Politica regionala in cadrul Uniunii Europene

45,00 lei

Stoc epuizat

Rezervă Categorii: , Cod: 9914Autor: Hurjui Marcela CristinaData apariție: 17-09-2015 Cuprins Răsfoiește

Descriere

Modul in care au evoluat și s-au amplificat legaturile dintre statele lumii a impus o situație caracterizata printr-un nou tip de manifestare a economiilor naționale a caror caracteristica principala este interacțiunea dintre ele. Aceasta interacțiune reprezinta condiția și efectul dezvoltarii economice, științifice, demografice, sociale și culturale ale lumii.

In Europa, interacțiunea dintre state s-a concretizat intr-o serie de contradicții interne, cat și in apariția și dezvoltarea unui spațiu comunitar sub forma Uniunii Europene. Ținand cont de toate obstacolele iminente de-a lungul anilor de existența, consideram ca Uniunea Europeana este in prezent in pragul unui nou proces de extindere, fiind considerata una dintre cele mai prospere zone din punct de vedere economic din intreaga lume si de asemenea, una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, apar slabiciuni majore determinate de existenta unor disparitati semnificative privind prosperitatea si productivitatea intre statele membre si intre regiunile acestora. Complexitatea politicii de dezvoltare regionala decurge la nivelul Uniunii Europene, din obiectivul sau de reducere a disparitatilor economice si sociale existente intre diversele regiuni ale Europei, obiectiv ce are implicatii asupra unor domenii importante pentru dezvoltare, precum cresterea economica, ocuparea si formarea profesionala, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbana, protectia mediului, educatia etc.

Inregistrata la diferite niveluri – local, regional, national si european – politica regionala se ocupa de coordonarea diferitelor sectoare, cooperarea dintre nivelurile decizionale cat si echilibrarea resurselor financiare. In prezent dezvoltarea regionala la nivel national trebuie sa urmeze o anumita dinamica ce este caracteristica schimbarilor continue determinate de restructurarea productiei si cresterii competitivitatii la nivel national si local. Preocuparea pentru cresterea stabilitatii macroeconomice este specifica atat tarilor mici cat si celor mari, iar pentru Romania, integrarea in Uniunea Europeana a determinat o crestere a interesului privind problemele dezvoltarii economice regionale.
Criza economica mondiala recenta, mai ales cea care s-a accentuat in unele economii europene și care amenința nucleul Uniunii Europene, constituie o provocare pentru toate statele membre și mai cu seama pentru intregul ansamblu european.

Contextual, dezvoltarea regionala in Uniunea Europeana capata un șir de valențe suplimentare, motiv pentru care putem afirma ca importanța aspectelor ce țin de manifestarea sa cresc in timp, tot mai mult. In concluzie, putem afirma ca noi abordari și o noua ordine economica ar putea constitui soluții continuitații in dezvoltarea economica și regionala.
Despre problematica Politicii și dezvoltarii regionale s-a vorbit si s-a scris mult in ultimele decenii, la nivel mondial fiind un proces amplu ce cuprinde un ansamblu de componente legislative si institutionale, necesare pentru stabilirea unor relatii intre sectoarele de activitate, autoritati si colectivitati. Acest proces al dezvoltarii la nivel regional necesita un factor de timp, o evaluare si o urmarire a implementarii masurilor specifice, cat si un numar de proiecte si initiative regionale si o conducere care sa aiba credibilitate, putere de decizie si acces la surse de finantare.Politica regionala a devenit o preocupare majora de studiu pentru cercetarea stiintifica, dar si de dezbatere pentru autoritatile centrale si locale, pentru intreprinzatori si opinia publica. In acest sens, in lucrare sunt abordate aspecte legate de analiza politicii și dezvoltarii regionale, atat la nivelul statelor membre, cat și al regiunilor Uniunii Europene, avand in vedere principalele teorii și modele de analiza privind caracterul convergent sau divergent in modelul european de dezvoltare, continuand cu identificarea modalitaților de reducere a divergenței economice și de imbunatațire a perspectivelor dezvoltarii regionale, finalizand cu analiza dezvoltarii regionale in Romania și a gradului de convergența al acesteia cu al Uniunii Europene.
Aspectele ce implica Politica regionala in Uniunea Europeana sunt abordate structural pe patru capitole, primul dintre acestea vizand un demers teoretic privind plasarea in context a problematicii tratate. Capitolul intitulat ”Dezvoltarea regionala- definire, obiective, principii și teorii”, prezinta coordonatele esențiale privind dezvoltarea regionala cu evidențierea elementelor ce particularizeaza modelul european. Pornind de la delimitarea conceptuala a triadei regiune – dezvoltare regionala – politica regionala, primul capitol iși propune o analiza a tipologiilor regionale și o abordare sintetica asupra principalelor teorii ale dezvoltarii regionale și evidențierea unor modele de dezvoltare regionala cu implicații in viitor.

Reducerea disparitaților regionale este posibila in contextul unei creșteri economice susținute, care are la baza instrumente de calitate și o politica de dezvoltare regionala competitiva. Astfel, cel de al doilea capitol al lucrarii, intitulat ”Politici și instrumente ale dezvoltarii regionale in UE” prezinta cadrul legislativ și instituțional al politicii de dezvoltare regionala la nivelul Uniunii Europene și de asemenea, o sinteza a dezvoltarii regionale la nivelul statelor membre ale acesteia.
Al treilea capitol intitulat ”Coeziunea și instrumentele financiare ale politicii de dezvoltare regionala in cadrul UE” continua cu analiza condițiilor pentru realizarea unei creșteri economice și dezvoltare regionala, care au fost examinate din perspectiva experiențelor statelor membre de-a lungul timpului precum și a aspectelor critice ale acestora ce afecteaza Uniunea Europeana și o fac vulnerabila. De asemenea este abordata problematica implicației instrumentelor financiare utilizate de Uniunea Europeana in vederea ameliorarii dezvoltarii regionale și alinierii statelor membre la politica sa.
Ultimul capitol ”Dezvoltarea regionala in Romania sub impactul cerințelor interne și a exigențelor UE” orienteaza cercetarea noastra asupra modului in care Romania reacționeaza in calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene pe fondul crizei economice recente care a cuprins regiunile UE.

O atenție constanta asupra problematicii convergenței și a soluțiilor de reducere a disparitaților la nivelul statelor membre și a regiunilor ce le compun, este acordata de Comisia Europeana, fapt dovedit de rapoartele privind coeziunea economica și sociala publicate o data la trei ani și alte rapoarte privind progresele asupra coeziunii economice și sociale.

Informații suplimentare

Titlu

Politica regionala in cadrul Uniunii Europene

Preț

45,00

ISBN

978-606-26-0296-3

Format

Academic

Pagini

418

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Politica regionala in cadrul Uniunii Europene”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bucuresti, Bd-ul Iuliu Maniu (212) 862-3680 editura@prouniversitaria.ro

    Facebook
    LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON