Reproiectarea managementului organizatiei

59,00 lei

Descriere

Pe langa exercitarea curenta a functiilor managementului, managerii din cadrul oricarei organizatii, dar in special cei de nivel superior, trebuie sa urmareasca o permanenta adaptare a sistemului de management la noile schimbari care s-au produs, dar mai ales, pe cat posibil care pot fi anticipate ca se vor produce in mediul intern și extern al organizatiei. Aceasta presupune un ansamblu de activitati de schimbare a componentelor managementului organizatiei, care pot fi cuprinse in ceea ce numim „Reproiectarea managementului organizatiei”.

Intervalul la care se impune o astfel de reproiectare depinde de mai multe variabile, intre care ritmul innoirilor in cadrul ramurei in care functioneaza organizatia, caracteristicile componentei sistemului de management in care se impune schimbarea, dar și de un echilibru ce trebuie asigurat intre, pe de o parte, cheltuielile ocazionate de desfașurarea activitatilor de reproiectare și pe de alta parte, efectele economice și manageriale ale respectivei reproiectari, care sa fie justificat printr-o eficienta a respectivelor activitati.
Aceasta lucrare se poate considera un model simplificat de elaborare a unui proiect de adaptare a managementului unei organizatii la noile conditii create in mediul intern și extern al acesteia, prin aceea ca abordeaza aproape toate componentele sistemului de management al organizatiei. Prezentarea problemelor de reproiectare urmarește toate etapele unei variante a metodologiei de schimbare organizationala, care de altfel se aplica in continuare, de o maniera specifica, in cadrul fiecarei componente a sistemului de management al organizatiei.

In cadrul lucrarii s-a pornit de la informatiile despre o intreprindere productiva, pe baza carora s-a trecut la un diagnostic general al activitatii respectivei intreprinderi, pentru a identifica aspectele pozitive și respectiv negative in functionarea intreprinderii. Apoi, pe baza cunoașterii mediului intern și extern al intreprinderii s-a stabilit o perspectiva de dezvoltare, concretizata in strategia intreprinderii, cu toate componentele, misiune, obiective, optiuni strategice, resurse și termene.
Schimbarea obiectivelor prin noua strategie determina schimbari in toate componentele managementului organizatiei. Pentru a identifica aceste schimbari, s-a realizat cate un diagnostic specializat pentru fiecare componenta a managementului organizatiei (organizatorica, informationala, decizionala, motivationala și culturala), pentru identificarea punctelor forte și slabe specifice, in functie de care au fost concepute masurile de perfectionare (adaptare) adecvate.
O astfel de abordare a condus la evidentierea principalelor schimbari in cadrul componentelor sistemului de management al intreprinderii, practic la o reproiectare a acestuia, in vederea crearii conditiilor necesare realizarii noilor obiective și implicit a creșterii performantelor și competitivitatii acesteia.
Deși informatiile despre intreprinderea prezentata au un suport real in practica, pentru a evita expunerea unei anumite intreprinderi care se regasește pe piata, denumirea „SC Victoria SA” nu corespunde unei intreprinderi reale, respectivele informatii au fost modificate și adaptate nevoilor pentru a scoate in evidenta anumite disfunctionalitati specifice fiecarei componente a sistemului de management, care pot aparea in practica.
Consideram ca o astfel de lucrare este utila in primul rand cursantilor din domeniul managementului (studenti, masteranzi, doctoranzi), dar și practicienilor din domeniul managementului, care doresc sa-și imbunatateasca functionarea managementului organizatiei pe care o conduc. Posibilitatea extinderii dezvoltarii unui astfel de proiect la orice organizatie, nu numai la intreprinderile productive, este asigurata de faptul ca metodologiile utilizate pentru fiecare componenta a managementului organizatiei sunt aceleași, cu singura conditie, ca sa fie adaptata la specificul respectivei organizatii.
Trebuie obligatoriu sa facem precizarea ca acest proiect de management prezentat in aceasta lucrare reprezinta o varianta de lucru, pe care noi o consideram, cel putin pana in momentul publicarii ca fiind cea mai buna. Departe de noi insa gandul ca ar fi singura posibilitate de reproiectare a managementului unei organizatii, pentru ca fiecare specialist in management, dar mai ales in schimbare organizationala, poate sa-și prezinte propria varianta. De aceea, consideram ca orice observatie pertinenta din partea cititorilor, pentru imbunatatirea acestei lucrari și implicit pentru imbunatatirea managementului organizatiilor, o vom lua in considerare pentru dezvoltarea știintei managementului.

Prof.univ.dr. Eugen Burduș

Informații suplimentare

Titlu

Reproiectarea managementului organizatiei

Preț

59,00

ISBN

978-606-26-0505-6

Format

Academic

Pagini

376

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Reproiectarea managementului organizatiei”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu (212) 862-3680 editura@prouniversitaria.ro

    Facebook
    LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON