Vineri, 27 mai 2022, ora 16: 30, la Biblioteca ,,Panait Istrati” din Brăila, a avut loc lansarea volumului ,,România – Statele Unite ale Americii. 25 de ani de Parteneriat Strategic. Trecut, prezent, viitor”, autor Alexandru Cristian. Evenimentul s-a desfășurat în Spațiul Multifuncțional „Dunărea”, aflat în parcul instituției.
Alături de autor, la distinsul eveniment a participat ca invitat special Hugo Mărăcineanu, artist plastic.
Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987 în Brăila. Este scriitor, istoric, eseist. poet român. Este specialist în istoria relațiilor internaționale, axându-se pe relații româno-americane, româno-israeliene, geopolitică și filosofie politică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.