Invitatie la lansarea cartii „Calatori prin Bucuresti”

05 noiembrie
Invitatie la lansarea cartii „Calatori prin Bucuresti”

EDITURA PROUNIVERSITARIA vă invită marţi, 30 iunie la ora 17 la Palatul Şuţu, la MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, Bd. I.C.Brătianu nr. 2, la lansarea volumului bilingv CĂLĂTORI PRIN BUCUREŞTI de Irina Airinei şi Sorin Borduşanu, cu o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Adrian Majuru. Volumul face parte din grantul „Analiza interdisciplinară a patrimoniului toponimic al Bucureştilor” iniţiat în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, director de proiect : dr. Irina Airinei Vasile. „Volumul CĂLĂTORI PRIN BUCUREŞTI, apărut pentru prima dată la EDITURA FAMILIA din TEL AVIV condusă de DRAGOŞ NELERSA, ne spune că sufletul cetăţii, ANIMA FORI înseamnă convieţuirea interetnică firească în urbea cu străzi ale căror denumiri destăinuie poveşti, uneori, pe nedrept, uitate. Volumul este un simbol al păcii, deziderat al României şi al Israelului în egală măsură.” (Scriitorul G. Mosari, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română, Tel Aviv)
Lansarea va fi deschisă printr-un recital de vioară susţinut de Mircea Dumitrescu, elev la Liceul „G. Enescu” la clasa prof. Olivia Papa, acompaniat la pian de prof. Olga Babagean. În program lucrări de Camille Saint-Saëns, Pablo de Sarasate şi Henryk Wieniawski. Mircea Dumitrescu este distins cu 16 premii l la mari concursuri internaţionale şi cu zeci de premii naţionale.

Vor lua cuvântul scriitorii Otilia Sârbu, lector dr. şi Cristian Tiberiu Popescu, conf. dr. la Universitatea „Hyperion”, Gabriela Mihaela Nastac, director executiv al ASOCIAŢIEI INTERETNICE „ANIMA FORI” şi autorii. Vă aşteptăm !

Prof. univ. dr. Adrian MAJURU, fragment din prefaţa cărţii :

„Sorin Borduşanu şi Irina Airinei cartografiază una dintre cele mai sensibile hărți urbane, aceea a numelor aparent tăinuite sau foarte des schimbate, cu trecerea generațiilor consumatoare de simboluri. Până la prezenta lucrare, zona denumirilor, de locuri și străzi, rămăsese, pentru București, un spațiu cartografiat doar sporadic. Autorii dovedesc, prin monografia de faţă, forța multiculturalității în modelarea hărților simbolice ale unui mare oraș, deși de vârstă destul de tânără, cum este Bucureștiul. Cu această lucrare, Călători prin București, harta simbolurilor începe să capete primele contururi, oferind câteva direcții de cercetare urbană. Irina Airinei şi Sorin Borduşanu mai deschid, însă, un câmp de studiu foarte amplu, și anume acela al orașului multietnic, hrănit, timp de sute de ani, de o puternică emigrație balcanică și apropiat orientală.”

Detalii eveniment

Categoria: Lansări de carte

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON