Afișez singurul rezultat
-
Braga Oleg
Patriarhatul occidental
69,00 lei
Născut în Republica Moldova. Atât licența (manager-economist), cât și masteratul (MBA) l-am făcut la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) 1999 și, respectiv, 2008. În prezent, este doctorand la ASEM.
Studii
Academia de Administrare Publică, curs de Administrator în procesul de insolvență, (octombrie 2008);
Institutul European de Studii Politice din Moldova (Strasbourg, 2005);
Programul internațional de instruire „Investiții în îmbunătățirea competențelor manageriale” în cadrul celui de-al doilea proiect de dezvoltare a sectorului privat (1998-2004);
Institutul Internațional de Administrație Publică, specializarea – Relațiile financiare internaționale și gestionarea datoriei de stat (Paris, octombrie 2000);
Camera Contelor, specializare – redescoperirea veniturilor bugetare (Franța, octombrie 2001);
Instruirea formatorilor în managementul financiar al Administrației Publice Locale (Sinaia, mai 2000);
Curs de contabilitate (proiect USAID – suport contabil al Republicii Moldova, 1998);
Curs de formare în domeniul spiritului antreprenorial (Fundația română-elvețiană, 1997);
Curs de contabilitate practică (Fundația SOROS, 1996).
Afișez singurul rezultat