Descriere

Atunci cand ne aplecam asupra dreptului roman, trebuie sa o facem din doua
perspective: cea istorica, tinand seama de contextul in care au aparut si au evoluat
diferitele institutii juridice, si cea pandectista, a institutiilor juridice de sorginte
romana, asa cum se prezinta ele dupa un indelungat proces de receptare care a dus
finalmente la aparitia sistemelor de drept din zilele noastre.
Din primul punct de vedere, dreptul roman cuprinde intreaga viata juridica a
poporului roman, din cele mai indepartate timpuri si pana la moartea imparatului
Iustinian (anul 565).

Din cea de a doua perspectiva, dreptul roman este alcatuit exclusiv din opera
legislativa a imparatului Iustinian, cunoscuta sub numele de Corpus Iuris Civilis.
Trebuie remarcat faptul ca romanii nu faceau o distinctie clara intre drept si
celelalte mecanisme de autoreglare a societatii: morala si religia.

Ulpian scria: Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere,
suum cuique tribuere (invatamintele dreptului sunt acestea: a trai in cinste, a nu
vatama pe altul, a da fiecaruia ce i se cuvine). Se poate observa cu usurinta ca
morala si dreptul sunt puternic intrepatrunse in aceasta enumerare.
La randul sau, Celsus afirma ca ius est ars aequi et boni (dreptul este arta a
ceea ce este echitabil si bun). Si aceasta definitie imbina, in proportii egale, latura
juridica si cea morala.

Aceasta aparenta confuzie nu este necesarmente de criticat, deoarece o
separatie completa intre cele trei suprastructuri ale vietii sociale nici nu este
intotdeauna de dorit. Eficienta normei juridice este de multe ori asigurata prin
interventia credintelor religioase sau a convingerilor morale ale oamenilor. Chiar
daca nu exista o suprapunere perfecta intre drept si morala, nu trebuie sa tragem
concluzia ca aceasta nu ar fi de dorit. „Se poate spune chiar ca dreptul nu este
decat trunchiul cu ramurile, iar radacinile sunt morala, pentru ca in intregime
dreptul se intemeiaza pe ideea morala.”.