Prouniversitaria.ro

Asociația Studenților Mediciniști din Oradea: Webinar pe tema identităților de gen

Asociația Studenților Mediciniști din Oradea (ASMO) organizează un webinar care are ca scop informarea publicului larg în legătură cu cele mai recente idei ce țin de sfera identității de gen și a tulburărilor psihosexuale, în viața de zi cu zi.

„Proiectul «Tulburări psiho-Sexuale», derulat în cadrul Departamentului pentru sănătatea sexuală și a reproducerii (SCORA), al ASMO, are ca scop principal informarea publicului, atât în legătură cu diverse noțiuni actualizate din sfera identității de gen, cât și despre existența și manifestarea tulburărilor psihosexuale”, precizează organizatorii.

La eveniment va participa, în calitate de invitat special, dr. Andrada Chira, medic psihiatru. „Ea ne va ajuta să înțelegem, mai în detaliu, aceste tulburări, considerate rare, dar care încă stârnesc curiozitatea multora dintre noi”, spun reprezentanții ASMO.

Conferința este deschisă publicului interesat și se va desfășura online, sub formă de webinar, pe platforma ZOOM, în data de 18 noiembrie 2021, de la ora 20:00. Atât link-ul întâlnirii, cât și Meeting ID-ul și Passcode-ul vor fi trimise, în prealabil, pe adresele personale de mail, în ziua evenimentului.

Înscrierile se fac prin completarea unui formular, aici

Data limită pentru înscrieri este 18 noiembrie 2021, ora 10:00.

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON