UTM IN BRIEFS: 24 de programe de licență, 6 de studii postuniversitare, 20 de programe de masterat şi 3 școli doctorale

12 noiembrie
UTM IN BRIEFS: 24 de programe de licență, 6 de studii postuniversitare, 20 de programe de masterat şi 3 școli doctorale

interviu cu prof. univ. dr. Daniel Cochior, rectorul Universității „Titu Maiorescu” 

Ce reprezintă, astăzi, Universitatea „Titu Maiorescu”, domnule rector? Ce ar fi de spus despre devenirea sa?  

În prezent, Universitatea „Titu Maiorescu” este o instituție de învățământ modernă, europeană, cu o identitate, un statut și un loc bine definite în spațiul învățământului superior din România. Vorbim despre o universitate polivalentă, cu multiple domenii de licență, care s-a afirmat cu tărie în toții anii funcționării ei. Avem și domenii „clasice”, tipice pentru o instituție de învățământ universitar solidă, precum Drept, Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Psihologie, Economie, dar și unele noi, ca Informatică, Comunicare și relații publice, Relații internaționale și studii europene. Este o universitate care, în 30 de ani, a crescut vertiginos, o universitate stabilă, serioasă, credibilă atât pe plan național, cât și internațional. Suntem ancorați în prezent și cu privirile îndreptate spre viitor. Universitatea încearcă și reușește, după feedback-ul permanent pe care îl avem, să răspundă cu brio provocărilor pe care i le lansează societatea, mediul economic, piața muncii.   

Câte programe de licență oferă, astăzi, Universitatea „Titu Maiorescu”? Câte programe de masterat? Cum percepeți evoluția celor trei școli doctorale, bine „înșurubate” în piaţa de profil? 

Avem o ofertă educațională generoasă pentru piața educațională universitară: 24 de programe de licență, 6 de studii postuniversitare, 20 de programe de masterat și 3 școli doctorale. Nu e deloc puțin pentru o universitate de talie medie, care nu este dispusă să facă niciun compromis din punctul de vedere al calității, care e angajată într-o cursă educațională pe care dorește să o câștige! Pe lângă programele de studii, care își desfășoară activitatea în campusul universitar maiorescian, avem facultățile din domeniul sănătății, Medicină și Medicină Dentară, care își derulează stagiile clinice ale studenților în spitale. Avem colaborări cu 23 de spitale, în multe secții clinice. E o reușită certă faptul că în unele spitale private am înființat secții clinice, care au fost și sunt o premieră în țara noastră! Un alt aspect pe care doresc să-l subliniez este faptul că, începând de anul trecut, avem un program de pregătire în rezidențiat cu aproape 400 de rezidenți, atât la medicină generală, cât și la Medicină Dentară. 

Câteva lucruri despre dotările de care beneficiază studenţii facultăţilor, despre platforma pe care o folosiţi în această perioadă în care pandemia a pus stăpânire pe viaţa noastră, a tuturor? 

În luna martie 2020, după ce ne-am revenit din șocul inițial produs de lockdown, am început să accelerăm un proiect deja lansat – cel de digitalizare a procesului educațional. Strategia de migrare în online a presupus să revizuim metodele și instrumentele folosite în platforma de e-learning, și să le extindem și în cadrul celorlalte programe de studii pentru a gestiona distanțarea fizică. 

În privința condițiilor pe care le au studenții în campusul nostru, trebuie să menționez laboratoarele dotate ultramodern, amfiteatrele moderne, care, de altfel, ne sunt solicitate și de către alte universități sau parteneri externi pentru diverse evenimente. Studenții au condiții foarte bune și se bucură de o serie de facilități. Au la dispoziție două biblioteci fizice, o bibliotecă electronică, spații de cazare, cantină-restaurant. În cămine există și spații pentru cluburi studențești, pe care studenții le pot folosi, în vremuri normale, pentru întruniri și evenimente. Cred că au tot ce le trebuie, astfel încât să performeze. 

Ca medic și fost decan al Facultății de Medicină, cum apreciați dezvoltarea învățământului medical în UTM? 

Dacă în anii ’90, atunci când a fost fondată Universitatea, facultățile de Drept sau de Științe Economice erau cele care „duceau greul”, acum se observă o rebalansare. Facultățile cu specific medical încep să aibă o contrapondere foarte bună. 

Trebuie să spun că noi, managementul, suntem un organism, un tot unitar. Împreună  găsim soluții, așa încât fiecare centru sau program de studii să ajungă să funcționeze la parametrii maximi, să fie atractiv pentru piața educațională din România. Suntem foarte atenți în privința învățământului medical, în care, în 2020, s-a interacționat mult online. În medicină, practica este fundamentală. Vorbim despre o profesie aplicată, o profesie reglementată în spațiul european, una care necesită empatie față de bolnavi,  discuții cu pacientul, cu mentorul, cu asistenții, cu șefii de lucrări, cu conferențiarii, cu profesorii, care să împărtășească studentului și din ceea ce nu este scris în tratate. 

Cu toate greutățile, programul de medicină a rămas foarte atractiv. Concurența a fost mai mare la admiterea din vara trecută și sperăm să fie așa în continuare. 

Detalii eveniment

Categoria: Interviuri

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON