Universitatea Babeș-Bolyai participă la Maratonul Împăduririlor
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunțat, într-un comunicat, că se alătură în acest an Maratonului Împăduririlor.
Inițiată de Asociația Tășuleasa Social, în parteneriat cu Banca Transilvania, Pădurea Transilvania, cel mai mare proiect de împădurire al acestei asociații, a ajuns în 2022 la a șasea ediție.
Începând cu 2014, mii de voluntari s-au alăturat inițiativei participând la plantarea de arbori în diferite zone ale Transilvaniei, identificate ca fiind potrivite acestui demers. Pădurea Transilvania are până în acest moment o suprafață de aproximativ 50 de hectare plantate cu circa 200.000 de puieți, prin aportul a peste 5.000 de voluntari.
În săptămâna 14 – 19 martie, precedând 21 martie, Ziua Internațională a Pădurilor, la Tritenii de Jos, pe versanții erodați, afectați de suprapășunatul industrial din Câmpia Transilvaniei, este așteptat, din nou, un număr mare de voluntari care să upgradeze versiunea 5.0 a Pădurii Transilvania la versiunea 6.0.
Persoanele care doresc să se alăture acestei acțiuni o pot face completând formularul de înscriere – disponibil aici.
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.