Universitatea București: Chestionar pentru percepția bucureștenilor față de infrastructura verde
Universitatea din București a anunțat, într-un comunicat, că îi invită pe bucureșteni să răspundă la un chestionar pentru identificarea percepției cetățenilor cu privire la infrastructura verde a municipiului București, dezvoltat de Școala doctorală în Ecologie din cadrul instituției
Cercetarea este coroborată cu obiectivele proiectului „Oameni și arbori. Soluții de management al Pădurii Băneasa pentru dezvoltare urbană durabilă si rezilientă”, finanțat de Alianța Europeană CIVIS, prin Universitatea din București, în urma primului apel de proiecte al Open Lab-ului CIVIS-UB, menționează comunicatul citat.
Chestionarul este bazat pe o metodă interactivă de completare care implică folosirea hărților în sistemul de informații geografice (GIS) și permite colectarea și utilizarea unor informații precise din punct de vedere spațial, furnizate de persoane fără expertiză în domeniu, fiind dezvoltat în vederea atingerii obiectivelor propuse în cadrul proiectului. Această metodă este o premieră pentru România și pentru București, putând fi aplicată datorită platformei Maptionnaire (Finlanda). Metoda de colectare a datelor se numește Public Participatory GIS și presupune implicarea publicului în obținerea de informații spațiale, informații care vor permite o mai bună cunoaștere a nevoilor locuitorilor pentru creșterea calității vieții. Multe orașe din întreaga lume folosesc această metodă pentru a facilita participarea și implicarea civică a cetățenilor în procesul decizional privind dezvoltarea orașului în care trăiesc.
Chestionarul poate fi accesat până la data de 2 octombrie 2021 aici.
Universitatea din București îi invită astfel pe bucureșteni să susțină acest demers, completând chestionarul și distribuindu-l pe scară largă.
Informațiile colectate pe această cale, combinate cu cele obținute de cercetători pe teren, vor permite formularea unor obiective de management urbanistic care, apoi, să poată fi dezbătute cu toate părțile interesate și propuse decidenților. Totodată, activitățile consorțiului vor permite implicarea studenților în activități de tip service learning (prezența în comunitate, evaluarea accesibilității, infrastructurii de vizitare, discuții cu reprezentanții comunității locale și vizitatorii).
Proiectul „Oameni și arbori. Soluții de management al Pădurii Băneasa pentru dezvoltare urbană durabilă si rezilientă”, finanțat prin Open Lab-ul CIVIS coordonat de Universitatea din București, este implementat de Asociația Parcul Natural Văcărești, în parteneriat cu Universitatea din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB).
Un nou apel pentru finanțare Open Lab CIVIS-UB
De altfel, în această perioadă se află în derulare un nou apel pentru proiecte CIVIS Open Lab, în vederea cofinanțării unor proiecte menite să dezvolte și să implementeze inițiative care oferă soluții pentru provocările socio-economice cu care se confruntă comunitatea.
Pentru acest al doilea apel CIVIS Open Lab, Universitatea din București va aloca un buget total de 10.000 Euro, iar termenul-limită pentru trimiterea propunerilor este 20 septembrie 2021.
Apelul este deschis pentru toți actorii instituționali din comunitățile în care Universitatea din București își desfășoară activitatea, prin structurile sale de educație și cercetare existente. Astfel, pot propune proiecte următoarele categorii: institute de cercetare legate de profilul universității; actori din sfera educației: școli, universități, centre educaționale etc.; reprezentanți ai mediului de afaceri: corporații și IMM-uri, camere de comerț; ONG-uri, diferite asociații și fundații (inclusiv studențești din UB); autorități publice sau alte entități; membri ai comunității academice a UB – studenți, cadre didactice, cercetători.
Obiectivele CIVIS Open Lab și ale prezentului apel vizează: conectarea educației, cercetării și inovării CIVIS la nevoile și provocările locale; dialogurile în sfera problemelor locale, prin cercetare, inovare, educație și, acolo unde este util, prin parteneriate de tipul public-privat, identificând soluții la nevoile locale; oferirea unor proiecte pedagogice solide, de învățare de tip service-learning, care stimulează angajamentul civic și competențele transversale pentru studenții CIVIS; consolidarea ecosistemelor teritoriale și dezvoltarea regională.
Detalii cu privire la domeniile vizate în acest apel, dar și alte informații cu privire la apelul Open Lab-ului CIVIS-UB, pot fi regăsite pe pagina dedicată.
Mai multe detalii despre proiectele finanțate ca urmare a primului apel al Open Lab-ului CIVIS-UB pot fi accesate aici și aici.
Universitatea din București este membră în Alianța Europeană CIVIS, o alianță academică ce reunește, pe lângă UB, opt dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători.
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.