Orchestra Simfonică a Facultății de Arte interpretează din muzica lui Ceaikovski
Viitorii muzicieni ai Facultății de Arte, Universitatea din Oradea, vin din nou în fața publicului meloman!Studenții orădeni vor interpreta fragmente din muzica baletului „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, iar dirijorul, lect. univ. dr. Vladimir Agachi, va spune, el
Concert de colinde organizat de către Liga Studenților din Oradea
Scoală Gazdă nu durni/ Vremea e a te trezi/ La concert de a veni/ Liga a o auzi!Haideți la Concertul Anual de Colinde Românești Autentice „Veselește-te, domn bunu'!” de ne fiți Gazde!Colindul e cea mai firească formă de propovăduire a
Opt universități românești, în frunte cu Babeș-Bolyai, în clasamentul QS al sustenabilității – 2023
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București se numără printre primele 500 de universități ale lumii, din cele aproape 1.400 luate în considerare, în ultima ediție a clasamentului QS al sustenabilității, ce evaluează instituțiile de învățământ superior din punct
Concursul Național de Drept Umanitar și Drepturile Refugiatilor 2023
Începând cu anul 2008, între 8 și 10 decembrie (dată la care se aniversează și Ziua Internațională a Drepturilor Omului), are loc Concursul Național de Drept Umanitar și Drepturile Refugiatilor. Concursul este tradițional co-organizat de către Comisia Națională de Drept
„Gala diplomelor” – noua generație de artiști plastici ai Universității din Oradea expune la Muzeul Țării Crișurilor
„Gala Diplomelor”, expoziția absolvenților Departamentului de Arte Vizuale, al Facultății de Arte a Universității din Oradea, va fi vernisată în data de 14 iulie 2023, ora 17:00.Evenimentul artistic, organizat în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, va avea loc în spațiile
„Urme în timp” -studenții de la Arte continuă seria expozițiilor de la Palatul Episcopiei Greco-Catolice din Oradea
Expoziția „Urme în timp”, a studenților de la programele de studiu Arte Plastice – pictură și grafică, ale Departamentului Arte Vizuale, al Facultății de Arte, Universitatea din Oradea, își onorează tradiția.Vernisajul noii expoziții, coordonată de lect. univ. dr. Titiana Marcu,
Școala de Vară 2023 – Facultatea de Drept
În perioada 13-15 iulie 2023, ”Facultatea de Drept la ceas aniversar – 30 de ani de la reluarea învățământului juridic la Oradea” organizează Școala de vară IURIS care se adresează elevilor din clasele a IX a până la clasa a
Bursier Erasmus – O carieră academică inspirată de vizita la Universitatea din Oradea
La nici 40 de ani, Iusuf Heper este lector universitar doctor al Universității Bakircay din Izmir, una dintre cele mai dinamice metropole ale Turciei. În plus, tânărul istoric este considerat, la el acasă, singurul specialist în relațiile româno-otomane din perioada
Deși în vacanță, studenții orădeni învață să devină cetățeni ai Europei
Studenți orădeni, de la Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene, al FIRISPSC, s-au întâlnit, joi, 6 iulie 2023, cu reprezentanții Biroului de Legătură al Parlamentului European în România. Asistând la scurte prelegeri, dezbateri și, mai ales participând la jocuri
Vrei să dai la facultate? Universitatea din Oradea îți spune care sunt specializările cu care „mergi la sigur”
Conducerea Universității din Oradea a observat o situație aparent contradictorie. Tinerii absolvenți, a căror principală preocupare este unde, când și pe ce salarii își vor găsi un loc de muncă, ezită în a se pregăti tocmai pentru acele domenii care
