Prouniversitaria.ro

Interviu acordat de Daniel Nițoi, despre volumul „Teatrul și criza lumii moderne”

Felicitări pentru publicarea volumului! Vă rugăm să ne spuneți care au fost premizele publicării acestui volum?

Vă mulțumesc mult pentru interviu! Sincer, eu scriu și scriu destul de mult despre ceea ce observ în jurul meu, despre viața celor ce mă înconjoară. Pe cele bune, pozitive le las să prindă viață prin articole și cărți. Pe cele mai puțin pozitive le închid în sertar în speranța că acolo se vor opri tristețile și nedreptățile din viața oamenilor.

Astfel, după ce am absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” în București, după un masterat în regie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, după un masterat la Academia de Studii Economice și o facultate de drept absolvită în paralel cu munca din lumea artei, am fost motivat să mă orientez către un doctorat în sociologie. Doctorat care mi-a schimbat foarte mult perspectiva, nu doar asupra felului în care scriam până atunci, ci și a modului în care trebuie transmis mesajul către public. Iar această carte face parte din munca de cercetare pentru lucrarea finală.

Este drept că în ultima vreme, datorită locului de muncă din „Institutul de Cercetare a Calității Vieții”, Academia Română, am fost mai aplecat în a scrie texte mai teoretice, fiind atent la distincțiile conceptuale, texte mai argumentate academic. Nu știu dacă am reușit în totalitate să fiu strict în această carte, dar mă străduiesc să mă perfecționez și să ofer oamenilor studii și gânduri care să ajute la îmbunătățirea calității vieții lor.

Cartea a luat naștere datorită încrederii pe care mi-au oferit-o coordonatorii mei de doctorat, încurajându-mă să scriu despre lucruri și fapte care pot deveni propuneri pentru modele de politici sociale și care pot influența în bine calitatea vieții actorilor în particular și a oamenilor în general. Atunci când aceste scrieri s-au adunat sub cupola aceluiași gând de cercetare a calității vieții actorilor și a modului în care aceștia percep și influențează societatea, s-a născut și ideea de a le împărtăși oamenilor (mai întâi prin articole, eseuri și în final prin această carte), pentru a găsi împreună explicații și soluții către o bunăstare individuală și colectivă.

Ce aduce nou cartea dumneavoastră față de literatura existentă în domeniu?

În primul rând povești de viață, povești reale ale actorilor și modul în care percep ei lumea/societatea, dincolo de neajunsuri și fapte generatoare de tristețe. Felul în care își construiesc viața conștienți sau mai puțin conștienți că, prin meseria lor, influențează și viața celorlalți, care de cele mai multe ori îi consideră drept exemple.

Mai mult decât atât, am încercat să dezvolt două căi de percepție și implicare de ambele părți.

Prima parte, puțin mai teoretică, aduce perspectiva socială a publicului – cum influențează teatrul și arta în general spațiul comunitar de viață și ce reprezintă acesta în structura societății.

A doua parte, prin povești și exemple individuale de viață, surprinde felul în care actorii își percep influența propriei lor activități/profesii în modelarea artistică a publicului prin funcțiile sociale ale artei. Am încercat să subliniez implicit rolul și semnificația valorilor artistice prin mesajele simbolice ale teatrului în modelarea și trăirile spirituale ale publicului căruia i se adresează.

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON