Pe data de 4 iulie 2024, de la ora 18:30, Casa Memorială „Ștefan Baciu” din Brașov a găzduit un eveniment cultural deosebit: lansarea celui de-al doilea volum al lucrării „Managementul haosului”, scrisă de Claudiu Oțeleanu. Casa Memorială „Ștefan Baciu”, situată pe strada Dr. Gheorghe Baiulescu, nr. 9, a oferit cadrul perfect pentru această lansare.
Claudiu Oțeleanu, un autor prolific de versuri și proză, continuă incursiunea remarcabilă în istorie pentru a descoperi rădăcinile haosului și a răspunde la întrebarea dacă haosul poate fi controlat sau manageriat. Pregătirea sa complexă, ce include un doctorat în științe exacte și experiența de peste trei decenii în mass-media, susține complexitatea operei sale elaborate. Admirat și controversat, Claudiu Oțeleanu abordează teme pe care mulți nici nu îndrăznesc să le contemple. Lucrarea sa este rezultatul unei activități vaste de informare și documentare, precum și al logicii și deducțiilor personale. Mai sunt actuale tezele libertății de exprimare? Dacă da, această carte oferă o logică originală și impecabilă. Cititorul este invitat să se întrebe: „Dar dacă este așa?” Are de citit și de aprofundat în vasta bibliografie și să reflecteze cu propria rațiune.
Cartea este structurată în mai multe capitole, fiecare abordând aspecte esențiale ale temei centrale:
Capitolul I – Viața lui Peter Hitchens: Troțkism, neoliberalism și prăbușirea Marii Britanii și a Uniunii Sovietice
Capitolul II – Marea Britanie – Centrul globalizării și al totalitarismului globalist
Capitolul III – Christopher Hitchens și ateismul ca fundalul trezirii lui Peter Hitchens
Capitolul IV – Statul Modern ca problemă de bază a crizei Corona
Capitolul V – Perspectiva lui Peter Hitchens asupra crizei Corona în Marea Britanie
Capitolul VI – Totalitarismul Corona și sfârșitul statului modern
Capitolul VII – Bibliografia cronologică
După prezentare, a avut loc o sesiune de autografe, unde participanții au avut ocazia să discute personal cu Claudiu Oțeleanu și să obțină un exemplar semnat al cărții. Atmosfera a fost una relaxată și prietenoasă, permițând schimburi de idei.