Sorina Dora Simion

Este în prezent lector dr. la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Licențiată în filologie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și masterandă a Universității din București (Traducerea textului literar spaniol), a obținut titlul de doctor în filologie în anul 2011 cu teza de doctorat intitulată La retórica del discurso en la obra de Enrique Vila-Matas și publicată la Editura Universității București, în 2012. A publicat o monografie dedicată poetului Alexandru Macedonski (Poezia lui Alexandru Macedonski), o gramatică a limbii spaniole (Gramática esencial del español) și a contribuit la cursurile universitare publicate de membrii colectivului de limba spaniolă din cadrul Departamentului de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă. A participat la congrese organizate în țară (București, Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Timișoara) și în străinătate (Alicante, Madrid, Puebla – Mexic, Leon, Ierusalim, Münster, Roma, Bratislava, Brno, Cracovia, Liberec, Ostrava, Praga) și a publicat aceste contribuții în reviste sau volume colective. Direcțiile de cercetare sunt: literatura comparată, studii culturale, retorică generală, traductologie, literatură contemporană. Este membră a Asociației Internaționale a Hispaniștilor, a grupului de cercetare Telicom din cadrul Universității Alicante, a Societății Spaniole de Retorică și a Asociației de Studii Iberoamericane din România.



Showing the single result

LIVRARE GRATUITA PENTRU COMENZI PESTE 300 RON