PRO UNIVERSITARIA: Facultatea de Business este prima instituție de învățământ superior care oferă studii în profilul de business din România, fiind înființată în 1994 cu ajutorul Nottingham Trent University, Athens University of Economics and Business și Technical University of Lisbon. Cum s-a constituit acest sprijin ?
Ioan Alin Nistor: Programele de administrarea afacerilor existau de foarte mulți ani în străinătate, însă înainte de 1989 în România au fost preluate doar programe de studii direcționate către meserii, acele programe clasice pe care majoritatea facultăților de profil economic din România încă le are. În anii 90, odată cu începerea primelor proiecte europene de anvergură, au fost create consorții de universități a căror menire era transferul de cunoștințe către țările în curs de dezvoltare. Astfel, cele trei universități menționate anterior au creat un parteneriat și au decis să dezvolte în România programe de administrarea afacerilor, de business, pentru că o societate modernă are nevoie de oameni care să fie adaptabili, să fie dinamici.
Această nouă generație pe care noi încă o formăm iese din tiparele clasice, care presupune că la 18 ani un tânăr știe că își dorește o meserie și toată viața lui va lucra într-un departament, la un ghișeu etc. La acel moment, această schimbare de paradigmă era una majoră, greu de acceptat într-un sistem inflexibil ca cel al educației. Astfel, la nivelul Universității Babeș-Bolyai s-a luat decizia de a se crea prima Facultate de Business din România cu un corp profesoral tânăr, format în universități din străinătate (transferul de know-how de la universitățile fondatoare jucând un rol esențial) și care să dețină și o puternică experiență din mediul privat. Astăzi, Facultatea de Business continuă linia directoare, fiind singura Facultate de Business din România, iar principiile care au stat la temelia facultății sunt respectate – corpul profesoral este format din profesori cu experiență în universități din străinătate, profesioniști din mediul privat, oameni dedicați profesiei de dascăl și apropiați studenților.
Prin programele pe care Facultatea de Business le-a introdus în România formăm tineri capabili să se adapteze unui mediu de afaceri tot mai dinamic, oferindu-le cunoștințele necesare în domeniile fundamentale – finanțe, marketing, management, contabilitate, tehnologia informației.
PRO UNIVERSITARIA: Care sunt programele de nivel licență pe care le oferă Facultatea de Business? Dar programele de masterat?
Ioan Alin Nistor: În prezent, Facultatea de Business oferă cursuri în domeniul licență Administrarea Afacerilor, specializările Administrarea Afacerilor și Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate în limba română și engleză, respectiv specializarea Administrarea Afacerilor în limba română extensia Bistrița, iar în domeniul master, specializările sunt Administrarea Afacerilor și Management Hotelier, în limba română, precum și Administrarea Afacerilor Internaționale și Administrarea Afacerilor în Ospitalitate și Turism Internațional, în limba engleză. Toate programele sunt concepute cu o abordare unică şi inovatoare de învăţare, care s-a dovedit că poate pregăti oameni de afaceri cu spirit antreprenorial dezvoltat şi cu abilitatea de a concura la un nivel înalt de performanţă într-un mediu de business aflat sub presiunea schimbărilor rapide, a digitalizării și tehnologizării.
PRO UNIVERSITARIA: În ce domenii își încearcă ulterior șansa angajării absolvenții facultății dvs.?
Ioan Alin Nistor: Transferul cunoștințelor, formarea atitudinilor și abilităților necesare succesului în afaceri și cooperarea cu partenerii din mediul de business în procesul educațional și de cercetare stau în centrul misiunii facultății.
Absolvenții Facultății de Business au șansa de a activa atât în calitate de antreprenori, cât și în calitate de angajați pe poziții de top în domenii și sectoare de afaceri diverse (spre exemplu IT, sectorul bancar, industria ospitalității etc.). Facultatea de Business își pregătește studenții dintr-o multiplă perspectivă (profesională și etică) astfel încât să devină buni actori sociali pe o piață competitivă.
PRO UNIVERSITARIA: Nu se suprapun în niciun fel cursurile Facultății de Business și cele ale altor facultăți ce au profil asemănător (științe economice, europene etc)?
Ioan Alin Nistor: Există în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, 3 facultăți care oferă studii universitare în domeniul economic, însă sunt diferite deoarece fiecare specializare are particularitățile sale, ceea ce determină o diferențiere semnificativă între ele. De multe ori suntem întrebați care sunt diferențele dintre specializările noastre și cele ale altor facultăți de profil economic. Răspunsul la această întrebare precum și la întrebarea dumneavoastră stă chiar în rațiunea creării Facultății de Business. Programele noastre sunt fundamental diferite față de cele ale colegilor de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Programele noastre, Administrarea Afacerilor și Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate, formează tineri dinamici capabili să se plieze pe o piață a forței de muncă tot mai schimbătoare. Multe dintre profesiile pe care le vedem astăzi nu vor mai exista peste câțiva ani, de aceea noi credem că este necesar ca un tânăr să fie bine pregătit profesional și capabil de a se reorienta.
Programele clasice formează specialiști într-o meserie, dar de multe ori, cum bine știți, se spune ca ceea ce se învață în facultate nu se aplică în mediul de afaceri. Noi, la Facultatea de Business, încercăm să pregătim tineri în toate domeniile care țin de business – marketing, management, finanțe, contabilitate.
PRO UNIVERSITARIA: Care sunt principalele direcții de colaborare cu alte centre universitare din Europa și din lume?
Ioan Alin Nistor: Facultatea de Business este cea mai internaționalizată facultate de profil din România. Internaționalizarea a fost un element cheie în dezvoltarea facultății, nu uitați că a fost fondată de 3 universități prestigioase din străinătate. Facultatea de Business este singura facultate de profil economic din România care deține o acreditare academică internațională primită de la Network of International Business School. Totodată, suntem membri ai celei mai mari și prestigioase rețele de universități de economie și business din lume – Association to Advance Collegiate Schools of Business (AACSB). Pe lângă aceste lucruri ne putem mândri cu parteneriate de dublă diplomă cu universități din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța și Germania. Avem și în anul centenarului UBB 10 studenți care vor obține în același timp o diplomă de la UBB, Facultatea de Business și una de la parteneri din Franța sau Germania.
Facultatea de Business este una internațională și în ceea ce privește studenții, pentru că programele noastre în limba engleză atrag anual peste 100 de studenți din alte țări. La programele în limba engleză procentul de studenți străini este de 23,86%. La acest număr se adaugă cei peste 120 de studenți de la universități partenere care ne vizitează pentru programe de scurtă durată (1 sau 2 săptămâni).
Cum observați, direcțiile de dezvoltare internațională sunt în concordanță cu tot pachetul pe care îl oferim studenților, pachet care să le asigure adaptabilitate, dinamism și o formare de cel mai înalt nivel. Un student al Facultății de Business are posibilitatea de a obține o diplomă de la altă universitate fără a plăti nicio taxă suplimentară. Dacă acesta nu dorește să petreacă un an în țările menționate anterior, îi oferim șansa de a sta un semestru în aproape orice țară din Uniunea Europeană prin programul Erasmus sau chiar șansa unui semestru în Japonia, China, Thailanda, Malaezia, Rusia, Azerbaidjan și alte țări din lume. Studenților care sunt mai puțin mobili le oferim internaționalizare acasă, prin programele de scurtă durată pe care le avem cu universități din Olanda, Norvegia, Danemarca sau Germania.
PRO UNIVERSITARIA: Unde se situează Facultatea de Business în cadrul UBB în anul celebrării centenarului său? Ce perspective întrevedeți?
Ioan Alin Nistor: Facultatea de Business își menține tendința dinamică din ultimii ani, iar perspectivele sunt favorabile ținând cont de dezvoltarea mediului de business regional, dar și național, iar în mod concret perspectivele vizează diversificarea curriculei universitare, dar și consolidarea relațiilor cu mediul de afaceri.
În cadrul Facultăţii de Business s-a urmărit şi se urmăreşte adaptarea permanentă a programelor de studii la dinamica economiei naţionale şi internaționale, prin diversificarea ofertei de specializări, iniţierea şi susţinerea de programe noi precum şi prin armonizarea planurilor de învăţământ cu cerinţele pieţei muncii. Facultatea de Business este pregătită să identifice, în continuare, noi domenii şi să ofere programe de studiu în domeniile de interes ale facultăţii. Creşterea importanţei acordate practicii profesionale în curricula programelor de studii oferite de către facultate precum şi iniţierea şi susţinerea unor programe de racordare a activităţilor de tip internship la mediul economic, social naţional şi internaţional reprezintă un obiectiv major în realizarea scopului strategic.
Totodată, Facultatea de Business are unele obiective în desfășurare, cum ar fi procesul de acreditare internațională, dar și dezvoltarea multiculturală și internaționalizarea.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.