Interviu acordat de Sebastian Fitzek, despre volumul „Sacrul și puterea politică – abordări psihociale ale imaginarului colectiv”
Felicitări pentru publicarea cărții! Vă rugăm să ne spuneți cum a luat naștere ideea acestui volum?
Cartea a fost obiectul unor preocupări începute în timpul doctoratului, din care am păstrat mult prea puțin din structura inițială, optând pentru o nouă viziune și retorică. Teza de doctorat am susținut-o în 2010, iar cartea a apărut acum în 2020. În cei 10 ani am parcurs o varietate de lecturi care m-au ajutat să aprofundez lucrurile, dar nu să și finalizez. Dorința de a îmbunătăți poate fi, câteodată, un obstacol în calea unui proiect. Nici astăzi nu aș fi încheiat dacă cei care mă cunosc nu mi-ar fi spus stop. În definitiv, omul este o mașină uriașă de gânduri, iar sursele imaginației sale sunt infinite. Mă bucur că am luat decizia acum.
Cum ați caracteriza imaginarul colectiv în România post-decembristă?
Sintetizând ceea ce am scris în carte, imaginarul colectiv post-decembrist, incluzând cei 30-31 de ani de la Revoluție, a fost în general dominat de sentimentul de incetitudine, nesiguranță și o neîncredere acută în clasa politică. Amestecul dintre Justiție și aparatul politic ne-a dominat istoria, iar în ultimii 10 ani, problema a început să preocupe și pe cetățeni. Acest lucru s-a observat în sporirea ieșirilor în stradă a celor care și-au dorit să amendeze amestectul între puterile din stat. Însă, o mare parte din imaginarul colectiv post-decembrist a fost șlefuit și de scandalurile mediatice. În acest shutdown al încrederii publice, televiziunile, iar mai apoi rețelele sociale au jucat un rol determinant în surescitabilitatea unui public revoltat de guvernanții neputincioși sau corupți.
