Descriere
Prezentul curs universitar de Drept procesual penal se adreseaza atat studentilor de la facultatile de drept, care urmeaza cursurile specializarii Știinte Juridice, forma de invatamant de zi și invatamant la distanta, cat și cursantilor de la programele de studii universitare de masterat și doctorat, de la aceeași specializare și forma de invatamant.
Acesta respecta programa analitica, abordand acele teme de interes pentru disciplina in cauza, teme teoretice ale partii generale și partii speciale ale dreptului procesual penal, precum și aspecte de practica judiciara din jurisprudenta instantelor de judecata din tara noastra.
Sunt, astfel, avute in vedere notiunile introductive privind dreptul procesual penal, precum participantii in procesul penal, probele și mijloacele de proba, masurile preventive, actele procesuale și procedurale, dar și institutii specifice fazei de urmarire penala a procesului penal, notiunea, obiectul și scopul urmaririi penale, principiile de baza ale urmaririi penale, competenta și sesizarea organelor de urmarire penala.
De asemenea, o alta tema de interes major pentru acest curs universitar este judecata in prima instanta, tema care abordeaza detaliat toate elementele definitorii, precum regulile de baza ale judecatii cauzelor penale, partile și ceilalti participanti la judecata cauzelor penale, actele de procedura specifice acestei faze procesuale, precum și hotararile judecatorești pronuntate de instanta de judecata.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.