David Saranga, ambasadorul statului Israel, la Universitatea din Oradea
Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul statului Israel în România, va fi oaspetele Universității din Oradea (UO), marți, 17 mai 2022, informează un comunicat al instituției de învățământ superior.
Cu acest prilej, David Saranga, va susține o conferință pe teme de geopolitică, cu titlul: „Digital and traditional diplomacy”. Înainte de a veni în misiune diplomatică la București, ambasadorul a fost consilier pentru politică externă al președintelui israelian.
„Intervenția Excelenței Sale, domnul David Saranga, se adresează doar studenților și cadrelor didactice ale Universității din Oradea, accesul la eveniment fiind limitat”, menționează comunicatul citat. Alocuțiunea ambasadorului israelian va avea loc de la ora 10:30, în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea.
Vizita ambasadorului statului Israelian la Universitatea din Oradea este, pentru noi, o deosebită onoare. Date fiind competențele domniei sale, conferința va fi, cu siguranță, atât o provocare intelectuală, cât și un real câștig pentru toți cei care vor fi prezenți.
Conf. univ. dr. habil. Sorin Borza, prorectorul UO
Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul statului Israel, se află la București din anul 2019, vorbește limba română, iar România a fost și locul primei sale misiuni diplomatice.
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.