Școala doctorală – o pepinieră umană: Domeniul de doctorat „Muzică’’, acreditat de Ministerul Educației
Un domeniu interesant a fost acreditat recent, de către Ministerul Educaţiei: domeniul de doctorat „Muzică”. Mai precis, Universitatea din Oradea a făcut un pas important pe calea dezvoltării sale,
prin Ordinul nr. 3273/2023, privind acreditarea domeniului de doctorat „Muzică”,
în cadrul Şcolii Doctorale Ştiinţe Umaniste şi Arte.
Ca o consecință a acestei decizii, intrată în vigoare la data de 7 februarie 2023, începând din toamna acestui an, Universitatea din Oradea poate să primească și să pregătească doctoranzi în domeniul Muzică.
În acest moment, studiile muzicale la nivel doctoral sunt girate, în cadrul Universității din Oradea, de prof. univ. dr. habil. Romeo Rîmbu – cel care, de altfel, a și inițiat demersurile privind acreditarea – și conf. univ. dr. habil. Mirela Țârc.
„Începând din toamna acestui an, Universitatea din Oradea poate să primească şi să pregătească doctoranzi în domeniul Muzică. Astfel absolvenţii Facultăţii de Arte, departamentul Muzică, vor putea urma toate etapele pregătirii lor academice: licenţă, master, doctorat, la Universitatea din Oradea. Prin şcoala doctorală, o universitate câştigă prestigiu, prestanţă şi notorietate. Avem deja semnale foarte bune. Sunt multe persoane interesate să urmeze aceste studii de doctorat, din rândurile absolvenţilor noştri, dar şi din Cluj, Timişoara sau Bucureşti”, a declarat prof. univ. dr. habil. Romeo Rîmbu.
În ce priveşte numărul locurilor la acest doctorat, acestea vor fi stabilite în toamnă, când se va realiza distribuţia pe şcoli doctorale, facultăţi şi conducători de doctorat.
Studenţii au şansa de a deveni cadre didactice, în mediu academic
Acreditarea doctoratului în acest domeniu este rodul unor ani de muncă şi, fără nicio discuţie, un real succes. Universitatea și-a propus să se dezvolte și acest lucru este realizat cu consecvenţă în ultimii ani.
Motivația acreditării este legată de faptul că noul domeniu de doctorat va atrage absolvenţi foarte buni, de la Oradea şi din ţară. Nu în ultimul rând, şcoala doctorală reprezintă o pepinieră umană: studenţii au acum şansa de a deveni cadre didactice, în mediul academic.
Departamentul Muzică din cadrul Facultății de Arte asigură prin programele de studiu de licență și cele de master pregătirea fundamentală și de specialitate a studenților. Obiectivul principal este formarea de artiști muzicieni bine pregătiți, care să poată concura cu succes cu absolvenții instituțiilor de învățământ universitar similare din România, la momentul integrării pe piața muncii.
În pofida tinereții sale, Departamentul Muzică s-a impus deja ca o instituţie de învăţământ artistic perfect integrată în contextul cultural local și național.
Absolvenții sunt în prezent masteranzi în universităţi străine (Anglia, Franța, Italia) sau deja angajați ai unor prestigioase instituţii muzicale din străinătate – instrumentişti în orchestre simfonice (Toronto, Montreal), solişti vocali (Opera din Viena, Opera de Stat din Budapesta, Debrecen), profesori de muzică (New York), artişti consacraţi pe plan naţional – solişti (Opera din Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca etc.), membri în orchestre sau coruri (Filarmonica de Stat din Oradea, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Filarmonica din Satu-Mare etc.), profesori în licee de artă din țară, realizatori de muzică de teatru, artiști independenți.
Universitatea din Oradea are în plan şi darea în folosinţă a noului sediu al Departamentului de Muzică, care va găzdui săli de repetiţie şi de studiu, săli de spectacol şi studiouri.
Facultatea de Litere, Școala Doctorală de Științe Umaniste de Arte din cadrul Universităţii din Oradea, prin Departamentul de Muzică din cadrul Facultății de Arte, organizează studii de doctorat din anul 2023.
Studiile universitare de doctorat se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi Codului studiilor universitare de doctorat, H.G. nr. 681/2011. În prezent, durata studiilor doctorale este de 3 ani. Activitatea se desfăşoară pe baza unui plan de învăţământ cuprinzând discipline obligatorii şi opţionale şi activităţi de cercetare şi elaborare a unor lucrări ştiinţifice. Sistemul european de credite transferabile asigură doctorandului mobilitate internă şi externă, precum şi participarea la programe naţionale şi internaţionale de cercetare ştiinţifică, în cadrul cărora poate obţine şi bursă.
Şcoala doctorală de Științe Umaniste și Arte organizează studii de doctorat în domeniul fundamental Muzică având două tipuri programe de doctorat:
– Doctorat științific (pentru teoreticieni)
– Doctorat profesional (pentru interpreți, compozitori, regizori).
Postează un comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.