Prouniversitaria.ro

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de la Sibiu

Senatul Universitar al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, i-a conferit vineri, 16 iunie 2023, rectorului Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, cel mai înalt titlu onorific al universității, cel de Doctor Honoris Causa.

„Decizia Facultății de Management Militar, de a propune Consiliului de Administrație, respectiv Senatului Universitar al Academiei Forțelor Terestre, acordarea acestui titlu prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău s-a fundamentat pe rolul decisiv și profund jucat de domnia sa în spațiul academic românesc și pe contribuțiile excepționale pe care le-a adus în dezvoltarea unui domeniu tehnic deosebit de important, Inginerie și management, a științei, cunoașterii și a mediului academic”, informează Universitatea Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Conducerea instituției universitare precizează că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău „este o confirmare a importanței activității sale pentru instituția noastră, atât prin promovarea și susținerea unei imagini favorabile în mediul academic, cât și prin atașamentul față de valorile militare și profesionale specifice Academiei Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» din Sibiu”.

Prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a primit înalta distincție academică pentru contribuțiile avute în domeniul său de expertiză, Inginerie și Management, și pentru managementul universitar aplicat în calitate de rector al Universității din Oradea.

„Vreau să îmi exprim recunoștința pentru înaltul titlu onorific primit din partea prestigioasei Academii a Forțelor Terestre de la Sibiu. Această înaltă distincție mă obligă pentru viitor. În acest sens, voi încerca să intensific parteneriatul științific și academic cu universitatea sibiană, atât eu personal cât și prin echipe de cercetare de la Universitatea din Oradea”, a afirmat prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, la debutul „lectio magistralis”, pe care a susținut-o în fața numeroasei audiențe ce a umplut aula academiei militare sibiene.

Postează un comentariu

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON