Irina Dogaru este lect univ. dr., filolog. A absolvit, în cadrul Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (specializările Limba engleză și Limba spaniolă). Și-a susținut teza de doctorat în 2012 la Universitatea București, în domeniul Filologie – Literatură, în cadrul Facultății de Litere. Între anii 2001-2018 a fost cadru didactic titular la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București. A fost profesor colaborator la Institutul Cervantes, la universitățile „Lumina” și „Ioan I. Dalles” din București, precum și la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Începând din 2018, predă limba engleză și limba spaniolă la UNATC (licență). Colaborează, ca traducătoare de beletristică, cu edituri prestigioase din România, precum „Humanitas”, „Polirom”, „ART”, „All”.
Cărţi publicate: „Limba spaniolă. Simplu și eficient” (Polirom, 2006), „Antología de textos literarios españoles, Siglos XVIII-XX” (Pro Universitaria, 2013), „Curso de Literatura Española, Siglos XVIII-XX” (Pro Universitaria, 2014), „Alexandru Busuioceanu – Destinul unui român universal” ( Pro Universitaria, 2018)
Afișez toate cele 3 rezultateSortat după cele mai recente
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web pentru a vă oferi cea mai relevantă experiență, amintindu-vă preferințele și repetând vizitele. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea TOATE cookie-urile.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre acestea, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate afecta experiența dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Aceste cookie-uri asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web, în mod anonim.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.