Descriere

„Educatia e cea mai puternica arma
pe care o poti folosi pentru a schimba lumea.”
Nelson Mandela

La mai bine de 70 de ani de la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite, apararea drepturilor fundamentale ale omului ramane o problema foarte actuala. Intre aceste drepturi, accesul la educatie se dovedeste din ce in ce mai important, atat pentru individ cat si pentru societate. In cadrul Intalnirii la varf a Organizatiei Natiunilor Unite privind dezvoltarea durabila, din anul 2015, statele membre au adoptat Agenda pentru Dezvoltare durabila 2030, angajandu-se sa asigure educatie inclusiva si de calitate echitabila la toate nivelurile – copilarie timpurie, invatamant primar, secundar, tertiar, pregatire tehnica si vocationala si accesul general al populatiei la pregatire pe parcursul intregii vieti. Intre cele 17 scopuri vizate pentru realizarea dezvoltarii durabile, educatia ocupa un important loc 4, se arata in comunicatul UNESCO, organizatie specializata in domeniu, careia i s-a incredintat conducerea si coordonarea Agendei 2030 pentru educatie. Romania, membra a Organizatiei Natiunilor Unite de peste 60 de ani, trebuie sa fie o parte integranta a efortului global pentru realizarea obiectivelor propuse.

Intr-o lume invadata de informatii, sistemul de invatamant ramane, alaturi de familie, pilonul central pentru oferirea educatiei. Informatia oferita trebuie astfel structurata incat sa formeze nu doar mintea ci si caracterul copilului si tanarului. Sistemul de invatamant trebuie sa treaca de specificul cultural al familiei si sa ofere cunostinte care sa permita fiecarui participant posibilitatea evolutiei personale si contributiei la evolutia societatii in general. Din aceste motive, societatea care reuseste sa structureze un bun sistem de invatamant si sa asigure accesul cat mai larg al populatiei sale la diferitele niveluri ale sistemului va progresa mai rapid, atat datorita rezultatelor stiintifice, cat si datorita calitatii umane a membrilor sai.

Reglementarile juridice, incearca sa impuna reguli care sa ajute un numar cat mai mare de persoane sa beneficieze de educatie prin retelele nationale si internationale de invatamant. Numeroase organizatii internationale sunt preocupate de probleme privind accesul la invatamant a unor categorii defavorizate de persoane, adoptand acte cu valoare obligatorie ori de recomandare care inspira legislatiile nationale.
Cartea isi propune o evaluare a modului in care normele juridice reușesc sa dea un raspuns unor probleme pe care accesul la invatamant le poate ridica, in special la nivel european si national. Sunt prezentate si analizate probleme concrete cu care societatea internationala, europeana si nationala se confrunta, sunt oferite solutii.

Invatamantul tertiar este cel mai direct legat de dezvoltarea economica si sociala a unui stat. Mediul educațional in general și cel academic in special, trebuie sa anticipeze sistematic cererea si cerintele pieței muncii, dezvoltand noi competențe și abilitați profesionale. Fata de tendinta de imbatranire a populatiei care se manifesta la nivel european, un stil nou de viata si noi modele ale migratiei, se ridica noi provocari pentru institutiile de invatamant superior in ce priveste cultura organizationala, oferta academica, identitatea institutionala. Asemenea aspecte sunt tratate in primul capitol al prezentei carti, prin analiza si comentariile unor date statistice publicate de EUROSTAT in legatura cu invatamantul tertiar, pentru a determina tendintele la nivel european, locul Romaniei in raport de diferiti indicatori si actiunile care pot imbunatati finalitatea acestei etape a invatamantului.

Capitolul urmator si cel mai substantial al cartii prezinta o analiza a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului legata de dreptul la educatie. Sunt analizate un numar mare de probleme aduse in fata Curtii, precum intelesul conceptului de „drept la educatie”, dreptul la educatia obligatorie, dreptul la educatie in limba unei minoritati, pedepsele corporale in procesul de invatamant, dreptul la educatie al romilor si altor grupuri minoritare, al persoanelor lipsite de libertate, respectul religiei si conceptiilor filosofice ale parintilor, dreptul la educatia la domiciliu. Studiul prezinta nu doar solutiile Curtii dar si analiza lor critica, structurand problematica diversa si evidentiind jaloanele care pot fi utilizate pentru imbunatatirea legislatiei.

O buna legislatie si specialisti performanti in domeniul juridic formeaza un suport esential pentru o buna dezvoltare a societatii. Al treilea capitol, relevand influenta reciproca intre drept si invatamant, face o analiza a invatamantului juridic european si subliniaza necesitatea unui invatamant juridic superior transsistemic. Este dezvoltata si argumentata ideea potrivit careia prin cunoasterea profunda a institutiilor juridice din alte state, a gandirii si experientei juridice, dreptul comparat devine un instrument al colaborarii intre popoarele lumii, un remediu impotriva izolarii juridice care sa creeze un climat de intelegere si respect al „ideii de drept al altor popoare”, in contextul in care transformarile intervenite in dreptul international si in dreptul european au dus la crearea unui drept transnational, expresia cea mai vizibila reprezentand-o evolutia dreptului european al drepturilor omului sau prioritatea dreptului Uniunii Europene fata de dreptul national al statelor membre.

Accesul la educatie poate prezenta dificultati pentru persoanele cu dizabilitati. O analiza a reglementarilor internationale care sporesc protectia dreptului la invatamant a acestor categorii de persoane este dezvoltata in cel de al patrulea capitol. Dupa o analiza a Conventiei Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilitati și Protocolului opțional la aceasta, studiul se orienteaza inspre reglementarile din dreptul romanesc. Concentrandu-se in final asupra fizionomiei drepturilor studenților cu dizabilitați, studiul concluzioneaza asupra nevoii de codificare pentru acest domeniu, particularizata pentru fiecare dizabilitate, pentru predarea, seminarizarea și examinarea studenților.

Ultimele doua capitole se concentreaza a supra legislatiei romanesti prin care se ocroteste dreptul la educatie. In capitolul al cincilea se urmareste modul in care principiile enuntate in documente internationale privind dreptul la educatie si protectia copiilor sunt traduse in legislatia nationala privind invatamantul, dar si modul in care aceleasi principii sunt promovate de organizatii nonguvernamentale romanesti. Studiul subliniaza ca orice strategie de asigurare a unei educatii de calitate pentru copiii din Romania trebuie sa ia in considerare colaborarea expertilor din domeniul educatiei cu cei din domeniul social de la nivel local, cu autoritatile locale, cu elevii și cu parintii.


Protectia accesului la invatamantul general obligatoriu prin mijloacele dreptului penal in dreptul romanesc este subiectul care incheie acest volum. Este subliniata importanta accesului la invatamantul obligatoriu, ca premisa a ocrotirii prin mijloacele dreptului penal, fiind realizata si o analiza a aspectelor sociale care au prezentat provocari pentru legiuitor, in special abandonul scolar. Legislatia romaneasca, precum si propuneri de lege ferenda sunt analizate si din perspectiva dreptului comparat, relevand numeroasele probleme si controverse legate de incriminarea anumitor fapte.

Speram ca lucrarea sa fie utila pentru practicienii dreptului dar si pentru cei care doresc sa cunoasca problemele legate de dreptul la educatie si sa se implice in procesul de promovare si elaborare a unei legislatii care sa asigure o participare cat mai larga la toate nivelurile, o calitate cat mai buna a invatamantului si o adaptare cat mai buna a sistemelor educationale la nevoile societatii actuale.

Conf. univ. dr. Elena Mihaela Fodor