Ziua Bibliotecii Centrale UMF „Carol Davila”

26 martie
Ziua Bibliotecii Centrale UMF „Carol Davila”

Devenită o tradiţie, manifestarea „Ziua Bibliotecii”, care a avut loc în ziua de 2 octombrie 2012, aflată la cea de-a XV-a ediţie în acest an, va fi prilej de promovare a resurselor electronice şi a serviciilor moderne pe care Biblioteca Centrală U.M.F. „Carol Davila” le pune la dispoziţia comunităţii academice din Universitate.

La Sala de lectură “Daniel Danielopolu”, SOMS (Grupul Studenţilor Medicinişti cu Activitate Ştiinţifică) a fost susţinută o competiţie cu premii, în care studenţii medicinişti şi-au prezentat activitatea ştiinţifică. De asemenea, domnul conf. univ. Corin Badiu a susţinut un workshop cu tema „Reference Manager”. În continuarea acestei zile au fost training-uri privind accesul la bazele de date ştiinţifice (ProQuest Hospital Collection, American Chemical Society, Clinical Key, Dentistry & Oral Sciences Source) şi demonstraţii practice de exploatare a noilor tehnologii de scanare şi arhivare a documentelor print.

La Sala de lectură “Thoma Ionescu”, au fost organizate expoziţii de cărţi cu valoare bibliofilă, atlase de excepţie şi alte documente reprezentative pentru colecţiile noastre istorice, iar în Holul Facultăţii de Medicină Generală a fost „Salonul de Carte Universitara”, unde cei interesaţi au putut achiziţiona ultimele apariţii în domeniul medical, precum şi din alte domenii.

Amintim câteva dintre editurile participante: Romdidac, Prior & Books, Callisto, Editura Universitara „Carol Davila”, Cerma Print, Etna, Casa de Difuzare Alfa şi Omega, All, Manpress, Editura National, precum şi editura Pro Universitaria.

Detalii eveniment

Categoria: Lansări de carte

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON