Interviu acordat de Aura Țabără, despre volumul „Școala prietenoasă. Strategii de incluziune și creștere a participării școlare”
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vorbi despre volumul meu „Școala prietenoasă. Strategii de incluziune și creștere a participării școlare”, apărut la Editura Pro Universitaria.
Cartea are la bază cercetarea mea doctorală și pleacă de la ideea că eficiența unei școli nu se măsoară doar prin rezultate academice, ci și prin felul în care reușește să fie un spațiu prietenos, incluziv și sigur pentru toți elevii. O cultură școlară bazată pe echitate, participare și respect devine fundamentul unei educații de calitate. Lucrarea aduce atât reflecție teoretică, cât și repere practice utile cadrelor didactice, managerilor educaționali, decidenților și tuturor celor preocupați de transformarea școlii românești.
Ce înseamnă școală prietenoasă?
Sunt foarte bucuroasă pentru că îmi adresați această întrebare. În lumea actuală, școala este chemată să demonstreze că este o organizație sănătoasă, aflată într-un proces permanent de dezvoltare. Cercetarea mea arată că o școală eficientă este, în primul rând, o școală prietenoasă copilului (SPC).
O astfel de școală pregătește copiii pentru viață, îi ajută să își înțeleagă și să își exprime emoțiile și le cultivă empatia. Ea propune exerciții și jocuri prin care copiii învață mai ales din experiențele trăite, nu doar din informațiile transmise.
În SPC, elevii sunt sprijiniți să își dezvolte încrederea maximă în propriile forțe, astfel încât să își urmeze visurile. Evaluarea nu oferă sentințe prin note, ci măsoară progresul fiecărui copil în raport cu el însuși. Materiile obligatorii se stabilesc în legătură cu talentele și interesele elevilor, iar promovabilitatea reflectă această evoluție. Într-o astfel de școală, părinții, profesorii și elevii sunt parteneri de drum, uniți prin respect și încredere reciprocă.
Ce v-a surprins cel mai mult scriind această carte?
Am descoperit aspecte pe care, în ciuda experienței mele de peste două decenii în învățământ, nu le conștientizasem pe deplin. Pe de o parte, m-a surprins nivelul redus al implicării elevilor în activitățile școlare. Emoțiile negative predomină, iar lipsa emoțiilor pozitive afectează motivația și comportamentul. Implicarea scăzută conduce, inevitabil, la fenomene precum delincvența juvenilă sau agresivitatea. Cercetarea arată că strategiile actuale de reducere a violenței în școli sunt greșit orientate: accentul se pune pe efect (violența), dar este ignorată cauza reală (demotivarea și neimplicarea elevilor).
Pe de altă parte, ca profesor și sociolog, m-a surprins răsturnarea de valori din societatea românească. Educația nu mai este percepută ca o cale principală către mobilitate socială și prosperitate. După anii ’90, dificultățile economice au determinat mulți părinți să plece la muncă în străinătate. Aproape o cincime din populația României trăiește astăzi în afara țării, în special în state din UE. Pentru mulți tineri și familiile lor, plecarea – chiar de la vârste fragede – a devenit soluția. Aspirația dominantă s-a redus la obținerea unei case și a unei mașini, iar acest model a fost transmis copiilor lor.
