Descriere
„Bazându-mă pe experiența mea de creator de conținut dar și pe aceea de specialist marketing în domeniul social media, subiectul abordat în acest material se referă la studiul rolului rețelelor sociale în modelarea comportamentului consumatorului în contextul noii economii.
În România, la ora actuală, sunt multe companii care nu au încredere în promovarea produselor și serviciilor prin intermediul rețelelor sociale. Prin prisma experienței mele în domeniu am conștientizat nevoia imensă pe care multe entități economice o au de a primi exemple concrete privind beneficiile economice pe care le pot obține prin utilizarea rețelelor sociale (proprii și nu numai) în scopul promovării.
Subiectul se înscrie în situația globală actuală și este centrat pe verificarea măsurii în care se menține comportamentul pe care l-au dobândit consumatorii în perioada pandemiei, acela de a se îndrepta spre achiziții sub influența creatorilor de conținut.
Consider că studiul efectuat privind rolul rețelelor sociale în modelarea comportamentului consumatorului poate fi de folos oricărei companii care intenționează să apeleze la ajutorul rețelelor sociale, inclusiv al creatorilor de conținut pentru a-și promova produsele și serviciile.
Această lucrare reprezintă o contribuție semnificativă la înțelegerea modului în care social media influențează comportamentul consumatorului în contextul dinamic al economiei actuale.” (Autoarea)







