Description
Preocupari metodologice au aparut odata cu primele incercari de explicare științifica a lumii. Hegel face un important pas inainte in momentul in care considera ca metoda nu e nimic altceva decat structura intregului, stabilita in pura sa esențialitate. Metoda este un mijloc eficace al gandirii. Adecvarea metodologica se regasește in adevarul dobandit. O buna cunoaștere, explicare și interpretare a dreptului (a fenomenului juridic) reclama o metodologie corespunzatoare in baza careia sa se realizeze o ințelegere științifica a mecanismului acțiunii sociale a dreptului, a funcțiilor lui, a esenței, conținutului și formei dreptului. Metoda juridica cuprinde, mai intai, analiza de text, spre a explica ințelesul legii, dar și imprejurarile sociale și istorice care au determinat apariția acesteia (etapa “dogmatica”), dar nu se oprește aici, fiind nevoie și de o “etapa cazuistica“, ce presupune o viziune sociologica, in care se cerceteaza, dincolo de text, mediul social in care textul legal iși duce existența (Ch. Eisenmman). Metodologia juridica reprezinta sistemul unor factori de relativa invarianța intr-un numar suficient de mare de metode, factori ce au ca obiect raporturile care se stabilesc intre diferite metode (particulare, individuale) in procesul cunoașterii fenomenului juridic. O metoda, in sensul adevarat al cuvantului, trebuie sa fie determinata de insuși obiectul cercetarii științifice, trebuie sa corespunda legilor acestuia. Intre diversele trepte metodologice – generala, particulara, singulara – se stabilesc raporturi complexe, in cadrul carora se pot distinge aspecte caracteristice legaturii dintre general și particular, dintre parte și intreg, dintre proces și moment etc. Raporturile, legaturile, relațiile care se stabilesc intre diferitele metode, fie inainte, fie in timpul, fie dupa incheierea actului de cercetare științifica alcatuiesc obiectul metodologiei juridice. Stransa colaborare intre diferitele metode de cercetare este indispensabila actului de cercetare intrucat fiecare are vocația de a sesiza universalul.
Reviews
There are no reviews yet.