Prouniversitaria.ro

UPT: Tururi virtuale în două biserici romano-catolice din Timişoara

Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) a lansat, joi, invitaţia la tururi virtuale în două dintre bisericile romano-catolice din municipiul Timişoara, „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Piaţa Bălcescu şi „Millennium” din Piaţa Traian, pentru o experienţă unică într-un spaţiu 3D interactiv, cu imagini 360 de grade, cu poze vechi şi noi, elemente audio şi informaţii sub formă de text, îmbinate printr-o poveste unică, toate integrate într-o aplicaţie de realitate virtuală.

Produsele sunt realizate de câştigătorii concursului internaţional International Spotlight Heritage Student Contest 2021 (ISHSC 2021), la care au participat echipe mixte de studenţi români, italieni şi danezi şi unde au fost prezentate, în cadrul Turului virtual de finisaj, Patrimoniul sub reflectoare 2021: Cartierul Fabric – Lumi în destine, transmite UPT, într-un comunicat remis Agerpres.

Aplicaţiile câştigătoare conţin un tur virtual al bisericilor romano-catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” din cartierul istoric Elisabetin şi „Millennium” din cartierul istoric Fabric şi conţin elemente audio, informaţii despre istoria şi arhitectura clădirilor, a obiectelor de artă din interiorul acestora (picturile, vitraliile, orgile), dar şi despre personajele din istorie care şi-au pus amprenta în construcţia, proiectarea şi dezvoltarea clădirilor timişorene.

Toate aceste elemente sunt integrate într-o aplicaţie de realitate virtuală interactivă şi unică prin intermediul căruia utilizatorul poate explora bisericile prin intermediul artefactelor de povestire digitală în realitatea virtuală.

Resursele Spotlight Heritage Timişoara utilizate de studenţi în dezvoltarea aplicaţiilor sunt disponibile în limbile română şi engleză şi în aplicaţiile mobile pentru Android şi iOS care se găsesc în magazinele de aplicaţii cu denumirea „Spotlight Timişoara”.

Proiectele au fost evaluate de un juriu format din dr. Diana Andone şi dr. Silviu Vert (Universitatea Politehnica Timişoara) şi muzeograful Marius Cornea (Muzeul Naţional al Banatului), fiind acordate premii care au totalizat 3.600 de euro. De asemenea, câştigătorii vor fi nominalizaţi la Premiile EU Medeea 2022, secţiunea pentru studenţi, şi la Interactive Digital Media Student Contest 2022.

Evenimentul a fost adresat studenţilor din Universitatea Politehnica Timişoara, dar nu numai, şi a reunit echipele de implementare a proiectului Spotlight Heritage Timişoara, prin echipa Centrului de e-Learning UPT, a Centrului Multimedia UPT, a Muzeului Naţional al Banatului, dar şi partenerii şi colaboratorii în dezvoltarea proiectului. O contribuţie remarcabilă a fost adusă de profesoara Smaranda Vultur, care a făcut posibilă relatarea istoriilor personale ale locuitorilor din cartierul Fabric de altădată, intervievaţi de echipa Grupului de Istorie Orală şi Antropologie Culturală, pe care îl coordonează.

Cei peste 130 de participanţi prin Zoom şi Facebook au avut ocazia să descopere expoziţiile, aplicaţiile digitale şi evenimentele organizate în jurul cartierului Fabric în cursul anului 2021, atracţia serii fiind aplicaţiile de realitate virtuală care au fost selectate câştigătoare în cadrul concursului International Spotlight Heritage Student Contest 2021, prezentate în premieră de studenţii UPT Marius Tătaru şi Silviu Berzescu.

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON