Prouniversitaria.ro

Prima întâlnire a workshop-ului „De la idee la realitate – TERMOFICAREA MUNICIPIULUI ORADEA” a făcut sală plină la Universitatea din Oradea

 

Surprinzător, chiar și pentru organizatori – Departamentului de Inginerie Energetică a FIEMI (Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial), sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea a fost plină, la prima întâlnire din seria „De la idee al realitate – TERMOFICAREA MUNICIPIULUI ORADEA”.

Evenimentul a fost gândit pentru a populariza, în rândurile studenților și ale locuitorilor orașului, lumea „fascinantă și complexă a energiei și să contribuie la constituirea unei societăți mai conștiente și mai responsabile din punct de vedere energetic”.

 

La dezbatere au participat: studenți – chiar și străini – profesori, specialiști și câțiva cetățeni ai Oradiei. „Cred că Universitatea are ca rol, pe lângă a preda cunoaștere și a forma specialiști, acela de a crea o legătură cu comunitatea. De aceea ne-am gândit să venim spre orădeni, explicându-le cum funcționează sisteme vitale pentru viața fiecăruia dintre noi”, a spus conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea, inițiatoarea acestor întâlniri.

Cadru didactic la Departamentul de Inginerie Energetică, conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea a subliniat faptul că sistemele de furnizare centralizată a energiei sunt tot mai atractive pentru state dezvoltate din vestul Europei, pentru că sunt eficiente și mai puțin poluante. Gazda evenimentului a subliniat că provocările puse în fața sistemului local de termoficare au fost: eficientizarea energetică, reducerea consumului, reducerea pierderilor și retehnologizarea. Conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea a mărturisit că, după ce a analizat critic toate opțiunile pe care le avea pentru a beneficia de încălzire și apă caldă, a ajuns la concluzia că sistemul urban de termoficare reprezintă cea mai bună alegere. „Peste 80% din populația orașului beneficiază de rețeaua de termoficare”, a adăugat conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea. Universitarul orădean a vorbit și despre utilizarea apei geotermale în încălzirea locuințelor orădenilor. „Un sistem inovativ care prezintă avantaje tehnice, economice, de protecția mediului și sociale”, a afirmat conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea.

Împreună cu inginerul Lucian Pop, șeful Serviciului Tehnic al Termocentrale Oradea, conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea a făcut o exhaustivă prezentare a ceea ce înseamnă furnizarea de apă caldă și încălzire la nivelul orașului, de la producție și până la distribuție. Ing. Lucian Pop

a vorbit despre stadiul înlocuirii rețelelor și despre investițiile pe care le pregătește Termocentrale Oradea.

„Aș vrea să se înțeleagă că orașul este un organism viu, care evoluează, care trebuie hrănit, care are nevoie de energie ca să trăiască”, a concluzionat conf. univ. dr. ing. Codruța Bendea.

Cei prezenți au pus întrebări despre instalarea sistemelor de recirculare a apei calde, modernizarea rețelelor, contorizare și plata energiei termice. Așa cum au promis, organizatorii și-au invitat oaspeții la o vizită în punctul termic de pe strada Făgărașului, una din cele mai noi și moderne investiții orădene ce utilizează ca sursă de energie apa termală.

Gazdele au promis să revină cu alte discuții despre piață, prețuri și tranzacții în domeniul energiei.

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON