Descriere

Proza de tinerețe a Hortensiei Papadat-Bengescu are suficiente consonanțe cu insuși chipul autoarei și formeaza un raport intre viața și opera, intre realitate și ficțiune, om și personaj, intre doua trasee care mai mult se suprapun decat sa fie paralele. Proza de inceput este, in genere, confesiune, iar personajul sau mai precis, pseudopersonajul creat și recreat in imaginația autoarei pentru a se regasi pe sine, nu reprezinta decat pretextul de la care se pleaca in discursul narativ. In fond, spovedaniile scriitoarei insumeaza deopotriva, Autobiografia, interviurile, paginile de jurnal și nu in ultimul rand, corespondența. Toate acestea converg spre literatura, o literatura care nu a ramas astazi cunoscuta doar in randul specialistilor.

Subiectul nu este unul inedit si se alatura monografiilor, studiilor si articolelor existente deja, insa miza acestuia o reprezinta apropierea dintre proza de inceput a Hortensiei Papadat-Bengescu si corespondenta sa, in sensul ca atat scrisorile, cat si proza scurta reprezinta un act de analiza si o spovedanie, un mijloc de comunicare a simturilor sufletului feminin.
Hortensia Papadat Bengescu este, fara indoiala, o scriitoare care s a impus intr-o epoca in care scrisul apartinea lumii masculine. Chiar daca nu a avut „o camera separata” atunci cand scria si nici nu a avut parte de un mediu cultural asa cum iși dorea, Hortensia Papadat Bengescu reușește sa se impuna in lumea literara fiind considerata o scriitoare de referința a literaturii romane pentru profunzimea investigației sufletului omenesc, in special a sufletului feminin. De altfel, conceptul de literatura feminina se materializeaza odata cu publicarea prozei scurte a ei. Prin urmare, nu mai este vorba despre „literatura pentru femei, despre femei, cu femei (desi e si asta), ci despre desfasurarea inteligenta, consistenta, emotionanta a unei «ideologii feminine»”.

Daca „in cartile scrise de barbati personajele feminine sunt ca si cum ar fi privite din spate intr-o oglinda”, in cele scrise de Hortensia Papadat Bengescu, drumul spre simbol si reflectie este dat de privirea directa – privirea in oglinda.
Opinia critica este impartita in chipul cel mai contrastant, fiindca proza Hortensiei Papadat-Bengescu este vazuta ca un jurnal cu pagini vaporoase si inconsistente, fara notiune de arta, dar scrise totusi de o femeie cu simturi rafinate si cap inteligent. Alteori, autoarea este perceputa ca o femeie cu personalitate puternica, cu un repertoriu infinit de senzatii fine, chiar manunchiuri de senzatii, iar atunci cand se aduce in discuție scrisul ei este remarcata puterea de analiza a sufletului feminin.

Deși mare parte a vieții și-a petrecut-o in orașe de provincie, lipsita de ambientul cultural, publica sub egida a doua voci importante ale criticii romanești (G. Ibraileanu și E. Lovinescu), deși la inceput n-a fost primita cu brațele deschise in lumea literara masculina, are meritul de a fi fost tratata ca aparținand acestei lumi, deși nu se joaca cu procedeele stilistice, Hortensia Papadat-Bengescu este considerata astazi o prozatoare rafinata.