Interviu cu prof. univ. dr. Septimiu Chelcea – Relațiile interumane în societate – O viață dedicată sociologiei

09 decembrie
Interviu cu prof. univ. dr. Septimiu Chelcea – Relațiile interumane în societate – O viață dedicată sociologiei

 

 

 

Editura Pro Universitaria este extrem de onorată să găzduiască şi să dea viață unei serii de 10 lucrări semnate de domnul prof. dr. Septimiu Chelcea. Reputat sociolog şi un senior al acestei profesii, domnia sa se află la un moment important, un moment care se suprapune cu aniversarea celor 81 de ani. Vă invităm să parcurgeți interviul cu un model, un senior al psihologiei care oricând poate constitui o pildă de urmat într-o carieră universitară şi de cercetare ştiinţifică.

 

Septimiu Chelcea – Serie de autor (10 cărți)

 

  1. Eu, tu, noi. Viața psihică – ipoteze certitudini (Septimiu Chelcea, Adina Chelcea)
  2. Lungul drum spre tine însuţi (Septimiu Chelcea)
  3. Din universul autocunoşterii (Septimiu Chelcea, Adina Chelcea)
  4. Personalitate şi societate în tranziţie (Septimiu Chelcea)
  5. Un secol de cercetări psihosociologice 1897-1997 (Septimiu Chelcea)
  6. Psihosociologice. Panseuri, panseluțe și scaieți (Septimiu Chelcea)
  7. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (Septimiu Chelcea)
  8. Manual de redactare în științele socioumane (Septimiu Chelcea)
  9. Psihosociologia publicității. Despre reclamele vizuale (Septimiu Chelcea)
  10. Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații (Septimiu Chelcea)

 

Cristian Pavel: – Dar şi cu apariţia celui mai recent titlu semnat de domnia sa. Este vorba de acest Manual de Redactare în Ştiinţele Socioumane. Felicitări pentru apariţia acestui manual! Trebuie să spunem, stimaţi telespectatori, faptul că domnul prof. dr. Septimiu Chelcea este profesor onorific la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. Domnia sa are un CV strălucit. Este un binecunoscut celor care activează în profesie şi iată, este neobosit la vârsta domniei sale, continuă să fie preocupat de această profesie, de lucrurile care conduc societatea în ansamblu, înainte. Domnule profesor, aş începe discuţia noastră de astăzi plecând de la faptul că sunteţi sociolog. Practic, aţi absolvit Facultatea de Filozofie, Secţia Psihologie a Universităţii din Bucureşti în 1967. Este interesant să ne spuneţi, să ne dezvăluiţi, cum aţi ales această specializare? Practic, a fost vorba despre pasiune în domeniul psihologiei? Au existat poate alte resorturi care v-au împins să faceţi o astfel de alegere?

Septimiu Chelcea: – Îmi permiteţi să încep cu o glumă? Se spune că cei care nu se împacă cu ei înşişi se fac psihologi. Cei care nu se împacă cu societatea în care trăiesc se fac sociologi. Eu sunt psihosociolog. Trageţi dumnoavoastră concluzia.

Cristian Pavel: Sunteţi tânăr şi neliniştit. Să parafrazăm un titlu de producţie cinematografică…

Septimiu Chelcea: Tânăr, da. Neliniştit, nu. Sunt destul de împăcat cu ceea ce am putut să realizez în domeniul psihologiei sociale. În 1967, când am absolvit Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, psihologia era una dintre secţii. Trebuia să rămân asistent la Secţia de Psihologie. Dar, nu a fost să fie. Am fost încadrat prin repartiţie de stat. Se făceau repartiţii la data respectivă, pe ansamblul secţiilor de psihologie din România, o repartiţie în funcţie de medii, şi având media cea mai mare de absolvire pe ţară, am fost repartizat la Institutul de Psihologie al Academiei Române, unde la Secţia de Psihologie Socială condusă de Traian Herseniu, un strălucit discipol al lui Dimitrie Gusti, am început să fac cercetări. Am încercat în permanenţă să mă descopăr pe mine şi să descopăr lumea în care trăim. Nu sunt împăcat nici cu lumea de astăzi, lumea în care trăim. Sunt polarităţi prea accentuate şi există multă lipsă de speranţă în mai bine.

Cristian Pavel: Da, este foarte adevărat ce spuneţi. Aţi absolvit într-un an în care perioada comunistă era încă dulce şi era suportabilă, dacă se poate spune astfel. Ulterior, s-a înnorat cerul deasupra ţării şi deasupra regiunii şi lagărului comunist. În 1974 aţi primit titlul de Doctor în Filozofie, în specializarea Sociologie, în cadrul Universităţii Bucureşti. Este interesant, dacă vă amintiţi, cam ce anume se studia şi în ce dimensiune se studia la vremea aceea sociologia. Pentru că, erau nişte impuneri şi nişte constrângeri destul de stranii, în care adesea au turnat plumb în bocancii specialiştilor. Cum v-aţi împăcat cu acea perioadă? Cum spuneam, ulterior a degenerat, din păcate.

Septimiu Chelcea: – În anul în care am absolvit Facultatea de Filozofie, abia se înfiripa Secţia de Sociologie, sub coordonarea lui Miron Constantinescu, care a fost o personalitate şi în domeniul sociologiei, şi al istoriei. Dar, dincolo de aceasta, a fost un om politic extrem de vanitos. Eu cred că sociologia a fost recunoscută ca disciplină academică nu pentru că Miron Constantinescu s-ar fi zbătut să fie recunoscută această disciplină, ci pentru că în tot lagărul socialist începuse să se predea sociologie în universităţi. Pentru cei care nu cunosc, dumneavoastră ştiţi foarte bine, din 1948 până în 1965, 1966, sociologia era considerată ştiinţă burgheză, alături de cibernetică şi de disciplinele care nu erau agreate în Uniunea Sovietică, şi după aceea în tot lagărul socialist. Sociologia de la Universitatea din Bucureşti, prima secţie de sociologie din ţară care a luat fiinţă în perioada comunistă, a încercat să-şi găsească un loc în sistemul ştiinţelor socio-umane, în luptă, vă spun foarte sincer, cu viziuni retrograde, care făceau din socialismul ştiinţific adevărata sociologie marxistă. Miron Constantinescu a militat pentru cercetarea sociologică de teren, cercetarea realităţii sociale, în strânsă colaborare ştiinţifică cu profesorul Henri Stahl. Şi el un mare sociolog alături de Dimitrie Gusti şi de Traian Hersenie. Cred că a fost un lucru foarte bun debutul sociologiei în Universitatea din Bucureşti. Într-adevăr, spre sfârşitul anilor 1970, presiunea ideologică s-a strâns până când sociologia a fost desfiinţată ca secţie de sine stătătoare. De fapt, chiar Facultatea de Filozofie a încetat să mai existe la Universitatea din Bucureşti. S-a unit cu Facultatea de Istorie şi exista o diplomă de Filozofie-Istorie cu specializarea Sociologie. Este foarte lungă istoria recunoaşterii sociologiei în perioada comunistă.

Cristian Pavel: Din fericire, aţi putut parcurge o carieră strălucită şi în ciuda piedicilor inerente, generate sau impuse de condiţiile de atunci, aţi realizat diverse stagii de specializare în străinătate. Aţi fost, din câte notasem, la Köln, în 1970. V-aţi specializat în sociologie la acea universitate din Köln, în domeniul arhivării cercetărilor sociologice empirice. Ulterior, după căderea regimului comunist, fireşte, aşa cum era de aşteptat, contactele dumneavoastră cu Occidentul s-au înmulţit. Aţi avut vizite de documentare în Franţa, în Statele Unite, în Marea Britanie şi în Suedia. Evident că aceste interacţiuni cu mediul de specialitate din Occident, cu lumea liberă şi cu tradiţia acestei lumi libere, a contat foarte mult pentru dumneavoastră. Cum aţi perceput că au schimbat aceste vizite şi contacte, viziunea dumneavoastră generală despre profesie şi cum au contribuit la dezvoltarea profesională aceste experienţe?

Septimiu Chelcea: În 1970 am făcut un stagiu de documentare la Universitatea din Köln. Acest lucru m-a ajutat foarte mult. Eram mult mai tânăr decât acum şi eram dornic să învăţ. De fapt, şi acum vreau să învăţ, dar atunci parcă învăţam mai repede decât astăzi. Faptul că am putut să audiez prelegerile unor mari sociologi, mă refer la Rene Koln, la Renee Corrick, care pentru sociologia germană au însemnat foarte mult. Faptul că am putut să văd cum este o universitate, care este atmosfera în universitate, m-a făcut să fiu mai atent cu situaţia de la noi şi în măsura în care am putut, am încercat, nu să imit, dar să împing lucrurile spre o astfel de universitate. Care înainte de orice înseamnă demnitate, demnitate a profesorului, demnitate a studenţilor. Când m-am întors în România, am avut destul de multe necazuri pentru că i-am înfruntat pe unii profesori şi chiar mi s-a reproşat că de când am fost în Republica Federală Germania mi-am luat lumea în cap. Aşa se face că în momentul în care am fost invitat a doua oară la Universitatea din Köln, nu am mai primit viză.

Cristian Pavel: Astfel de situații generau un anume izolaționism…

Septimiu Chelcea: Tradiţia românească în domeniul învăţământului superior în sociologie, în special, este foarte importantă, dar fără contactul cu marele şcoli din Occident. Pentru că nu ştiu ce se întâmplă şi cine poate să spună la ora actuală care este stadiul, de exemplu, al învăţământului sociologic în Japonia, în China, în India. Ne mişcăm şi noi în limitele Uniunii Europene şi mai aruncăm o privire peste ocean să vedem ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii. Am fost, pentru că aţi amintit dumneavoastră de vizitele pe care le-am făcut, într-o vizită la Universitatea Catolică din Lima, în Peru și am venit cu un aer de superioritate. Veneam din Europa şi am întâlnit la universitate profesori care îşi luaseră doctoratul cu mari personalităţi ale sociologiei, care făcuseră la rândul lor studiile în Statele Unite ale Americii, în Franţa şi care erau într-o strânsă colaborare ştiinţifică cu profesorii cu care au făcut doctoratul. Astfel că până la urmă a trebuit să iau notiţe de la ei. Aşadar, să nu credem că dacă suntem în Europa, sociologia s-a terminat cu acest continent.

Cristian Pavel: Probabil că a început în Europa şi s-a extins şi trăieşte ca un corpus viu în întreaga lume. Poate nu ar fi rău să spunem două vorbe despre raţiunea şi rolul sociologiei în societate în general. Nu putem deschide o întreagă bibliotecă. Probabil că se poate vorbi despre tema asta la nesfârşit, dar poate nu e rău să încercăm să reiterăm nevoia de sociologie, sensul şi beneficiile sociologiei.

Septimiu Chelcea: În cursurile universitare şi în ceea ce am scris, am vorbit despre funcţiile sociologiei. Despre aceste funcţii se vorbea şi în perioada comunistă.  Ar trebui să spun cinstit că am folosit citate din Miron Constantinescu pentru a ne apăra poziția. Miron Constantinescu a spus că prima funcţie fundamentală a sociologiei este critica socială. În momentul în care mergeam în diferite întreprinderi sau în diferite localităţi, vedeam ceea ce nu era în acord cu firea lucrurilor. Sigur că făceam critică şi încercam cumva să atragem atenţia asupra disfuncţionalităţilor. Nu era o critică de sistem, era o critică aici şi acum. Vă dau un exemplu. La o întreprindere din Piteşti de prelucrarea lemnului, pauza de 20 de minute pentru masă era consumată de către muncitori stând la rând la un chioşc să cumpere pâine. Şi noi am spus: când se mai odihnesc oamenii aceştia dacă stau să cumpere o pâine toată pauza? Nu este mai normal să fie distribuită, în condiţii civilizate, în fiecare secţie, coşuri cu pâine? Mare filozofie, mare. Apoi am încercat în alte împrejurări să introducem ceea ce astăzi mi se pare firesc, aşa numitul program glisant. De ce toată lumea trebuie să fie la ora 6 dimineaţa la întreprindere? Câte probleme nu se ridică? Eu cred, şi am crezut din totdeauna, că rolul sociologiei este acela de arbitru social.

Cristian Pavel: Şi de optimizarea fluxurilor.

Septimiu Chelcea: Este vorba de intervenţii pe baza cărora putem să luăm factorii de decizie. Noi nu putem să luăm hotărâri. Noi putem să-i facem pe cei care iau decizii să conştientizeze.

Cristian Pavel: Dumneavoastră cercetaţi şi analizaţi şi puteţi să propuneţi soluţii.

Septimiu Chelcea: Încercăm.

Cristian Pavel: Aţi început ca asistent universitar la Facultatea de Filozofie la Secţia de Sociologie. Apoi, aţi fost profesor la aceeaşi facultate, se numea Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. Spuneam mai devreme că această ştiinţă, această disciplină, este un corpus viu şi evoluează. Cum credeţi că evoluează această disciplină în perioada de după 1989 şi care au fost metodele şi strategiile cele mai eficiente pe care consideraţi că le-a abordat catedra, pentru a ajunge la rezultate mai bune în procesul de instruire al studenţilor?

Septimiu Chelcea: Aţi făcut o trecere în revistă, succintă, a locurilor unde mi-am desfăşurat activitatea. Sigur că au fost perioade faste şi nefaste în trecerea mea de la poziţia de asistent universitar la poziţia de profesor, pentru că a fost o perioadă foarte lungă. Am reuşit să ocup poziţia de profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială în 1992. Am fost, timp de aproape 15 de ani, conferenţiar în perioada comunistă. Nu puteai să devii profesor fără aprobare de la Cabinetul 2. Cabinetul 2, ştiţi foarte bine că era al tovarăşei. Deci, după 1992 am rămas în Universitatea din Bucureşti până în 2015, când am considerat că este cazul să mă retrag. Să mă retrag între cărţile pe care continui să le studiez şi între cărţile pe care, să zicem cu acordul Editurii Pro Universitaria să le reiau şi să le şlefuiesc în vederea unei noi ediţii. În ceea ce privește metodele, acestea s-au schimbat. S-au schimbat pentru că, la un moment dat, chiar unul dintre studenţi în perioada comunistă spunea că noi suntem scribii secolului XX. De ce? Pentru că profesorii ne dictează – „Scrieţi! Scrieţi!” De ce nu ne spun profesorii – „ Gândiţi! Gândiţi!”. Astăzi orice student are posibilităţi de informare imense. Trebuie numai să dorească să se documenteze. Astăzi, profesorii sunt puşi în faţa unei situaţii destul de dificile, aceea de a selecţiona sursele de informaţie şi bineînţeles de a le prezenta într-o manieră personală. Profesorii nu sunt nicidecum difuzoare. Sunt interfaţa între marii gânditori şi studenţi. Ei trebuie să îi înveţe pe studenţi cum să înveţe.

Cristian Pavel: Aveţi mare dreptate! Domnule profesor, aţi primit Premiul Academiei Române, al Academiei Republicii Socialiste România, nu este nici un fel de problemă, în 1980, pentru lucrarea Dezvoltarea Umană a Întreprinderii, unde aţi fost coautor. Dar mai ales putem vorbi despre un premiu Opera Omnia, premiu decernat pentru întreaga carieră de cercetare ştiinţifică, premiu decernat în 2004, acordat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din învăţământul superior. Dacă ar fi să facem o paralelă cu premiile Oscar la care încă ne mai uităm, v-aş întreba dacă vă e mai drag rolul în care aţi excelat, sau mai degrabă cariera, în ansamblul ei?

Septimiu Chelcea: În 1980 am primit Premiul Academiei Republicii Socialiste România pentru lucrarea coordonată de actualul academician Cătălin Zamfir, care este şi directorul Institutului de Calitate a Vieţii, lucrarea Dezvoltarea Umană a Întreprinderii. Această lucrare are o istorie interesantă. Cătălin Zamfir, la data respectivă, lector universitar, era coleg cu mine. De fapt, şi acum când ne întâlnim, nu încep cu „dumneavoastră, ilustrisime academician”. Eu îi spun: „Măi, Cătă, uite care este problema”. La data respectivă, Cătălin venise din Statele Unite ale Americii şi preluase un model de cercetare pentru dezvoltarea umană a organizaţiilor. Lucrarea este clasică şi am încercat să adaptăm modelul de cercetare pentru realităţile socialiste din România, drept pentru care nu am mai vorbit despre organizaţii, pentru că erau şi organizaţii de partid, organizaţii de femei, şi atunci, am spus „a întreprinderilor”. Numai că, preluând un model, un model american, când am făcut cercetarea, am fost imediat taxaţi că suntem tributari gândirii capitaliste. Am fost criticaţi, am fost judecaţi moral în cadrul catedrei.

Cristian Pavel: Şi totuşi, premiul a venit!

Septimiu Chelcea: Premiul a venit, pentru că lucrarea într-adevăr era bazată pe o cercetare concretă şi mergea pe ideea respectului pentru om, în acelaşi timp fiind vorba şi despre optimizarea activităţii de producţie. Sunt bucuros că am făcut parte din colectivul condus de Cătălin Zamfir. Şi sigur că îi sunt recunoscător pentru că m-a invitat să fac parte din această echipă de cercetare. Aţi pomenit de celălalt premiu. Premiul Opera Omnia se acordă o dată la doi ani, pentru trei discipline: economie, sociologie şi filozofie. Ce se realizează, să zicem mai bun, în aceste trei domenii: se alege un singur reprezentant şi s-a întâmplat să fiu eu acela care să primesc acest premiu. Sigur că, a contat şi întâmplarea. Dacă în anii respectivi ar fi fost în domeniul economiei altcineva, probabil că nu ar fi venit premiul la sociologie, s-ar fi dus la economie. Eu cred că este mai importantă activitatea la catedră decât premiile pe care le-ai luat, care sunt şi ele foarte importante. Dar să ştiţi un lucru. Premiile acestea sunt importante când le iei şi după aceea toată lumea uită de ele şi chiar şi cel care le-a primit uită de ele.

Cristian Pavel: Ce ne-am face dacă n-am uita? E o întrebare retorică. Parcurgând puțin documentarea care vă priveşte direct, am descoperit că o perioadă aţi fost şi psiholog în Centrul de Expertiză Psihologică al Armatei. Este foarte provocator să fi activat în acest domeniu, o activitate care s-a legat direct de personalul militar. Voiam să vă întreb dacă sunt diferenţe majore care apar între problemele din mediu cazon şi activitatea din sectorul civil?

Septimiu Chelcea: Experienţa mea de cercetător la Centrul de Cercetări Psihologice al Armatei a fost relativ scurtă. A fost imediat în perioada de după evenimentele din Decembrie 1989, dar a fost foarte instructivă pentru mine.

Cristian Pavel: Perioadă foarte complicată, de altfel.

Septimiu Chelcea: Foarte complicată. Îmi aduc foarte bine aminte că erau alarme de luptă în perioada aceea pentru toată armata română, deci şi pentru Centrul de Cercetări Psihologice al Armatei. Aşa încât, pot să spun că am fost şi eu aşa un firicel de nisip în vâltoarea evenimentelor respective. Directorul centrului era la data respectivă un fost student de al meu, care avea şi o funcţie foarte înaltă în Asociaţia pentru Democratizarea Armatei. Am participat, şi o spun cu destulă seriozitate, la selectarea primilor ofiţeri în cadrul formaţiunilor de pază şi protocol, care după aceea a devenit de sine stătătoare, SPP-ul de astăzi. Cred că undeva a fost un moment de cumpănă, pentru că a trebuit să fac parte din comisia care decidea care dintre ofiţeri s-au comportat demn în vâltoarea evenimentelor din Decembrie 1989 şi care au clacat din punct de vedere psihologic. Pentru că au fost ofiţeri care pur şi simplu au paralizat, n-au mai fost capabili să dea un ordin. Știţi foarte bine că s-a ajuns la situaţii tragice în care s-au omorât unii pe alţii. Sigur, că au fost şi diversiuni. Iarăşi, să nu divagăm prea mult. Să vă spun ceva, am mai învăţat un lucru. Eram angajat civil la acel centru şi am înţeles un lucru. Că sunt angajaţi civil în armată pentru că trebuie cineva să muncească şi în armată.

Cristian Pavel: Da, e foarte important simţul umorului. Notasem şi faptul că aţi avut preocupări editoriale constante care nu s-au limitat numai la cărţi. O să vorbim şi despre cărţi puțin, pentru că avem un frumos prilej de a aborda şi subiectul acesta. Ziceam că aţi avut preocupări editoriale, aţi fost chiar directorul revistei Sociologie Românească, o perioadă de 3 ani, ceea ce nu este puţin lucru din multe perspective. Cum credeţi că se reflectă preocuparea specialiştilor în acest domeniu printr-un astfel de canal? Ce a fost plăcut? Ce vă amintiţi cu plăcere din perioada respectivă şi care au fost dificultăţile majore?

Septimiu Chelcea: În Decembrie 1989, pe 24, ne-am reunit mai mulţi sociologi încercând să ne implicăm în schimbarea socială care se prefigura. Cu acel prilej am propus colegilor mei să schimbăm denumirea revistei de sociologie, din Viitorul Social în Sociologie Românească. Să reluăm tradiţia lui Dimitri Gusti. Revista Sociologie Românească a apărut în 1936, primul număr. Şi, într-adevăr, am reuşit în 1990 să scoatem primul număr al noii serii din Sociologie Românească, eu fiind redactor șef adjunct. Peste ani s-a întâmplat aşa, ca să fiu numit directorul revistei Sociologie Românească. Eram după Dimitrie Gusti al doilea director. Nici nu-mi vine să cred că am ocupat această funcţie. Acum mă gândesc cu nostalgie la clipele acelea, la anii aceia pe care i-am muncit. Era să spun i-am petrecut. Nu, i-am muncit, ca director al revistei, pentru că citeam toate materialele şi pentru că am încercat să menţin o rubrică care s-a pierdut, anume Pro Bucovina – Pro Basarabia. În care cercetătorii şi cercetările realizate în zonele rupte din România, din trupul ţării, să se poată exprima. Aşadar, din nou vă spun că am avut, ca să zic aşa şi zile faste, nu numai nefaste.

Cristian Pavel: Este minunat ce spuneţi şi este foarte important că aţi fost parte din revirimentul acestei reviste care este atât de necesară societăţii româneşti. Bănuiesc că lista continuă.

Septimiu Chelcea: Şi continui şi eu să public câte ceva în această revistă, care este a Asociaţiilor Sociologilor din România.

Cristian Pavel: Ne apropiem de finalul discuţiei noastre, dar tocmai se leagă bine ceea ce spuneam anterior. Voiam să vă întreb mai întâi, la vârsta dumneavoastră apreciabilă, când apar inerente probleme generate de senectute, ce vă motivează să scrieţi în continuare? Ce vă motivează să vă documentaţi temeinic în continuare şi cum reuşiti să faceţi asta, ca să ajungem şi apoi la seria de 10 volume pe care iată le republicaţi la Editura Pro Universitaria? Ce vă mână în luptă, cum spunea poetul?

Septimiu Chelcea: Eu trăiesc acut sentimentul că am rămas dator faţă de societatea românească, faţă de cei în mijlocul cărora am crescut şi am îmbătrânit. Cred mereu că am datoria, cât timp voi respira, să fac ceva, să-mi plătesc din aceste datorii.

Cristian Pavel: Suntem la capătul discuţiei cu distinsul nostru invitat din această convorbire, domnul Prof. Septimiu Chelcea. Este firesc să aflăm de la domnia sa care sunt resorturile, ce îl determină, ce-l încurajează, ce îl insuflă să se documenteze să scrie mai departe…

Septimiu Chelcea: – Sociologia, psihologia socială, psihologia sunt discipline extrem de dinamice. Se acumulează mereu date de cercetare, ipoteze şi teorii. Cel care încetează să se documenteze se descalifică pur şi simplu, astfel încât mă simt obligat mereu să urmăresc ce se scrie în aceste domenii în ţară, dar şi în literatura anglofonă şi francofonă sau în literatura din Germania. Din păcate, nu ştiu limba chineză, nici japoneza. Am învăţat cândva şi rusa, dar am uitat-o. Mi-ar fi plăcut acum să văd ce se scrie acum în aceste domenii în Rusia. Nu poţi să exişti, ca om de ştiinţă, dacă nu te documentezi mereu. Din această perspectivă găsesc extrem de binevenită ideea unei serii de autori care mă obligă la docuemntare continuă şi evident la completarea lucrărilor cu informaţii la zi.

Detalii eveniment

Categoria: Interviuri

Comments

  • mihai Botez Stîncaru
    17 iulie 2021

    Un adevărat model de carieră unuiversitară onorată la nivel înalt. O pildă vie de datorie cetățenească și patriotică. Dea Domnul ca exemple de acest fel să fertilizeze ambițiile actualilor dascăli și cercetători. Sincere mulțumiri, maestre, pentru râvna depusă întru propășirea științei românești. Fie ca cele zece lucrări academice de excepție să lumineze ca tot atâtea faruri inteligențele actuale și viitoare arondate disciplinelor pe care le-ați ilustrat cu abnegație, talent și competență. Să ne trăiți!

    reply

Postează un comentariu

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu (212) 862-3680 editura@prouniversitaria.ro

    Facebook
    LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON