Colaborarea public-privat

41,42 lei

Stoc epuizat

Rezervă Cod: 371445Autor: Baciu Loreni, Dincă Melinda, Lazăr TheofildData apariție: 21-03-2015 Cuprins Răsfoiește

Descriere

Sistemul de asistenta sociala, compus din prestatii (sau beneficii) si servicii sociale, a cunoscut multe transformari in tara noastra, in perioada post-comunista. Insa, cea mai importanta si cea mai necesara dintre acestea inca nu s-a petrecut: orientarea cu preponderenta catre servicii si utilizarea prestatiilor (sau beneficiilor) sociale ca masura adiacenta si nu invers. Importanta superioara a serviciilor, comparativ cu cea a prestatiilor (beneficiilor) sociale, nu este un subiect de dezbatere: atat teoria, cat si politica sociala sunt de acord cu aceasta ierarhizare. Ceea ce nu s-a intamplat inca, este trecerea afirmatiei din teorie in practica, la nivelul organizarii si functionarii institutiilor de asistenta sociala din Romania.

In acest moment, in tara noastra, institutiile publice furnizoare de asistenta sociala sunt suspendate intre doua dimensiuni: cea teoretica (la nivel de misiune, scop si strategie), ce ii prescrie o actiune directionata catre incurajarea beneficiarilor persoane vulnerabile in obtinerea autonomiei fata de beneficiile sociale, prin integrarea lor sociala si profesionala (menita sa le asigure un venit constant, rezultat din munca prestata), si cea practica (la nivel de resurse financiare, umane si materiale), ce ii limiteaza capacitatea de interventie la o serie de instrumente pre-definite de lege si evident nefunctionale – prestatiile (beneficiile) sociale. Discrepanta intre obiectivele generale si instrumentele si resursele disponibile pentru atingerea acestora este evidenta: furnizand beneficii sociale, uneori pe o perioada nedeterminata, dorim sa sprijinim beneficiarii sa devina independenti de acestea!
Legea actuala care reglementeaza functionarea sistemului de asistenta sociala (Legea nr. 292/2011) prevede urmatoarea impartire a responsabilitatii intre nivelul central si cel local in finantarea beneficiilor si serviciilor de asistenta sociala: nivelul central isi asuma finantarea beneficiilor acordate in baza unor prevederi legale specifice (beneficii distribuite prin intermediul institutiilor de la nivel local), in vreme ce nivelului local ii revine responsabilitatea finantarii serviciilor sociale furnizate la nivel local. Teoretic, aceasta distribuire a responsabilitatilor este una corecta: autoritatile locale sunt cele care cunosc cel mai bine nevoile sociale de la nivelul comunitatii si, in consecinta, tot ele sunt cele care pot furniza cele mai adecvate servicii pentru a raspunde acestor nevoi. Practic, insa, lucrurile stau cu totul altfel: autoritatile locale (in special cele de la nivelul comunitatilor rurale), avand optiunea, dar nu obligatia de a infiinta servicii sociale aferente nevoilor comunitatii, aleg sa nu o faca, preferand sa investeasca banii in alte directii.

Optiunea de a nu infiinta servicii sociale poate fi motivata politic (un exemplu in acest sens ar fi afirmatia unui edil local, facuta la un moment dat, intr-un context privat: „De ce sa investesc banii intr-un centru de zi pentru copiii romi, cand as putea sa asfaltez 2-3 strazi? Romii nu vin la vot, dar cetatenii care circula cu masina pe strada respectiva, vor sti ca aceasta a fost asfaltata de mine si ma vor vota si pentru urmatorul mandat!”) sau de absenta resurselor. Adesea, administratiile publice locale, in special cele din mediul rural, nu au bani nici pentru a-si angaja un asistent social, cu atat mai putin pentru a infiinta un serviciu social.

In mediul rural, vom intalni adesea, la nivelul autoritatilor publice locale, un singur angajat al serviciului public de asistenta sociala, uneori fara studii de specialitate, care pe langa atributiile in asistenta sociala, are o multime de alte atributii de ordin administrativ, care nu au nici un fel de legatura cu domeniul asistentei sociale. Aceasta situatie este reprezentativa chiar si pentru comunitati cu mii de locuitori, in care procentul persoanelor care fac parte din categorii vulnerabile (persoane cu dizabilitati, persoane de etnie roma, parinti singuri, persoane provenite din categorii dezavantajate socio-economic etc.) depaseste 50%.

In aceste comunitati este foarte greu, daca nu imposibil, sa vorbim despre dezvoltarea serviciilor de asistenta sociala, cand este foarte probabil ca furnizarea asistentei sociale se face in cadrul unui compartiment, birou (sau o alta denumire neutra) si nu in cadrul unui serviciu, pentru ca nu sunt indeplinite conditiile de acreditare pentru un serviciu public de asistenta sociala (SPAS).
Astfel, se ajunge la situatia ca, la nivelul unui judet (chiar in judetele dezvoltate economic), singurii actori institutionali furnizori de servicii sociale sa fie Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – DGASPC (care actioneaza la nivel judetean) si serviciile administratiei publice locale de la nivelul municipiilor si oraselor (SPAS). Avand in vedere ca SPAS-urile se adreseaza doar locuitorilor comunitatii deservite, ramane, deci, in sarcina DGASPC furnizarea serviciilor pentru restul locuitorilor judetului (cei in afara razei deservite de un SPAS).

Acesta este unul din motivele pentru care DGASPC-urile inca sunt institutii-mamut (cu sute sau chiar mii de angajati), cu bugete enorme, a caror functionare este ingreunata tocmai de aceste doua caracteristici si a caror eficienta, atat in solutionarea cazurilor, cat si cheltuirea bugetelor, este extrem de redusa. Cei mai multi dintre beneficiarii acestor institutii sunt beneficiari „recurenti” (de exemplu, in cazul familiile care isi abandoneaza copiii, este cunoscut faptul ca modelul este repetitiv – exista situatii in care, in evidenta serviciilor de protectie a copilului din cadrul DGASPC-urilor, se afla 5 sau chiar mai multi frati, abandonati, pe rand, de aceiasi parinti), ceea ce dovedeste, in fapt, esecul serviciilor furnizate. Cauzele sunt multiple, variind de la insuficienta resurselor umane, corelata cu o incarcatura mare de caz pentru personalul de specialitate si pana la birocratia excesiva, care transforma personalul de specialitate in simpli functionari, pentru care devina mai importanta completarea de formulare in anumite termene, decat finalitatea interventiei cu beneficiarul. La toate acestea se adauga si factorul politic, ce afecteaza nivelul managerial – schimbarea partidelor politice la guvernare angreneaza inclusiv schimbarea managerilor institutiilor publice locale, fapt care afecteaza modul de functionare al institutiei, pentru ca orice manager nou instalat are propria viziune asupra modului in care ar trebui sa se petreaca lucrurile. Astfel, aproape la fiecare 4 ani, institutia greoaie, care proceseaza foarte incet schimbarea (si poate abia ce a „absorbit” schimbarea generata de mandatul instalat in urma cu 4 ani), va trebui sa isi schimbe din nou directia.
In linii mari, acesta este contextul in care managerii institutiilor furnizoare de servicii sociale trebuie sa lucreze – cu resurse putine, sub constrangeri birocratice stricte si sub permanenta influenta (adesea nefasta) a factorului politic. Daca managerul este unul dedicat misiunii sale, atunci la acestea se va adauga si responsabilitatea fata de beneficiari si fata de calitatea serviciilor adresate acestora. Numai sub imperiul acestui ultim element, managerul va gasi solutii pentru a depasi toate celelalte obstacole.

Materialul de fata prezinta povestea unui proiect implementat in colaborare de tip public-privat, intre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis si 4 organizatii din mediul privat, care s-au afiliat demersului de sprijinire a categoriilor vulnerabile (parinti ai copiilor aflati in evidenta serviciilor de protectie a copilului sau in risc de a intra in aceasta categorie), prin asistarea lor in vederea integrarii pe piata muncii.

Proiectului „Integrat, Activ, Independent! Facilitarea integrarii pe piata muncii a grupurilor vulnerabile din judetul Timis” – POSDRU/115/6.2/G/123561, a fost cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013 „Investeste in oameni!”, fiind implementat in perioada 1 Martie 2013 – 28 Februarie 2015 de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis, in parteneriat cu Asociatia COLFASA, SC Psihoprofil SRL, Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare Sociala si Inovare – ICED si SIVECO Romania SA.
Primele 4 capitole carte sunt dedicate aspectelor teoretice carora li se subordoneaza domeniul de actiune al acestui proiect, ultimele 2 capitole cuprinzand descrierea pe larg a activitatilor derulate in cadrul proiectului, a modului in care a decurs colaborarea dintre parteneri, a impactului pe care proiectul l-a avut asupra beneficiarilor si asupra comunitatii in ansamblul sau.

Evaluarea acestui impact a fost realizata in cadrul unui studiu finantat prin proiect si derulat de catre doamna Melinda Dinca, Expert evaluare calitativa in cadrul proiectului. Rezultatele acestei investigatii realizate asupra beneficiarilor, a membrilor echipei proiectului si a reprezentantilor altor colaboratori din comunitate, sunt prezentate in capitolul 4.
Fragmentele cele mai reprezentative din interviurile derulate in cadrul studiului au fost incluse in sectiunea Anexe.

Informații suplimentare

Titlu

Colaborarea public-privat

Preț

41,42

ISBN

978-606-26-0213-0

Format

Academic

Pagini

152

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Colaborarea public-privat”
LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON