Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, secretarul de stat Gigel Paraschiv și secretarul general al ministerului, Ioana Lazăr, au luat parte la o ședință de lucru desfășurată la Universitatea din Oradea
Ziua de 26 iulie, la Universitatea din Oradea, a început în forță, Gigel Paraschiv, secretar de stat, cu atribuții în coordonarea activităților de Buget, Finanțe, Investiții și Resurse la Ministerul Educației, a făcut, împreună cu rectorul Constantin Bungău și cu directorul general administrativ al universității, Adrian Nicula, un tur al investițiilor recente sau în derulare. Reprezentantul Ministerului Educației a trecut prin șantierul clădirii Conservatorului, urmînd ca domnul Gigel Paraschiv să viziteze laboratoarele de nanotehnologii, robotică și mecatronică.
N-a fost uitată nici viitoarea bază de sănătate a Universității din Oradea, corpul de clădiri care îi va primi, în curând, pe studenții de la kinetoterapie și pe pacienții acestora. După o scurtă trecere prin zona verde a campusului, unde oaspetele bucureștean a aflat despre eforturile depuse de biologii orădeni pentru salvarea Lotusului termal, a fost vizitat șantierul din cea mai mare dintre clădirile universității. Rectorul Constantin Bungău i-a prezentat secretarului de stat Gigel Paraschiv eforturile făcute pentru eficientizarea energetică, realizarea de investiții în domeniul dezvoltării durabile și pentru asigurarea unui climat cât mai favorabil procesului didactic. Rectorul Constantin Bungău i-a spus reprezentantului ministerial că întreaga universitate se află într-un proces amplu și continuu de tranziție către dezvoltarea unui campus „verde” și inteligent. Au fost vizitate laboratoare ale Facultății de Științe Economice, aula universității și câteva spații administrative, încă în lucru. Cu acest prilej, secretarul de stat Gigel Paraschiv a afirmat că, săptămâna viitoare, Ministerul Educației va debloca unele sume necesare pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii.
La orele prânzului delegația de la Ministerul Educației, condusă de ministrul Sorin Câmpeanu, s-a întâlnit cu conducerea Universității din Oradea, într-o ședință de lucru, desfășurată în sala Consiliului de Administrație. La întrunire au mai participat secretarul de stat Gigel Paraschiv, Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan. Universitatea orădeană a fost reprezentată de întreaga ei conducere academică și administrativă.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și-a sfătuit gazdele să se concentreze și pe resursa umană, punând în discuție șansa Universității din Oradea de a deveni, în parteneriat cu autoritățile locale, o instituție de pionierat în domeniul învățământului dual de nivel universitar.
„Există șansa ca Universitatea din Oradea să fie primul campus de învățământ dual pe care Ministerul Educației îl va finanța. M-aș bucura ca acest lucru să fie realizat și să fie cunoscut”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
La rândul său, rectorul Constantin Bungău i-a spus reprezentantului guvernamental că, prin parteneriatul pe care îl are cu autoritățile publice locale, în vederea dezvoltării Parcului Științific și Tehnologic, universitatea e deja angajată în dezvoltarea învățământului dual.
„Suntem interesați de aceasta și mă bucură inițiativa legislativă care va reglementa organizarea învățământului dual la nivel academic”, a declarat Constantin Bungău.
Rectorul Universității din Oradea a mai vorbit despre planurile de dezvoltare și digitalizare.
„Suntem un șantier continuu, lucrăm pentru dezvoltarea durabilă, pentru tranziția către un campus verde, ecologic. Avem proiecte dezvoltate cu fonduri nerambursabile, proiecte ale Universității din Oradea, și ne bucurăm de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean. Tocmai au început lucrările la noile cămine, care vor asigura condiții de confort deosebit studenților noștri”. În acest sens, rectorul Constantin Bungău le-a cerut reprezentanților ministeriali să susțină Universitatea din Oradea, ajutând, când este cazul, cu unele deblocări de fonduri pentru investiții. „În situația în care există bugete disponibile, vă rog să țineți cont și de nevoile noastre”, a spus rectorul Constantin Bungău.
Secretarul de stat Gigel Paraschiv a insistat asupra faptului că Universitatea din Oradea trebuie să devină una flexibilă și dinamică, adaptată cererii de pe piața muncii, zonală, regională și națională.
„Universitățile trebuie să vină în sprijinul studenților lor, ajutându-i să rămână acasă, cu start-up-uri, cu dezvoltarea de business, susținut chiar de universități. Haideți să gândim programe de studiu, împreună cu partenerii economici”, a îndemnat secretarul de stat din Ministerul Educației.
Gigel Paraschiv a mai afirmat că, deși orașul are patru instituții de învățământ superior, în opinia sa „Universitatea din Oradea poate și trebuie să fie liderul unui consorțiu local pentru învățământul dual liceal și universitar”.
Rectorul Universității din Oradea a transmis ministrului și colegilor săi că, după părerea sa, noua lege a învățământului superior ar trebui să precizeze clar ce fel de diplome vor primi absolvenții cursurilor duale de nivel academic. Cei prezenți au mai discutat și despre procedurile de acreditare pentru unele studii de master, domeniile ce pot fi acreditate, la nivel de licență, și domeniile prioritare pentru învățământul academic, așa cum sunt ele definite în strategiile de dezvoltare națională.
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.