Interviu acordat de Ioana Prodan, despre volumul „Procesul de inovare socială și antreprenoriat social în România. Inovații în domeniul serviciilor sociale”
Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?
Conceptul de inovare socială m-a atras și intrigat în același timp. Un concept care este frecvent utilizat în politicile publice contemporane și totuși atât de puțin cunoscut în esența sa. Această curiozitate și nevoie de claritate conceptuală a fost împlinită prin absolvirea Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din București. Așadar volumul de față înglobează și prezintă teza mea de doctorat într-un format bine structurat și ușor de parcurs.
Prin acest demers exploratoriu, consider că am construit o punte între teorie, politici publice și practică în ceea ce privește procesul de inovare socială la nivel național. Pe de o parte, cititorii vor căpăta o perspectivă de ansamblu asupra istoriei conceptuale a inovării sociale şi a rolului acestui proces în transformarea modelului naţional de bunăstare socială. Pe de altă parte, aceștia vor înțelege aplicabilitatea practică a conceptului în contextul activităților de antreprenoriat social și a serviciilor sociale.
Îmi doresc ca rezultatele eforturilor mele de cercetare să genereze, prin metafora bulgărelui de zăpadă, soluții comune, complete și complexe cu scopul de a remedia problemele sau provocările sociale și a crea fundamentele pentru schimbare pozitivă şi sustenabilă la nivelul comunităţilor.
Ce ne puteți spune despre legătura dintre inovare socială și antreprenoriat social în România?
Efectele procesului de inovare socială, respectiv inovațiile sociale reprezintă noi soluţii la diferite provocări sau necesităţi care nu sunt rezolvabile prin mecanismele existente la nivel social. Aceste noi soluții pot genera noi practici sociale în măsura în care se instituţionalizează şi sunt acceptate ca fiind benefice în societate. La nivel naţional, în domeniul serviciilor sociale, asociaţiile şi fundaţiile reprezintă principalele tipuri de organizaţii care introduc şi promovează inovaţii sociale. Asociaţiile şi fundaţiile inovează fără a fi implicate în activităţi de antreprenoriat social ceea ce determină o dependenţă de finanţările private sau publice, preponderent prin intermediul fondurilor europene, care au o influenţă importantă asupra caracteristicilor şi sustenabilităţii inovaţiilor sociale.
Cu toate că economia socială beneficiază atât de cadru legal şi procedural, cât şi de instrumente de finanţare, întreprinderile sociale şi unităţile protejate nu s-au consolidat ca forme organizaţionale la nivel naţional şi sunt implicate minimal în domeniul serviciilor sociale. În urma cercetării a reieşit că aceste tipuri de organizații au rol de colaboratori în procesele de inovare care sunt iniţiate preponderent de asociaţii şi fundaţii. Colaborarea furnizorilor de servicii sociale cu întreprinderile sociale şi unităţile protejate a vizat integrarea beneficiarilor pe piaţa muncii, fiind identificată în majoritatea proceselor de inovare socială.
