Romania si Tripla Intelegere

84,00 lei 75,60 lei

Categorii: , Cod: 12696Autor: Pohoață NicuData apariție: 01-10-2020 Cuprins Răsfoiește

Descriere

Lucrarea abordează, pentru prima dată în istoriografia românească şi străină, problematica complexă a relaţiilor României cu Marile Puteri ale Antantei, în contextul mai larg al evoluţiei relaţiilor internaţionale şi al evenimentelor din Sud-Estul Europei, în perioada premergătoare Primului Război Mondial.

            Demersul ştiinţific al autorului se bazează pe cercetarea minuţioasă a documentelor de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi de la Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a unor categorii de izvoare istorice editate: colecţii de documente diplomatice, dezbateri  parlamentare,  memorii, jurnale, corespondenţă privată etc. De asemenea, autorul valorifică o bogată bibliografie din istoriografia românească şi străină, cuprinzând lucrări generale şi lucrări speciale.

            Structura lucrării cuprinde o introducere, şase capitole, concluzii şi o bibliografie. Ponderea capitolelor este inegală, fiind în creştere progresivă, pe măsura intensificării contactelor politico-diplomatice ale României cu Marile Puteri ale Antantei, dar şi a sporirii treptate a volumului de documente care atestă evoluţia acestor raporturi. Structura capitolelor corespunde, în linii generale, cu etapele distincte înregistrate în evoluţia relaţiilor României cu Tripla Înţelegere, care se corelează, la rândul lor, cu etapele evoluţiei relaţiilor internaţionale în perioada menţionată.

            Lucrarea îşi propune să contureze o viziune de ansamblu asupra raporturilor României cu Marile Puteri din cadrul Triplei Înţelegeri, fiind, prin urmare, un studiu de sinteză. Complexitatea problematicii abordate a făcut însă necesară îmbinarea sintezei cu analiza. Pentru realizarea acestui deziderat, autorul a recurs la o dublă perspectivă de analiză, dinspre “exterior” înspre “interior”, prin relevarea implicaţiilor pentru România ale politicii statelor din cadrul Antantei, şi dinspre “interior” spre “exterior”, prin evidenţierea semnificaţiilor demersurilor politico-diplomatice ale statului român în raporturile cu acestea.

            Plasându-şi discursul istoriografic în orizontul mai larg al “istoriei relaţiilor internaţionale” şi nu doar în acela al “istoriei diplomatice”, autorul a avut în vedere procesualitatea evoluţiei politicii externe româneşti, temeiurile “duratei lungi” în  care a fost  imprimat un anumit curs al acesteia, în care România a fost partener al Triplei Alianţe, dar în care s-au creat şi premisele redirecţionării orientării sale spre Antanta, în contextul internaţional dominat de grupările politico-militare opuse ale Marilor Puteri. Din această paradigmă de gândire, au fost analizaţi factorii care au interacţionat pentru a determina reorientarea politicii externe a statului român în preajma izbucnirii Primului Război Mondial, respectiv acţiunile “oamenilor de stat” şi “forţele profunde”, pentru a se pune în evidenţă, în mod firesc, rolul şi importanţa “factorului naţional”. Astfel, lucrarea fundamentează teza existenţei unei strategii de politică externă realiste a statului român, care a avut în vedere, într-o primă etapă, asigurarea securităţii naţionale şi creşterea rolului României pe plan extern, ca stat independent, pentru ca într-o a doua etapă, în contextul unor posibile şi previzibile transformări politico-teritoriale pe plan internaţional, care ar fi dus la destrămarea Austro-Ungariei, să se acţioneze în vederea înfăptuirii, chiar şi numai parţiale, a unităţii naţional-statale. Un spaţiu larg se acordă politicii externe a României în Sud-Estul Europei, pentru asigurarea unui raport de forţe convenabil statului roman, în condiţiile unei active politici în zonă a Marilor Puteri, care făceau parte din cele două grupări politico-militare opuse, Tripla Alianţă şi Tripla Înţelegere.

Informații suplimentare

Titlu

Romania si Tripla Intelegere

Preț

84,00

ISBN

978-606-26-1250-4

Format

Academic

Pagini

551

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Romania si Tripla Intelegere”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu (212) 862-3680 editura@prouniversitaria.ro

    Facebook
    LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON