Prouniversitaria.ro

Acțiune şi interacțiune umoristică în comunitatea rurală românească

Autoare: Violeta Ioana RUS

În sens larg, umorul este fenomenul care definește o comunitate socială. Acesta funcționează asemenea unui „coagulant” social, contribuind la îmbunătățirea comunicării dintre oameni, având rolul de a binedispune și de a crea coeziune între membrii unei societăți. Mai mult, prin tipul de umor folosit, contextul în care acesta apare sau rolul pe care îl îndeplinește la nivelul societății, se pot creiona diverse concluzii cu privire la mentalitatea grupului vizat, simțul umorului, relațiile intersociale, conflictele dintre indivizi, relațiile de putere etc. Prin urmare, pentru a descrie o comunitate rurală este util, în primul rând, a analiza/ surprinde mecanismele umoristice care stau la baza acesteia

Într-o primă fază, am extras din corpusul deja colectat acele texte în care se putea remarca pre-zența umorului („Greutățille și frumusețile vieții de demult”, „Ferește-te de neamuri mai repede decât de dușmani”, „Luatul laptelui”, „Ginerele și soacra”, „La culesul grîului”, „Zînele printre oameni”, „Cântece funerare. Bocete sau verșuri”) și le-am prelucrat în funcție de anumite convenții dialectale minimale și normele de transcriere folosite în volumul „Interacțiunea verbală în limba română actuală. Corpus (selectiv). Schiță de tipologie”, coordonat de Ionescu-Ruxăndoiu (2002). Aceste texte însumează conversații spontane între informatori, precum și anecdote, bocete sau stri-gături prilejuite de diverse evenimente desfășurate la nivelul unei comunități rurale.

Prin structuri umoristice convenționale mă refer la acele glume, bancuri, orații de nuntă sau chiuituri care au o formă prestabilită și urmează o structură fixă. Acestea nu sunt dependente contextual și pot fi introduse cu scopul de a destinde atmosfera sau de a amuza audiența, producând un efect umoristic atât prin conținutul lor, cât și prin momentul ales de performer pentru a fi inserate.

În secțiunea dedicată structurilor umoristice narative, cele mai numeroase sunt bancurile etnice, urmate de cele cu tematică sexuală și bancurile satirice. Temele predilecte vizează comportamente sociale neadecvate, lipsa de emancipare și educație, conflicte între diferite grupuri etnice, satirizarea unor defecte fizice sau morale, sexul, băutura, abateri de la normele lingvistice etc. Dintre personajele care apar în bancuri amintim pe cele care se regăsesc în mod recurent: țiganii, ungurii, ardelenii, moldovenii, preoții, femeile cu moravuri ușoare, cuplul Ion și Măria, diverse animale etc.

De obicei, momentele cruciale din viața unui om (nunta, înmormântrea) sau evenimentele de peste an (baluri, clăci, șezători) sunt marcate de emoție și tensiune, drept pentru care vom observa care sunt strategiile prin care performerii reușesc să detensioneze atmosfera prin intermediul umorului.

Totuși, interesul meu în ceea ce privește cercetarea de față se axează pe stabilirea în ce măsură statutul social, vârsta sau genul determină alegerea unui anumit tip de banc în detrimentul altuia pentru a fi performat într-un anumit context sau cum influențează factorii sociolingvistici alegerea anumitor termeni care au potențial umoristic.

Având la bază un corpus dialectal, analiza umorului din perspectivă psiholingvistică reclamă o distincție între unitățile lexicale lingvistice și unitățile psiholingvistice. În comparație cu unitățile lingvistice (standard), cele lexicale psiholingvistice reprezintă folosirea particulară a unui element lexical sau modificarea semnificației ori a formei lexicale pentru a crea forme noi (Slama-Cazacu 1999). În corpusul selectat, se regăsesc o serie de unități psiholingvistice, dată fiind prezența particularităților lexicale și fonetice care individualizează graiul respectiv și pot contribui la sporirea umorului.

Umorul conversațional este un fenomen interactiv și apare ca urmare a unei replici sau acțiuni (verbale și/ sau nonverbale) a unuia dintre interactanți, continuând până în momentul în care devine derizoriu. Acesta este legat în mod direct de context și este construit de către interactanți. Pe lângă elementele de conținut, interactanții folosesc și anumite elemente prosodice, precum: tonul, intonația ritmul, un anumit tempo (durată mai mare a unor silabe față de altele) sau anumite „detalii fonetice” (Local 2007), care pot fi relevante în preluarea unei replici.

Râsul este cel mai pregnant răspuns la umor regăsit în analiza corpusului. El apare individual sau combinat cu anumite răspunsuri verbale. Alte răspunsuri neverbalizate identificate au fost râsul prefăcut și zâmbetul. Pe de altă parte, am putut constata că există și o serie de răspunsuri verbalizate care se repetă în cadrul diverselor structuri umoristice. Cel mai frecvent răspuns verbalizat este comentariul, care se întâlnește fie individual, fie asociat cu râsul. Un alt răspuns destul de frecvent este cel în care receptorii emit niște concluzii despre o situație prezentată în banc sau referitoare la poanta finală. Tot din categoria răspunsurilor verbalizate pot fi enumerate următoarele: evaluarea, morala, întrebarea ironică, completarea poantei finale, oferirea unei alte variante a bancului, întrebare-răspuns și citarea din text.

Astfel, pornind de la funcțiile umorului (Meyer 2000, Hay 2000, Attardo 2008), am ajuns la concluzia că trăsătura umoristică a poreclelor sau a supranumelor se manifestă prin identificarea, diferențierea sau similaritatea dintre interactanți, întărirea sau împărtășirea unor trăsături comune care au constituit motivul atribuirii/ primirii unei porecle, menținerea conflictului sau apărarea în cazul unui conflict și de-angajarea sau de-funcționalizarea, în cazul în care atribuirea unei porecle creează un umor de tip ofensator.

Lucrarea poate fi achiziționată de aici.

Despre autoare

Violeta Ioana Rus este doctor în filologie cu distincția „Summa cum laude” și își desfășoară activitatea în cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, unde este asistent universitar la Facultatea de Litere și cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Română-Engleză, și un masterat în domeniul studiilor de limbă și literatură română, în cadrul aceleiași universități în care actualmente este cadru didactic. Susține cursuri practice de Limba română ca limbă străină pentru Anul pregătitor și seminarele de Limba română, Didactica limbii române pentru învățământul primar și Literatură pentru copii, în cadrul departamentului de Științe ale Educației. A obținut o serie de premii și distincții, printre care amintim cele mai relevante: „Outstanding award at the 16th International Summer School and Symposium on Humor and Laughter: theory, Research and Applications, Brasov, July 4-9 2016”; Premiul I al Facultății de Litere la Sesiunea de Comunicări Științifice – secțiunea Lingvistică, 2012, 2014; Premiul special din partea universității Transilvania pentru cea mai bună lucrare din cadrul Facultății de Litere, Sesiunea de comunicări Științifice, 2012, 2014; Premiul special al Universității din București în cadrul concursului național Best Letters Colloquia, București, 2014 și alte premii și mențiuni obținute la Olimpiadele Naționale de Psihologie și Pedagogie. În calitate de cercetător manifestat o preocupare asupra cercetării comunităților rurale de pe Valea Superioară a Mureșului din punct de vedere dialectal, sociolingvistic, prisholingvistic, folcloric, pragmatic; toate studiile concretizându-se în articole publicate în reviste și jurnale de specialitate cotate Erih Plus sau Web of Science în volume de specialitate din țară sau străinătate.