Buzatu Nicoleta-Elena

Studii:
Licenţiat în Ştiinţe Juridice (2004 – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București); master în Dreptul afacerilor (2007 – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București); Masterat în Criminalistică (2008 – Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”, Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative); doctor în Drept (2011 – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept); postdoctorat (2015 – Beneficiar: Universitatea din Craiova. Parteneri: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu; Universitatea din București; Universitatea de Vest din Timișoara).

Activitatea:
Director adjunct la Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București; Decan la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București; Conferențiar universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București; Profesor asociat la Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; cercetător asociat la Academia Română, Institutul de Sociologie, Laboratorul Violenţă şi criminalitate. Prevenire şi mediere; membru în colectivul de cercetare la International Institute of Social and Economic Sciences, Republica Cehă, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.

Publicaţii:
A elaborat, în calitate de autor şi coautor materiale didactice, cursuri, monografii, articole, comunicări ştiinţifice; a realizat studii şi cercetări pe diferite domenii şi teme. Cu titlu de exemplu, amintim: Experimente şi simulări în laboratorul de criminalistică (coautor), Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010; Traficul şi consumul ilicit de droguri. Aspecte multidisciplinare, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012; Criminalistică, curs universitar, Editura Pro Universitaria, București, 2013; Medierea, alternativă la instanța de judecată (coautor), vol. I, Locul medierii în sistemul jurisdicțional românesc, Editura Pro Universitaria, București, 2013; Part V: The Right of Happiness, Chapter Thirty-Four – Consumption of Narcotics: „Fake Happiness”, în volumul The Right to Happiness. The Relation Between Happiness and the Quality of Life, Cambridge Scholars Publishing, United Kingdom, 2013.



Afișez toate cele 3 rezultate

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON