Vocea din Ministerul Educației trebuie să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern

23 octombrie
Vocea din Ministerul Educației trebuie să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern

Interviu cu prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara

 

Care este rolul Consorțiului Universitaria în accepțiunea dvs., ca rector al uneia dintre cele cinci cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România? Cum a fost creată această entitate, pe ce criterii și cum se asigură coerența strategiilor, propunerilor și viziunii organizației în timp? 

Consorțiul Universitaria, ca alianță formată din primele cinci universități comprehensive ale țării – pentru că și Academia de Studii Economice din București tinde către acest statut cuprinzător – este o entitate de exprimare și reprezentare publică a pozițiilor unitare despre domeniile educației, cercetării și rolului social pe care le au universitățile componente. Această voce comună care exprimă pozițiile legitime ale celor mai mari și mai bine cotate universități ale României reprezintă, de fapt, o bună parte din comunitatea științifică din cele mai reprezentative centre universitare ale țării – București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. În plus, Consorțiul Universitaria acoperă practic cea mai mare parte din suprafața de expunere universitară și de cercetare a României în plan internațional, grupând universitățile în care componenta de internaționalizare este una majoră, mai ales prin dimensiunea factorului de prezență în rankingurile academice internaționale și în circuitele științifice internaționale. UVT, aflată între aceste cinci universități ale alianței, nu este nici cea mai veche și nici cea mai mare dintre acestea, în schimb este, foarte probabil, cea mai dinamică dintre universitățile primului grup valoric universitar din România.

 

Vorbim și în 2021 despre o reformă a învățământului superior și a cercetării în România. Este misiunea de schimbare în profunzime a sistemului o chestiune care ține de Guvern, de administrația centrală, sau ține de fiecare centru universitar, care beneficiază de autonomie și libertate decizională? Unde și de ce se produc disfuncționalitățile criticate în general, la nivelul societății?

Întrebarea este amplă, iar răspunsul necesar poate fi tot atât de complex. Voi reduce însă aria de trimiteri necesare pentru acest răspuns la două observații. Prima este aceea că și sistemul de management public din educație, și universitățile, în rolul lor de comunități care își exercită autonomia, sunt responsabile pentru a propune și a implementa măsuri de schimbare pentru optimizare. Consorțiul Universitaria chiar a indicat mai multe căi de reformare și intervenție în direcția unei schimbări semnificative în sistemul de educație și cercetare universitar, prin rezoluția din 14 mai 2021, când UVT a predat către ASE președinția rotativă a Consorțiului Universitaria. În cadrul acestei rezoluții a consorțiului s-au formulat concluzii și propuneri de măsuri concrete pentru recunoașterea și stimularea reală a performanței în universitățile românești.

Noi sperăm ca recomandările și observațiile constructive ale lucrărilor Consorțiului Universitaria din 14 mai 2021 să fie o bază serioasă pentru viitoarele măsuri pe care Ministerul Educației le va lua.

 

La începutul acestui an, board-ul Consorțiului Universitaria, din care faceți parte, a ieșit public cu un set de propuneri extrem de ambițioase și juste, care ar fi meritat cu siguranță o atenție specială din partea societății. Sunt, grosso-modo, speranțe mai bune și mai multe în noul context? Fără o dezvoltare de ordin politic, sperați într-o deschidere și înțelegere mai corectă și la decizii mai inspirate ale noii guvernări?

Chiar în acest sens aminteam anterior și de rezoluția Consorțiului Universitaria din 14 mai 2021, în care au fost formulate o multitudine de propuneri și recomandări. Da, cred că la nivelul managementului de vârf din Ministerul Educației se află acum oameni care au puterea de a se baza pe experiența comunităților științifice din marile universități ale țării, pentru decizii majore, mai ales cele legate de finanțare. Dar e necesar ca vocea din Ministerul Educației să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern, pentru a obține recunoașterea priorităților. Fără bani, fără un orizont al bugetării predictibil și corect dimensionat, universitățile publice nu își vor putea exercita rolul lor de factori catalizatori ai dezvoltării regionale, din centrele universitare cheie, văzute ca epicentre ale creșterii calității vieții. Mai mult chiar, prezența și imaginea noastră internațională nu se va menține, într-o lume academică atât de competitivă, decât prin programe de finanțare strategice, destinate susținerii polilor de excelență academică care fac față cu brio în competiția internațională.

 

Există și centre universitare care se pot considera defavorizate, prin sistemul de finanțare?

Aici vreau să adaug o notă special pentru centrul universitar timișorean, care grupează patru universități publice, trei în care se desfășoară studii universitare specializate (științe medicale, tehnice și de științe agricole) și una comprehensivă, UVT. Ei bine, finanțarea publică, în ultimii 10 ani, a defavorizat net acest centru universitar, în comparație cu Cluj-Napoca sau Iași, spre exemplu, ne arată un studiu comparativ privind finanțarea învățământului superior și dezvoltarea locală, pe care noi l-am realizat de curând la UVT. Însumând finanțările publice pe centre universitare, în ultimii 10 ani Clujul a cuantificat un avantaj de finanțare de 200 de milioane de euro în plus, comparativ cu centrul universitar timișorean, deși vorbim de comunități urbane mari de același calibru și de dimensiuni ale economiei reale semnificativ egale. Cred că este timpul ca acest mod de a dezavantaja Timișoara să se încheie, ca să nu spun că ar fi absolut dezirabilă și o inversare a ponderilor finanțărilor publice, pentru ca centrul universitar timișorean să revină la un nivel firesc, în acord cu mărimea și importanța comunității timișorene în planul regiunii de Vest.

 

Să le luăm pe rând. Dacă discutăm despre finanțarea cercetării științifice, a creației universitare și a performanței sportive în universități, ați sugerat implementarea unui nou program și a unei linii distincte de finanțare dedicate universităților cu performanțe reale în domeniul cercetării la nivel național și internațional, măsurabile prin indicatori de impact utilizați și la nivel internațional, dar și despre finanțarea din fondurile alocate Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a proiectelor și infrastructurii de cercetare din universități, printr-un mecanism similar programului „Nucleu”. Cât de departe suntem de acest deziderat? 

Propunerile Consorțiului Universitaria pentru o reformă a învățământului superior și cercetării în România, adoptate în cadrul dezbaterilor consorțiului din 8 ianuarie 2021, se referă și la programul „Nucleu” atunci când sunt solicitate finanțări publice pentru cercetarea științifică, creația universitară și performanța sportivă în universități, mai exact două categorii de linii de finanțare:

  • Implementarea unui nou program și a unei linii distincte de finanțare a cercetării științifice, a creației universitare și a performanței sportive dedicate universităților cu performanțe reale în domeniul cercetării la nivel național și internațional, măsurabile prin indicatori de impact utilizați și la nivel internațional.
  • Finanțarea din fondurile alocate Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a proiectelor și infrastructurii de cercetare din universități, printr-un mecanism similar programului „Nucleu”.

Așteptăm ca în cursul anului 2021 să se structureze mecanismul acestor finanțări, iar din anul bugetar 2022 universitățile competitive să înceapă să se bazeze pe acest pilon financiar destinat cercetării și performanței.

 

Consorțiul a pus problema reprezentării echitabile, proporționale cu numărul de studenți și cadre didactice, a tuturor universităților, tipurilor de universități în toate structurile consultative și decizionale din domeniile învățământului superior și al cercetării. Nu se întâmplă acest lucru la acest moment? 

Din păcate, reprezentarea nu este proporțională. Ne așteptăm să reglementăm acest format de reprezentare mai ales în CNR, unde să fie consacrată reprezentarea proporțională a universităților cu 1 reprezentant (1 vot) la 3-5.000 de studenți înmatriculați și stabilirea în consecință și a unei cotizații diferențiate. În plus, vedem ca fiind foarte utile măsurile de reprezentare a universităților în consiliile și birourile de conducere CNFIS, CCCDI, CEMU, CNSPIS, ș. a., asigurate prin locuri distincte și cu respectarea principiului proporționalității de reprezentare, pe tipuri de universități și pe domenii, iar procesele de selecție a conducerilor instituțiilor menționate anterior să fie fundamentate pe principiul meritocrației și bazate pe programele lor manageriale, și nu pe simpla apartenență la anumite domenii de studii, tipuri de universități sau grupuri de interese.

 

Au fost amintite procesele de selecție a conducerilor instituțiilor de tipul CNFIS, CCCDI, CEMU, CNSPIS, CNBU, CNECSDTI, CNCS, care ar trebui fundamentate pe principiul meritocrației și bazat pe programele lor manageriale, și nu pe apartenența la anumite domenii de studii, tipuri de universități, grupuri de interese sau criterii politice. Cine decide acest lucru, ce ar putea fi făcut pentru a lămuri lucrurile în această privință o dată pentru totdeauna? 

Aici nu este vorba doar de o decizie ministerială, ci de asumarea autonomiei universitare și de o decizie colectivă în Consiliul Național al Rectorilor. Este o responsabilitate majoră a noii conduceri executive a CNR. Sunt convins că domnul profesor univ. dr. Daniel David, președinte în exercițiu al CNR, rector al UBB, va supune deciziei colective din CNR implementarea în scurt timp a acestor recomandări avansate de Consorțiul Universitaria.

 

Consorțiul a cerut public și o îmbunătățire a sistemului de acreditare a universităților și programelor de studii și de evaluare a calității în cercetare și în învățământul superior. Era/este nevoie de o astfel de schimbare? În ce privințe și unde sunt probleme nerezolvate? 

Consorțiul Universitaria a indicat și unele vulnerabilități sistemice, pe care merită să le rezolvăm: mă refer la alinierea sistemului educațional românesc la sistemul internațional de clasificare a domeniilor de studii ISCED, dar și la evaluarea urgentă a studiilor doctorale (domenii, școli, IOSUD), ori la analiza și îmbunătățirea reglementărilor privind selecția membrilor și funcționarea ARACIS, pentru a asigura o bună reprezentare a specialiștilor și a membrilor comunităților academice, bazată pe principiul meritocrației și al reprezentării.

Cred că suntem într-o relativă stagnare în aceste domenii esențiale ale funcționării sistemului studiilor și acreditărilor academice, pentru care, din nou, sunt necesare decizii colective și măsuri înțelepte.

 

Dacă vorbim despre evaluări, s-a ridicat și problema elaborării unei metodologii de clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii în urma unei dezbateri ample cu toți actorii interesați. Care sunt acești „actori”, ce s-ar urmări prin acest deziderat, unde și în ce mod s-ar ameliora lucrurile?

Consider că modelul european al dezvoltării comunităților responsabile este unul inspirat, de care avem și noi mare nevoie. Este vorba despre situarea centrelor universitare în epicentrul dezvoltării marilor comunități urbane, ca generatoare de cunoaștere, inovare și metodologii practice pentru dezvoltarea eco-sistemului urban. Trilaterala universitate – administrație – mediul de afaceri este modelul de succes în Europa, unde toți acești stakeholderi sunt implicați în mod public pentru exercitarea rolului social al unei universități.

 

Cum se raportează universitatea pe care o conduceți la această chestiune?

La UVT am înțeles că o universitate reprezentativă pentru întreaga regiune, în secolul XXI, este o universitate implicată și responsabilă, care comunică public cu administrația și mediul de afaceri și antreprenorial, pentru a se implica în strategiile de care depinde viitorul comunității. Toți acești stakeholderi iau parte la decizii strategice cu privire la direcțiile de dezvoltare ale universității, pentru că viața tuturor este legată de centrul universitar. Clasificarea universităților și structurarea programelor de studii trebuie să primească o amprentă a rolului social pe care universitatea îl joacă. Prin urmare, actorii comunității merită implicați în deciziile privind viitorul unei universități, mai ales când aceasta este de talie internațională, acoperind educație, cercetare și dimensiune comunitară, cu impact masiv în conturarea orizontului dezvoltării sociale la nivel regional european.

 

Unul din punctele sensibile puse pe tapet curajos și responsabil de către Consorțiu, este lansarea unor proiecte punctuale de finanțare pe programe de studii strategice pentru interesele culturale și socio-economice ale României. Cum se poate ajunge la soluții palpabile aici? Puteți detalia, din punctul dvs. de vedere? 

Cultura este viață, este substratul acumulat profund de civilizația umană. A realiza acte culturale, proiecte și acțiuni în dimensiuni culturale, nu este doar în responsabilitatea instituțiilor culturale finanțate public, național sau local, ori a scenei culturale independente. Universitățile sunt cele mai importante „bresle” ale formatorilor culturali, profesori de umanioare, de științe sociale sau ale vieții, adevărați profesioniști de nișă pentru zone foarte diverse de expresie culturală. A implica universitățile ca operatori strategici în programe culturale și socio-economice ale României, prioritare din multe puncte de vedere, nu mai este doar o opțiune, este acum o „obligație”, pentru că valorile care se află în centrele universitare nu pot fi neglijate pentru dinamica culturii și programelor de conținut strategic național.

 

Într-un final, Consorțiul a propus elaborarea, sub patronajul Președintelui României, a unui document privind reforma educației și cercetării în România, document care să fie agreat și semnat de toate partidele politice parlamentare până la sfârșitul anului 2021. Ce reacții și semnale există în această privință până acum? 

Am avut discuții de ansamblu, dar și punctuale, cu mai mulți parteneri serioși din scena politică, legate de nevoia unui pact național pentru reforma educației și cercetării în România. Acest pact nu are nevoie de o dezvoltare laborioasă, pentru că trebuie să cuprindă, în câteva puncte, setul de obiective ale orizontului spre care ne dorim să îndreptăm educația și cercetarea în următorii 10-15 de ani, respectiv care sunt țintele tangibile pe care România și le propune pentru educație și cercetare până în 2035 – este un orizont maxim pe care ni-l putem permite, ca dimensiune strategică, din cauză că estimările privind inovațiile din economie și societate nu mai pot fi construite pentru mai mult de 15 ani, la viteza cu care apar schimbările profunde în viața reală. Așadar, aceste ținte, ca obiective globale ale societății românești în următorii 15 ani, în educație și cercetare, trebuie dezbătute, înțelese și îmbrățișate cu înțelepciune de actorii politici chemați să achieseze la acest pact național pentru reforma educației și cercetării în România.

 

Puteți să dați un exemplu punctual?

O să dau un exemplu semnificativ: care este bugetul public național pe care ni-l propunem pentru mediul universitar românesc în 2035? Aici merită să reflectăm la un plan de reașezare a bugetului alocat universităților, în sensul unei evoluții ascendente consolidate până în 2035, către un anumit obiectiv din PIB și în cifră absolută. Vreau să fac aici o referire la actualul buget alocat de România anual celor 56 de universități publice, care totalizează o sumă situată puțin sub bugetul unei singure universități cu care noi concurăm direct, fără ca aceasta să fie cea mai mare și reprezentativă universitate europeană, este vorba de Universitatea din Viena. Iată o scală a unei comparații realiste pe care trebuie să ne-o asumăm.

 

Anticipați un an universitar 2021-2022 la fel de complicat, mai echilibrat sau mai ferit de neprevăzut? 

Poate va fi chiar și mai complicat anul universitar 2021-2022, comparativ cu cel în curs. Lumea s-a resetat în pandemie. Aș asemăna impactul global al pandemiei asupra stilului de viață și opțiunilor strategice ale oamenilor cu impactul pe care l-a avut momentul 9/11 pentru SUA. Vechile habitudini nu vor mai funcționa, mai ales în educație. Totul s-a schimbat, mai ales în relațiile sociale imediate.

 

Ce ar trebui să aștepte universitățile, în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat?

Vor fi mai multe evoluții neașteptate în sistemul educațional, mai ales cel universitar, pentru că acum competitivitatea universităților nu mai este atât de legată de granițe și zone geografice, este una globală, în care universitățile românești concurează direct cu cele din capătul opus al Europei, prin noile sisteme de pregătire și comunicare online. Multe universități vor cunoaște salturi semnificative, iar altele vor regresa rapid, pe criteriile internaționalizării și prezenței competitive în acest teren global al educației mondiale.

 

În încheiere, pe scurt, sunteți optimist sau pesimist?

Sunt optimist pentru UVT și pentru celelalte universități membre ale Consorțiului Universitaria, de altfel aici se află o bună parte din „materia cenușie” a cunoașterii și inovării universitare din România, iar această plus-valoare esențială își va spune cuvântul pentru un ritm bun al vieții universitare românești în secolul XXI.

 

Carte de vizită 

Prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea este autor al numeroase studii ce vizează deciziile de politică financiară ale societăţilor comerciale, privitoare la selecţia investiţiilor, alegerea structurii financiare, destinaţia profiturilor şi finanţarea externă. 

De asemenea, activează ca membru în echipe de cercetare ştiinţifică orientate spre studierea unor probleme ce vizează finanţarea, costul resurselor de finanţare, analiza poziţiei financiare a structurii şi costului capitalului unor companii din diferite domenii de activitate (pe bază de contracte). 

Născut la 28 noiembrie 1973, a absolvit, în 1997, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Științe Economice, specializarea Finanțe-Bănci. Anul următor obținea o diplomă de master în Fiscalitate, iar în 2002 devenea doctor în Economie, susținând o teză cu tematica Managementul trezoreriei întreprinderii”. Întregul său parcurs academic se leagă de instituția de învățământ superior din Banat, care l-a format ca intelectual și ale cărei trepte ierarhice le-a urcat pas cu pas. În 2008, prodecan și apoi decan al Facultății de Economie și de Administrarea Afacerilor, iar din 2012, rector al Universității de Vest Timișoara. De-a lungul timpului, a fost lector invitat la universități din La Coruna, Taragona, Barcelona (Spania) sau Roma (Italia). 

A primit mai multe distincții, printre care: Diplomă Recunoștință Națională, împreună cu Medalia Jubileului cu prilejul aniversării a 90 de Ani de la Marea Unire și a Ediției a XII-a a Congresului Spiritualității Românești, Alba Iulia (2008); Diplomă de excelenţă pentru prodigioasa activitate ştiinţifică şi didactică, de formare a generaţiilor de specialişti şi de promovare a valorilor învăţământului economic, acordată de ASE Bucureşti (2009); Distincția Profesor emerit, acordată de Asociația Facultăților de Economie din România – AFER (2011); Diplomă de excelenţă pentru contribuţia la implementarea și perfecționarea Sistemului Național de Protecție a Informațiilor Clasificate acordată de către Guvernul României (2012).

 

Detalii eveniment

Categoria: Interviuri

Postează un comentariu

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu (212) 862-3680 editura@prouniversitaria.ro

    Facebook
    LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON