În data de 17 decembrie, începând cu ora 19:30, la Ambasad’or din Bucureşti, s-a desfăşurat Gala Celebrităţilor anului 2014. Într-un spaţiu de excepţie, au fost decernate premiile celor mai importante personalităţi ale anului.
La „Gala Celebrităţilor anului 2014” au primit premii personalităţi precum actorii Florin Zamfirescu şi Cezara Dafinescu, realizatori ai unor emisiuni TV de succes, sportivii de aur ai României, Simona Halep, Elisabeta Lipă precum şi Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB.
Juriul a nominalizat şi a înmânat premiul pentru domeniul învăţământ Preşedintelui Senatului Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, secretar general al Comisiei Naţionale de Prognoză – prof. univ. dr. Adrian Gorun. Juriul l-a premiat pe Adrian Gorun pentru cele cinci volume în care a analizat evoluţia legislaţiei din domeniul învăţământului, volume ce au fost publicate la Editura Didactică şi Pedagogică (1 volum) şi Editura Pro Universitaria (4 volume – Fundamente normative ale modernizării învăţământului românesc 1864-1918, O perspectivă istorico-cociologică asupra legislaţiei din învăţământul românesc, Regimul communist din România şi legiferarea din educaţie, O nouă paradigmă educaţiei? Construcţii normative după 1989).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.