparatul de lucru a patru premieri.
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.