Descriere

Intelegerea deplinei semnificatii a conceptului drepturilor omului presupune o cunoastere a ideilor umaniste care au postulat inca din timpurile cele mai vechi libertatea si egalitatea oamenilor. Perceperea sensului exact al institutiei juridice a drepturilor omului implica, asadar, in mod necesar, o intelegere a semnificatiei filosofice a acestor drepturi, indispensabila deslusirii continutului moral-politic al oricaror reglementari normative in aceasta materie.
In masura in care societatea a evoluat si in viata popoarelor au aparut probleme noi, au suferit importante modificari si conceptiile cu privire la drepturile omului. Astfel, au aparut teorii sociale care au cautat sa legitimeze prerogativa statului de a interveni pentru apararea drepturilor si libertatilor, de a lua masuri pentru apararea drepturilor acestora in baza unei prezumtii ca statul actioneaza ca exponent si reprezentant al societati. Indiferent de bunele intentii ale teoriilor care au incercat sa justifice dreptul statului de a prelua anumite problematici privind drepturile omului, de a apara prin mijloace adecvate interesele unor categorii sociale mai dezavantajate, trebuie aratat ca astfel de teorii au sfarsit prin a deveni, in final, suportul unor conceptii totalitare. Ele au anihilat practic toate drepturile si libertatile indivizilor sub pretextul apararii lor de catre stat care, folosind o uriasa masina represiva – in loc sa apere interesele omului a intrat in final intr-o contradictie flagranta cu aceste drepturi, fapt ce a determinat cunoscutele revolutii care au dus la prabusirea comunismului in tarile Europei de Rasarit. Aceste revolutii au repus in actualitate principiile economice liberale, dar si regandirea sistemului drepturilor omului prin prisma unor reale garantii acordate individului, in masura sa asigure respectarea ferma a drepturilor sale.
Situatia drepturilor omului a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare.
Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii si profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.
Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligate sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.
Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiilor interne in materia drepturilor civile ale persoanelor, penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din dreptul intern cu standardele europene in domeniu.
Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal – decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta – multitudinea actelor normative ce impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale.